BCR a semnat Convenţiile tripartite cu APIA pentru SAPS 2013

F.A.
Bănci-Asigurări / 8 august 2013

Banca Comercială Romană (BCR) a semnat Convenţiile tripartite cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR), respectiv Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM), în vederea finanţării capitalului de lucru pentru desfăşurarea activităţilor curente de către beneficiarii schemei de plată unică pe suprafaţa (SAPS) 2013, informează un comunicat remis redacţiei.

BCR acordă agricultorilor credite pe termen scurt de până la 90% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA în cadrul Schemei de plată unică pe suprafaţa (SAPS) 2013.

"Aceste tipuri de împrumuturi de la BCR pot fi obţinute de producători agricoli, persoane fizice autorizate sau persoane juridice care prezintă Adeverinţa de înregistrare fermier emisă de APIA prin care se confirmă eligibilitatea acestora la obţinerea finanţării. Beneficiari de subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de credit", se mai arată în comunicat.

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb