Guvernul a aprobat cadrul general pentru implementarea proiectelor în domeniul afacerilor maritime

Laura Boico
Politică / 11 mai 2016

Guvernul a stabilit, astăzi, cadrul general de implementare a operaţiunilor finanţate prin Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime 2014-2020, prin care îşi propune asigurarea unui sistem eficient de implementare, pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene alocate României în acest sector, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei.

Categoriile de beneficiari ai operaţiunilor finanţate prin acest program operaţional vor fi stabilite în Ghidurile solicitantului aferente fiecărei măsuri, aprobate prin Ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Tot prin ordin al ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se stabileşte şi lista detaliată cu cheltuielile specifice fiecărei operaţiuni finanţate, inclusiv cheltuielile de personal ale Autorităţii de Management pentru POPAM. Lista se publică în Monitorul Oficial, în termen de 45 de zile de la publicarea cadrului general de implementare a operaţiunilor finanţate prin acest program.

Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime (POPAM) 2014-2020 este finanţat prin Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM). Suma totală alocată României din FEPAM pentru 2014-2020 este de 168.421.371 euro.

Hotărârea de Guvern aprobată astăzi, stabileşte regulile privind proiectele care pot fi cofinanţate din Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime (FEPAM), precum şi condiţiile cu caracter general pe care o cheltuială trebuie să le îndeplinească cumulativ pentru a fi eligibilă.

"'O primă condiţie pentru ca o cheltuială să fie eligibilă este ca ea să fi fost angajată de către beneficiar şi plătită efectiv de acesta între 1 ianuarie 2014 şi 31 decembrie 2023, cu condiţia ca operaţiunea cofinanţată să nu fi fost încheiată în mod fizic sau implementată integral înainte de depunerea dă către beneficiar a cererii de finanţare în cadrul POPAM 2014-2020 la Autoritatea de Management, indiferent dacă toate plăţile aferente au fost efectuate de către beneficiar'', transmite comunicatul.

De asemenea, cheltuielile trebuie să fie însoţite de facturi şi documente contabile emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale sau a statului în care au fost emise.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5625
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1610
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9082
Gram de aur (XAU)Gram de aur439.0006

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb