Agenţia Feroviară pentru Călători din Africa de Sud (PRASA) a semnat, în această săptămână, un contract cu Gibela, o societate mixtă controlată de Alstom, pentru furnizarea a 600 de trenuri de călători ce vor fi livrate între 2015 - 2025, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.
Valoarea totală a contractului este de 51 miliarde rand (aproximativ 4 miliarde euro) şi prevede, totodată, şi construcţia unui centru local de producţie.
De asemenea, prin acest contract, Gibela s-a angajat să ofere asistenţă tehnică şi va furniza piese de schimb pe o perioadă de 18 ani, se mai arată în comunicat.
Acordul a fost semnat de către Lucky Montana, CEO al PRASA Group, Patrick Kron, Preşedinte şi CEO al Alstom şi Henri Poupart-Lafarge, Preşedinte al Alstom Transport. Contractul face parte din strategia PRASA de a moderniza industria feroviară, de a crea locuri de muncă şi a oferi cetăţenilor acces la transport public sigur, eficient şi de încredere.
Lucky Montana a declarat: "Programul de reînnoire a flotei derulat de PRASA reprezintă cel mai important pas al modernizării serviciilor Metrorail şi a transportului public sud-african în general. Acesta este începutul implementării programului feroviar extins al Guvernului. Provocarea urgentă de a îmbunătăţi serviciile oferite călătorilor constituie cea mai importantă prioritate, însă iniţiativa dedicată materialului rulant îşi propune să atingă obiectivele guvernamentale de a dezvolta competenţelor oamenilor, de a crea locuri de muncă şi a oferi cetăţenilor servicii de calitate", conform comunicatului citat.
"Compania Alstom este onorată să fie aleasă de PRASA pentru un proiect de o asemenea anvergură. Suntem dedicaţi acestei iniţiative în cadrul căreia vom utiliza cele mai performante tehnologii, precum şi experienţa noastră vastă, prin societatea noastră mixtă Gibela din Africa de Sud. Suntem convinşi că trenurile noastre vor stabili un înalt standard de calitate în serviciile oferite călătorilor", a afirmat Henri Poupart-Lafarge.