Ca urmare a publicării în data de 9 august 2011 de către ziarul Bursa a articolului "Curtea de Apel respinge suspendarea lui Sima - Aşteptând din nou validarea ca PDG" care poate să inducă publicului investitor ideea că există disensiuni între administratorii SC SIBEX - Sibiu Stock Exchange SA, Consiliul de Administraţie al societăţii doreşte să asigure publicul investitor de faptul că nu au existat şi nu există nici un fel de disensiuni între membrii acestuia şi face următoarele precizări:
Sentinţa curţii de Apel Alba Iulia se referă doar la Hotărârile AGOA şi AGEA din 29.04.2011, inclusiv la cea privind alegerea noilor membri ai Consiliului de Administraţie al SC SIBEX - Sibiu Stock Exchange SA, respectiv a domnilor Cristian Sima, Paul Miclăuş, Gabriel Filimon, Alexandru Găitan şi Dan Simionescu.
De la data sentinţei Curţii de Apel Alba Iulia şi până în prezent nu există nici o modificare în conducerea executivă a societăţii, iar orice modificări de aceas-tă natură sunt de competenţa Consiliului de Administraţie.
NOTĂ
Am publicat precizarea de la Sibex, dar mărturisesc că nu înţeleg la ce se referă, deşi am recitit articolul în cauză. Acolo, este invocată declaraţia lui Cristian Sima că este preşedinte-director general al Sibex, mai fiind nevoie doar de validarea domniei sale, de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), după care este citat: "Nu mă aştept să fie frecuşuri cu domnul Simionescu pe această temă, dat fiind că suntem prieteni prea buni".
Cum s-ar înţelege din această declaraţie că ar exista "disensiuni între administratori"?!
Păi, Sima spune că, din contră, sunt prieteni buni!
În rest, articolul nu foloseşte niciun cuvânt, expresie sau cine ştie ce juxtapunere care să "inducă ideea că exis-tă disensiuni între administratori".
Deci?!
MAKE
1. S-au autosesizat
(mesaj trimis de Umberto în data de 17.08.2011, 23:53)
Draga d-le Make, daca s-au simtit, inseamna ca frecusuri exista...ca in filmele mute cu Stan si Bran :))
Si cei doi erau prieteni buni, dar se cam calcau pe bombeu. Asa si astia.