Deputatul USR Cosette Chichirău a declarat astăzi că deficitul bugetar în primele 8 luni ale anului este cel mai mare din ultimii ani şi este dublu faţă de cât era anul trecut în această perioadă. Ea a afirmat, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple pe Finanţe, că "de 9 luni la Ministerul de Finanţe se face teatru".
"România are cea mai mare inflaţie din Europa pentru a şaptea lună consecutiv, veniturile fiscale au scăzut cu 10% faţă de anul trecut şi cu 20% şi nimic nu funcţionează aşa cum ne-aţi promis. De 9 luni la Ministerul de Finanţe se face teatru, e o piesă în care minciuna joacă în mai multe acte. În primul act avem minciuna creşterii salariilor, numai că ce Guvernul a dat cu o mână a luat cu două, pentru că inflaţia a crescut, iar românii nu îşi mai pot permite să cumpere aceleaşi lucruri cu aceiaşi bani. În actul doi avem minciuna mutării contribuţiilor. S-a spus că îi va ajuta pe angajaţi şi că va simplifica viaţa angajatorilor. În realitate, Guvernul a preluat prin înşelătorie banii care trebuiau să revină oraşelor şi comunelor, pentru că avea visteria goală. În actul trei avem minciuna investiţiilor. PSD s-a lăudat că va demara investiţii publice. Au trecut doi ani, iar pentru autostrada Moldova nu avem nici măcar studii de fezabilitate, nici măcar nu au fost scoase la licitaţie. Nu avem reţea de gaz la ţară, nu avem spitale mai curate. Care investiţii?", a mai spus deputatul USR.
Cosette Chichirău a precizat că deputaţii USR vor vota moţiunea şi i-a cerut lui Eugen Teodorovici să plece de la Ministerul Finanţelor.