Deputatul Mihai Voicu, trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei

A.C.
Anticorupţie / 29 decembrie 2017

Mihai Voicu

Mihai Voicu

Procurorii DNA Craiova l-au trimis în judecată, în stare de libertate, pe deputatul PNL Mihai Voicu, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.

Potrivit unui comunicat al DNA, alături de Mihai Voicu, procurorii i-au mai trimis în judecată pe Dan-Lucian-Ştefan Mogoş, la data faptei secretar general coordonator al PNL Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de folosire a influenţei sau a autorităţii în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi pe Constantin Enea, la data faptei vicepreşedinte al Biroului Permanent Teritorial al PNL Dolj şi reprezentant al Coliseum, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani.

De asemenea, a fost trimisă în judecată SC Coliseum SA, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Potrivit anchetatorilor, în perioada ianuarie - aprilie 2012, Mihai Voicu, în calitate de preşedinte al unei organizaţii judeţene de partid şi vicepreşedinte al aceleiaşi formaţiuni politice la nivel naţional, beneficiind de ajutorul inculpatului Mogoş, şi-a folosit influenţa şi autoritatea determinate de funcţiile deţinute, pentru a impune membrilor Biroului Permanent Teritorial criterii nestatutare, în sensul că membrii de partid, pentru a putea candida de pe un loc eligibil, să sprijine financiar campania electorală prin plata unor contribuţii individuale.

Concret, "donaţiile" respective condiţionau candidaturile pe un loc eligibil pe listele de vot la alegerile locale 2012 ori parlamentare din toamna aceluiaşi an sau susţinerea politică pentru ocuparea unei funcţii de conducere într-o instituţie publică, arată Agerpres.

În comunicat se menţionează: "Procedând în această manieră, 20 de membri ai organizaţiei de partid au fost determinaţi să remită diverse sume de bani (între 5.000 şi 20.000 lei) în valoare totală de 290.450 lei. Din această sumă de bani, inculpatul Enea Constantin Cosmin a primit 156.680 lei pentru a fi folosiţi la achiziţionarea de materiale promoţionale ce urmau a fi folosite în campania electorală din vara anului 2012".

Potrivit sursei citate, din această sumă, în realitate au fost folosiţi în scopul menţionat mai sus doar 24.873 lei, restul fiind însuşiţi de Constantin Enea prin intermediul Coliseum.

În cauză s-a dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Coliseum, Enea şi Voicu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7057
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3012
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9660
Gram de aur (XAU)Gram de aur388.7340

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb