Iohannis va participa la Sibiu la cea mai mare întâlnire a saşilor de după 1989

A.C.
Politică / 26 iulie 2017

 Iohannis va participa la Sibiu la cea mai mare întâlnire a saşilor de după 1989

Preşedintele Klaus Iohannis va participa, în perioada 4 - 6 august, la Sibiu, la cea mai mare întâlnire a saşilor de după 1989, la care vor lua parte aproximativ 12.000 de reprezentanţi ai comunităţilor săseşti din România, Germania, Austria şi Statele Unite ale Americii, potrivit unor surse din presă.

Preşedintele organizaţiei Transilvania a FDGR, Martin Bottesch, a anunţat, într-o conferinţă de presă că,citat de News.ro, în perioada 4 - 6 augist, va avea loc, la Sibiu, cea mai mare întâlnire a saşilor din România de după 1989.

La eveniment vor participa aproximativ 12.000 de reprezentanţi ai comunităţilor săseşti din România, Germania, Austria şi Statele Unite ale Americii.

Martin Bottesch a declarat: "Noi am estimat, iniţial, circa 10.000 de participanţi, dar după semnalele pe care le primim din Germania vor fi, mai degrabă, 12.000 de participanţi. Va fi cea mai mare întâlnire a saşilor din România de după Revoluţie, fiind cam de zece ori mai mulţi participanţi decât la întâlnirile anterioare. O astfel de întâlnire are loc anual în Germania, la care participă cam 20.000 de oameni".

Potrivit acestuia, la eveniment va participa preşedintele Klaus Iohannis care are prevăzut în program un discurs, sâmbătă, în jurul orei 12.00, pe scena ce va fi amplasată în Piaţa Mare a oraşului, afirmă sursa.

Conform sursei, la eveniment vor mai lua parte ambasadori, parlamentari din ţările participante, politicieni şi alte personalităţi.

Manifestarea va debuta vineri şi vor avea loc circa cincizeci de evenimente, cel mai aşteptat fiind parada portului popular.

Potrivit sursei citate, vor fi 11 expoziţii, trei lansări de carte, concerte de muzică şi alte evenimente conexe, toate având loc, în principal, în spaţii din zona centrală a municipiului Sibiu.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Sibiul dezinformeaza iar BURSA nu este informata. 

    In acest an Mediasul sarbatoreste 750 ani de atestare documentara ; min august, la Medias sunt asteptati sasii (cati or ma fi/veni); nici vorba de invazia despre care se vorbeste in articol; din an in an sunt tot mai putini, iar urmasii sasilor care au trait o parte din viata pe aici, nu mai sunt interesati de "meleagurile strabune". In rest, pe hartie totul este roz si mai pica si ceva bani pentru diversele chermeze.

    Este rusinos sa se "acopere" 750 ani de istorie cu "cea mai mare întâlnire a saşilor de după 1989". Oare cu ce ocazie? . Ar fi bine daca cineva i-ar putea numara. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb