12 salarii pentru angajaţii care părăsesc voluntar ASF

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 august 2014

12 salarii pentru angajaţii care părăsesc voluntar ASF

Autoritatea de Supraveghere Financiară a pus la dispoziţia salariaţilor săi un plan de încetare voluntară a contractului de muncă prin acordul părţilor, începând cu data de 1 septembrie 2014, potrivit unui comunicat de presă al Autorităţii. Astfel, salariaţii care vor opta pentru acest plan vor primi contravaloarea totală a 12 salarii, platită în două tranşe.

Nivelul de 12 salarii a fost stabilit în Contractul Colectiv de Muncă, în urma negocierilor cu reprezentanţii sindicatelor şi ai salariaţilor din ASF şi este la nivelul practicat în piaţă.

ASF este beneficiarul unui raport al PwC Audit, referitor la transformarea organizaţională a Autorităţii. Raportul identifică redundanţe şi procese care îngreunează activitatea ASF în noua sa structură de autoritate integrată şi recomandă printre altele şi restructurarea numărului de salariaţi în raport cu funcţiunile şi procesele necesare ale Autorităţii.

Planul de încetare voluntară a contractului de muncă nu se adresează persoanelor al căror mandat expiră până la 31 decembrie 2014 (contracte de muncă pe perioada determinată).

Comunicatul ASF menţionează: "ASF nu se poate opune vreunei dorinţe a unui salariat de a părăsi instituţia, în cadrul acestui plan sau în afara lui. De aceea, ne exprimăm încrederea că această iniţiativă a ASF va funcţiona în primul rând ca un proces corect de autoselecţie din partea personalului, pentru eliminarea redundanţelor şi eficientizare a ASF. Un astfel de proces, chiar dacă aduce costuri pe termen scurt, este esenţial pentru reducerea cheltuielilor operaţionale pe termen lung. În cazul în care vor apela la această procedură şi persoane din posturi cheie ale ASF, Autoritatea va scoate la concurs posturile respective, experienţa recentă arătându-ne că există un mare interes din partea profesioniştilor din piaţă pentru a se alatura echipei ASF. Autoritatea îşi rezervă dreptul de a accepta treptat plecarea salariaţilor care apelează la planul de încetare voluntară a contractului de muncă, pentru a nu exista sincope în activitatea curentă".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Pleaca...

    12 salarii - probabil neimpozabile !

    Cei care au venit in ASF in ultimele 12 luni primesc si ei la fel ! 

    ASF o fi o mina de carbuni izolata unde nu iti pti gasi de lucru daca se inchide sau vreun oltchim si se evita o bomba sociala ! 

    Aceste salarii se platesc din banii investitorilor ca doar nu are tiparnita negritoiu la ASF de promoveaza de cand a venit prime de craciun in mijlocul verii, salarii fara numar daca nu faci nimic si alte hotii de genul asta. 

    Care este rolul salariului compensatoriu ? 

    Cine mai ramane acolo cand e logic sa primesti 12 salarii urias de nesimtite si sa pleci ? 

    Ies cumva la pensie anticipat incompetentii de la ASF pe banii nostii ? 

    Daca totusi mai raman cativa oameni unde le va zbura mintea ? 

    E cumva planul lui ursache si al prietenilor de la sifuri ca dupa ce "maurii si-au facut ""treaba"" sa plece in tarile calde cu buzunarele pline ? 

    Nu e nimic logic in deciziile lui negritoiu doar HOTIE ! 

    Astia trebuie luati si dusi la casa de nebuni, nu lasati sa-si faca de cap in institutiile tarii. Este sigur ca habar n-au ca cca 80% din salariatii Romaniei au salariu mediu net de cca 350 euro/luna, iar pensia medie este de cca 180 euro/luna. Este clar, habar n-au cum secistiga banii! Cel care le da nas si face posibil aceste anormalitati este cel mai tinar prim-ministru din istoria Romaniei, care a gasit cu cale sa mareasca salariile primarilor, considerind ca acestia sunt cei mai mari nevoiasi ai tarii.

    Este incredibil ce spectacol gretos ni se serveste! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb