În luna iulie au decedat mai multe persoane decât s-au născut, ceea ce a dus la un spor negativ, chiar dacă diferenţa între naşteri şi decese este mai mic decât în luna iunie transmite Institutul Naţional de Statistică într-un comunicat.
Potrivit INS, în luna iulie s-au născut 18.728 copii, cu 2.779 mai mulţi decât în luna iunie, iar numărul persoanelor care au decedat în luna iulie a fost de 20.934, cu 1001 decedaţi mai mulţi decât în luna iunie.
Sporul natural a fost negativ atât în luna iulie, de 2.206 persoane cât şi în luna iunie, de 3984 persoane.
Luna iulie a acestui an, faţă de luna a anului trecut numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 66 în luna iulie faţă de aceeaşi lună din 2011, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 1581 faţă de luna iulie 2011.