Compania de asigurări CertAsig a înregistrat în T3 o creşte de 42% a volumului de prime subscrise

F. A.
Comunicate de presă / 6 noiembrie 2012

Compania de asigurări CertAsig a înregistrat în al treilea trimestru al anului 2012 o creştere de 42% a volumului de prime subscrise, ajungând la 6,79 milioane euro, faţă de 4,81 milioane euro în aceeaşi perioadă din 2011, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

Această performanţă mult peste media pieţei se datorează în principal colaborării foarte bune cu brokerii parteneri, dezvoltării unor segmente-cheie cum ar fi asigurările Maritime sau asigurările de Garanţii, precum şi atenţiei sporite acordate produselor de nişă.

CertAsig are un portofoliu complex de produse de asigurări generale, care cuprinde asigurări de răspundere civilă generală şi profesională, asigurări de garanţii contractuale, asigurări de clădiri şi bunuri, asigurări specifice domeniilor inginereşti.

Aproape 40% din portofoliul CertAsig provine din asigurări Maritime, segment în care CertAsig a înregistrat o evoluţie remarcabilă, atingând în al treilea trimestru 2012 un volum al primelor subscrise de 3,03 milioane euro, faţă de 3,39 milioane în întreg anul 2011 şi 1,89 milioane euro în anul 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb