Raluca Turcan, Vicepreşedintele PDL, a declarat, astăzi, că prin reducerea bugetului alocat Educaţiei cu 135 de milioane de lei "guvernarea USL face educaţia accesibilă doar pentru cei cu bani", deoarece nu vor mai exista fonduri, printre altele, pentru naveta elevilor şi after-school, potrivit surselor de presă.
"Decontarea transportului elevilor şi profesorilor navetişti, achiziţionarea mijloacelor de transport şcolar în siguranţă, asigurarea stocului de manuale şcolare gratuite şi oferirea unei soluţii la nivel naţional pentru problema after- school sunt doar câteva dintre restanţele pe care Guvernul le are şi care erau prioritare până la sfârşitul acestui an. Ce face guvernul USL în schimb? La rectificarea bugetară Guvernul Ponta ia bani de la Educaţie. Această decizie acutizează lipsa cronică de finanţare a acestui domeniu. Demonstrează că Educaţia nu este o prioritate pentru USL, iar consecinţele sunt dramatice", a declarat vicepreşedintele PDL.
Ministerele Educaţiei, Muncii, Transporturilor şi Agriculturii se află pe lista instituţiilor ale căror bugete totale de cheltuieli vor fi tăiate la prima rectificare bugetară din acest an, în timp ce de alocări suplimentare vor beneficia Dezvoltarea Regională, Justiţia, Interne, SRI, SIE, DNA, CSM.