O nouă clasificare a universităţilor, realizată cu finanţare de la Uniunea Europeană, a fost lansată public, astăzi, la Dublin, sub preşedinţia irlandeză a UE, conform unui comunicat de presă.
Noua clasificare "multidimensională" aduce o schimbare faţă de abordările tradiţionale privind clasificarea performanţei universităţilor, majoritatea acestora concentrându-se în mod disproporţionat pe excelenţa în cercetare.
În schimb, noua clasificare va evalua universităţile în funcţie de o gamă mai largă de factori, vizând cinci domenii diferite: reputaţia pentru cercetare, calitatea predării şi învăţării, orientarea internaţională, succesul transferului de cunoştinţe (de exemplu, parteneriate cu întreprinderile şi întreprinderile nou-înfiinţate) şi contribuţia la dezvoltarea regională.
Se aşteaptă ca aproximativ 500 de universităţi din Europa şi din întreaga lume să participe la noua clasificare, iar primele rezultate vor fi publicate la începutul anului 2014.