1.100 de tineri pot lua câte 10.000 de euro să intre în business

Elena Voinea
Ziarul BURSA #Investiţii Personale / 7 februarie 2011

1.100 de tineri pot lua câte 10.000 de euro să intre în business
  • document ataşat CRITERII DE EVALUARE A PLANULUI DE AFACERI
    apasă aici pentru a descărca.

    Guvernul sprijină tinerii sub 35 de ani să se lanseze în afaceri printr-o facilitate reprezentând cel mult 50% din valoarea proiectului de investiţii, dar nu mai mult de 10.000 de euro, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobate pe 3 februarie.

    Finanţarea programului se va face cu fonduri de la bugetul de stat prin acordarea de alocaţii financiare nerambursabile (AFN), pentru cel puţin 1100 de microîntreprinderi.

    În plus, se vor acorda garanţii de stat până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, pentru creditele contractate de beneficiari în vederea realizării planurilor de afaceri, dar nu mai mult de echivalentul în lei a 80.000 euro, prin intermediul Fondului Naţional de Garantare al Creditelor pentru IMM. Beneficiarii programului sunt scutiţi de plata taxelor pentru înregistrarea la Registrul Comerţului şi de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe perioadă nedeterminată.

    Intenţia statului să ajute tinerii afacerişti pare, la prima vedere una foarte bună, însă este greu de crezut că va avea efectul dorit de guvern, şi anume dezvoltarea economică şi stimularea mediului de afaceri.

    De acest program ar putea beneficia, în primul rând, cei care au deja ceva resurse financiare. Însă, potrivit lui Ion Gheorghe Roşca, rectorul Academiei de Studii Economice, "tinerii care ar fi avut deja cei 10.000 de euro ar fi dezvoltat o afacere pe cont propriu".

    În lipsa acestor economii, micii afacerişti ar putea apela la un credit bancar pentru a aduce partea lor de finanţare. Dacă ar decide însă să meargă la bancă chiar acum, la începutul programului (n.r. planurile de afaceri evaluate cu aceeaşi notă sunt sprijinite în ordine cronologică), şansele lor de reuşită în obţinerea unui împrumut nu ar fi foarte ridicate. Majoritatea băncilor contactate vineri de ziarul BURSA nu erau la curent cu planurile Guvernului să acorde garanţii de până la 80% pentru împrumuturile celor care îşi înfiinţează firme.

    "Există capacitate de garantare pentru toţi microîntreprinzătorii", ne-a declarat Stela Alexandru, ofiţer de presă în cadrul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

    Radu Graţian Gheţea, preşedintele CEC Bank, ne-a declarat că banca va susţine statul în programul de sprijinire a tinerilor, aşa cum a făcut şi în programul "Prima Casă".

    În schimb, Robert Rekkers, directorul general al Băncii Transilvania, ne-a spus că înainte de a hotărî dacă banca se va implica în program, trebuie să studieze şi să analizeze documentaţia programului.

    Declaraţia vine în contextul în care Banca Transilvania s-a arătat dispusă să sprijine noile afaceri. Banca a lansat, vineri, un program de educaţie antreprenorială din ţara noastră, "School for Startups", destinat celor cu spirit întreprinzător.

    Tinerii studenţi ai Academiei de Studii Economice vor putea, în viitorul apropiat, să-şi dezvolte companiile în "incubatoare de afaceri", potrivit lui Ion Gheorghe Roşca. Domnia sa ne-a spus că încă nu este finalizată clădirea care să ofere spaţiile necesare: "În prezent, ASE construieşte un spaţiu multifuncţional pe strada Occidentului, în locul unui fost cămin, care va fi gata în aproximativ un an jumătate, dacă vor exista fonduri suficiente". Domnia sa ne-a mai precizat că astfel de incubatoare există şi în Statele Unite ale Americii, unde sunt promovate de către autorităţile locale (exemplul primăriei Washington-ului).

    Oamenii de afaceri spun că tinerii nu sunt pregătiţi să intre în business

    Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, este de părere că în universităţi nu se formează spiritul antreprenorial, aşa încât cei care vor depune proiecte pentru obţinerea finanţării nu sunt pregătiţi pentru a începe o afacere.

    Cristian Pârvan ne-a declarat: "Sprijinirea tinerilor este o măsură bună, însă tinerii ar trebui mai întâi să urmeze cursuri de antreprenoriat şi după aceea să primească bani pe care să îi administreze. AOAR des­făşoară, în prezent, cursuri de antreprenoriat". Domnia sa nu crede că programul guvernului va ajuta economia să creas­că.

    Aceeaşi părere este împărtăşită şi de Liviu Voinea, preşedintele Grupului de Economie Aplicată (GEA). Domnia sa ne-a declarat că sprijinirea tinerilor întreprinzători de către stat nu era necesară şi nici nu este utilă.

    "Ţara noas­tră are nevoie de servicii profesionale, iar cei care vor aplica pentru obţinerea finanţării nu au pregătirea necesară pentru a începe o afacere", ne-a spus Liviu Voinea, care a adăugat că această măsură nu aduce un plus economiei, ci reprezintă o cheltuială inutilă.

    Ion Gheorghe Roşca: "Aproximativ 8-10% dintre tinerii care absolvesc ASE au propriile afaceri sau lucrează în firmele părinţilor".

    Obligaţiile întreprinzătorului:

    să notifice în scris cu privire la înfiinţare, Oficiul Teritorial pentru I.M.M şi Cooperaţie al Agenţiei pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru I.M.M. în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la înregistrare, în vederea luării în evidenţă;

    să angajeze, cu contract de muncă pe durată nedeterminată, şi să menţină în activitate cel puţin doi salariaţi;

    să reinvestească, anual, cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent;

    să depună situaţiile financiare semestriale şi anuale, cu dovada înregistrării acestora la autorităţile competente, precum şi un raport semestrial de progres.

    Condiţii de eligibilitate

    Întreprinzătorul tânăr:

    a) are vârsta de până la 35 de ani, împliniţi cel mai târziu în ziua înregistrării cererii de înmatriculare a societăţii cu răspundere limitată în Registrul Comerţului;

    b) anterior datei înmatriculării societăţii în Registrul Comerţului nu a mai deţinut şi nu deţine calitatea de acţionar, asociat sau membru al organelor de conducere din cadrul unei întreprinderi constituite în spaţiul economic european;

    c) înfiinţează pentru prima dată o societate comercială cu răspundere limitată;

    d) declară pe propria răspundere, sub sancţiunea legii penale pentru declaraţii mincinoase, că îndeplineşte condiţiile prevăzute la lit. b

    Referitor la microîntreprinderea care poate fi înfiinţată de un întreprinzător debutant, ca asociat unic, sau de cel mult 5 întreprinzători debutanţi asociaţi:

    este societate cu răspundere limitată

    microîntreprinderea trebuie să aibă în obiectul de activitate cel mult 5 grupe de activităţi CAEN, cu excepţia următoarelor activităţi: intermedieri financiare şi asigurări; tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, plante şi substanţe aflate sub control naţional, precum şi activităţile excluse de normele europene cu privire la ajutorul de stat.

    tânărul întreprinzător trebuie să angajeze cel puţin 2 salariaţi la momentul obţinerii facilităţilor de finanţare şi să reinvestească cel puţin 50% din profitul realizat în anul precedent.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Fix la cos
    IBC SOLAR
    rpia.ro
    danescu.ro
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    27 Sep. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9760
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4612
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2832
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9711
    Gram de aur (XAU)Gram de aur382.0804

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    citiesoftomorrow.ro
    energyexpo.ro
    cnipmmr.ro
    roenergy.eu
    notorium.ro
    rommedica.ro
    prow.ro
    aiiro.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb