CORINA CREŢU, COMISAR EUROPEAN, DESPRE INFRASTRUCTURĂ:  România a depus numai patru proiecte importante cu fonduri UE din 2014

F.B.
Fonduri Europene / 16 septembrie 2018

Corina Creţu (Sursa foto: Twitter)

Corina Creţu (Sursa foto: Twitter)

Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, se arată nemulţumită de modul în care România atrage fonduri europene, în special pentru transporturi, şi crede că e necesară urgentarea demersurilor pentru finanţarea a două autostrăzi care să traverseze Carpaţii, respectiv Montana (Iaşi-Târgu Mureş) şi Piteşti-Sibiu.

Comisarul a subliniat că, din 2014 de când ocupă această funcţie la Comisia Europeană, România a depus numai patru proiecte importante cu fonduri UE destinate infrastructurii în transporturi.

"Ieri în cadrul dialogului cu cetăţenii am fost întrebată în legătură cu situaţia în domeniul transportului, o situaţie care mă preocupă, mă îngrijorează. Sigur că nu suntem în stadiul de a pierde bani în acest moment, pentru că Programul Operaţional de Infrastructură Mare cheltuie din proiectele fazate, adică proiectele de apă şi canal care n-au fost finalizate la timp. (...) În ceea ce priveşte transportul, de când sunt comisar European, din 2014, am avut de aprobat doar patru proiecte majore, în primul rând un proiect foarte important, de peste un milliard de euro, de cale ferată, este cel mai mare proiect pe modernizare a unei căi ferate, Gurasada-Simeria, pe care l-am aprobat. Sebeş-Turda, ştiţi foarte bine, că am aprobat şi Câmpia Turzii-Târgu Mureş. Mai avem în analiză un ultim proiect, Gara de Nord-Otopeni, metroul, probabil că în curând va fi aprobat parţial acest proiect, urmând ca pe un alt tronson să mai avem discuţii. Este ultimul proiect pe care îl avem în analiză", a declarat, sâmbătă, la Turda, Corina Creţu, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor.

Ea s-a referit la două proiecte importante, autostrada Sibiu-Piteşti şi autostrada care ar trebui să lege Transilvania de Moldova.

Ea a arătat că loturile nu pot fi scoase la licitaţie fără acordurile de mediu, iar guvernul român trebuie să deblocheze situaţia în acest sens.

"În ceea ce priveşte autostrada Montana, preocuparea mea şi a noastră, a Comisiei, este aceea de a îmbunătăţi accesul în toate statele membre şi am spus, din punct de vedere personal, ca om politic din România, cred că în anul Centenarului ar fi fost frumos să reuşim să demarăm un proiect care nu poate fi făcut peste noapte, este evident, de îmbunătăţire a accesului în Moldova. Din punctul meu de vedere, ar trebui să fie o prioritate, este o prioritate în toate analizele noastre şi încurajăm autorităţile române să accelereze pregătirea unei a doua autostrăzi care să treacă Carpaţii, pe lângă Sibiu-Piteşti, astfel încât construcţia să înceapă în 2021", a menţionat Corina Creţu.

Ea a arătat că din partea Comisiei Europene a fost oferită disponibilitate pentru finanţarea studiului de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureş - Iaşi.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Asta e rezultatul capacitatilor gunoaielor psd-alde-udmr. Pana in 2014 au trait din realizarile lui boc si pdl. Stim toti ca tehnocratii erau doar de fatada, in spate era tot psd cu majoritatea lor parlamentara de infractori. Sa pateasca familie voastre exact ce faceti voi Romaniei.

    Sunt BANI nu-i IQ și VICEVERSA ...

    ...E deosebit de trist sa vezi cu cata rugaminte si inversunare... vine aceasta comisara Cretu (..care face parte tot din PSD.).sa ceara acestor jigodii din guvernare in frunte cu Dragnea..."Haideti va rog si luati bani pentru a construi autostrazi... Pe de alta parte uni comentatori vin si vand poante de natura ..ca vezi doamne nu ne ajuta UE... Pai mai mitocanilor ce mai vreti mai mult ???

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb