Ministrul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri, Ion Ariton, s-a întâlnit astăzi cu Abdullah Al-Hanani, adjunctul ministrului Economiei din Sultanatul Oman, potrivit unui comunicat remis redacţiei. În cadrul întâlnirii a fost evidenţiată participarea firmelor româneşti la realizarea şi livrarea de echipamente pentru mai multe obiective economice de importanţă deosebită pentru Statele din Golf, în domeniul petrolului, chimiei şi petrochimiei, centrale şi linii electrice, etc. dorindu-se implicarea acestora în proiecte similare, care se vor realiza în Oman. Demnitarul omanez a arătat că programele de dezvoltare în desfăşurare vizează realizarea unor proiecte industriale la care vor fi invitate să participe firme romaneşti.
Având în vedere poziţia geografică la mare deschisă, Omanul dezvoltă în prezent proiecte portuare şi de infrastructură care să îi asigure în viitorul apropiat un loc de frunte în tranzitul regional de mărfuri, situaţie care va ridica la un nivel mai înalt statutul de partener comercial al acestei ţări, România urmând să folosească această oportunitate pentru creşterea exporturilor de mărfuri. La întâlnire au participat şi delegaţia Sultanatului Oman la lucrările Forumului Economic România - Consiliul de Cooperare a Golfului.