14 CANDIDAŢI PENTRU CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE Trei candidaţi îşi prezintă obiectivele pentru Electrica

ANDREI MURGULEŢ
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 11 decembrie 2015

Trei candidaţi îşi prezintă obiectivele pentru Electrica

Mircea Ilie: "Investiţii permanente în reţea şi în infrastructura aferentă Electrica"

Patru candidaţi pentru boardul Electrica, din cei 14 înscrişi, au fost propuşi de unul sau mai mulţi acţionari persoane fizice. Printre aceştia se numără Stelian Gal, manager de proiect al Romanian Energy Center, Ovidiu Demetrescu, fostul director general al companiei de proiect Hidro Tarniţa, Mihai Păun, consilier la European Network of Transmission System Operators for Electricity şi vicepreşedinte al Romanian Energy Center, şi Graţian Mircea Ilie, directorul general al firmei de consultanţă MGI International Advisors.

Acţionarii urmează să aleagă o nouă conducere pentru Electrica în Adunarea Generală de luni.

Victor Cionga, Michael Adriaan Maria Boersma, Arielle Malard De Rothschild, Cristian Busu şi Ioana Alina Drăgan sunt cei cinci membri ai actualului Consiliu care au fost înscrişi de drept pe lista candidaţilor. Ministerul Energiei, care deţine cea mai mare participaţie la Electrica, cu 48,78% din titluri, a propus doi candidaţi, Constantin Bulac şi Corina Georgeta Popescu. Bogdan George Iliescu şi Pedro Mielgo Alvarez sunt alţi doi candidaţi, propuşi de către Swiss Capital, respectiv Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Candidatul selectat din partea agenţiei de recrutare independentă Pedersen & Partners este Alin Andrei Hareţ, propus de către fondul NN Pensii SAFPAP.

Trei dintre aceşti candidaţi, Mircea Ilie, Mihai Păun şi Stelian Gal, ne-au transmis care sunt obiectivele în cazul în care ar primi un mandat de administrator la Electrica.

Mircea Ilie, directorul general al firmei de consultanţă MGI International Advisors, candidat pentru obţinerea unui loc în Consiliul de Administraţie al Electrica, are în vedere, pentru compania de energie electrică, investiţii permanente în reţea şi în infrastructura aferentă, având în vedere uzura fizică şi morală avansate, pentru reducerea semnificativă a pierderilor.

Un alt obiectiv urmărit de domnul Mircea Ilie constă în investiţii pentru a atinge excelenţa în IT în procesul tehnologic, în gestiunea zilnică a activităţii, precum şi în zona de securitate în operarea reţelei.

Domnia sa mai are în vedere identificarea şi introducerea progresivă şi de noi activităţi generatoare de venituri din zona de piaţă concurenţială, reconsiderarea prezenţei Electrica pe segmentul de producţie de energie, profesionalizarea dialogului cu autoritatea de reglementare având în vedere impactul deciziilor acesteia în performanţa Electrica, continuarea şi mai intensă a dialogului cu BERD în procesul de modernizare şi aliniere la practicile moderne în domeniu, astfel încât Electrica să conteze din ce în ce mai mult pe piaţa locală şi regională.

Domnul Mircea Ilie ne-a declarat că, dacă va fi ales membru în boardul Electrica, va urmări continuarea procesului de îmbunătăţire a guvernanţei corporative prin implementarea prevederilor UK Bribery Act şi a US Foreign Corrupt Practices Act de către Electrica. "Ca societate ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate la BVB şi la Londra, Electrica are nevoie să se alinieze la prevederile Noului Cod de Guvernanţă Corporativă al BVB care va intra în vigoare la 4 ianuarie 2016", ne-a mai precizat Mircea Ilie.

Domnia sa ne-a spus că are în vedere îmbunătăţirea performanţei economice a Electrica prin eficientizarea şi optimizarea cheltuielilor, consolidarea pe baze moderne a activităţii de bază prin definitivarea modelului de afaceri şi utilizarea eficientă a disponibilităţilor financiare pentru efectuarea de investiţii de capital cu potenţial semnificativ de creştere.

Costin Mihai Păun: "Plan de dezvoltare a reţelelor electrice de distribuţie a energiei"

Costin Mihai Păun, consilier la European Network of Transmission System Operators for Electricity şi vicepreşedinte al Romanian Energy Center, ne-a declarat că obiectivele domniei sale ca membru în boardul Electrica ar fi realizarea cu prioritate a investiţiilor în reţelele electrice de distribuţie ale Electrica pe baza unui program propriu de proiectare, dezvoltare şi inovare, dar şi iniţierea unui plan de dezvoltare a reţelelor electrice de distribuţie a energiei pe o perioadă de cinci şi respectiv de zece ani, care să asigure continuitatea programelor de investiţii anuale, în special în perioadele de tranziţie între mandatele Consiliului de Administraţie, şi corelat cu perioada de reglementare, cu actualizare la fiecare doi ani.

Domnul Păun mai doreşte modernizarea şi dezvoltarea activităţilor societăţii Electrica, astfel ca aceasta să devină o companie atractivă pentru tinerii absolvenţi în domeniu, pe fondul valorificării experienţei personalului existent, şi îmbunătăţirea calităţii servicilor către clienţi, în general şi în particular a energiei furnizate consumatorilor, cu accent pe aducerea indicatorilor privind durata şi frecvenţa întreruperilor la parametrii europeni, atât în mediul urban, cât şi în mediul rural.

Alte obiective ale domnului Păun pentru Electrica sunt îmbunătăţirea contractelor de furnizare a energiei electrice şi a relaţiei cu consumatorii, creşterea satisfacţiei clienţilor - consumatori, furnizori sau producători, realizarea de proiecte prin participarea cu prioritate în programe şi parteneriate cu surse de finanţare europene, participarea activă în iniţiative legislative europene în domeniul energiei prin lobbying activ în organizaţiile şi asociaţiile europene (EURELECTRIC, CIGRE, etc.) şi naţionale (IRE, Centrul Român al Energiei, AFER, etc.), reducerea impactului cu mediul al reţelelor electrice şi, în special, al reţelelor de telecomunicaţii instalate pe stâlpii ELECTRICA, consolidarea imaginii ELECTRICA şi a cooperării la nivel naţional, regional şi european.

Din perspectiva financiară, domnul Păun îşi doreşte ca profitul brut din activitatea reglementată să fie cel puţin egal cu rata reglementată a rentabilităţii stabilită conform reglementărilor Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei multiplicată cu baza de active reglementate pentru fiecare an. De asemenea, domnia sa are în vedere ca randamentul capitalurilor proprii să atingă o rată de minim 12% până în anul 2018, gradul de îndatorare să fie mai mic decât 30%, iar fluxurile de numerar operaţionale să crească cu cel puţin 3% anual.

Stelian Gal vrea accentuarea rolului Electrica de lider regional, prin achiziţionarea de acţiuni ale companiilor de distribuţie din ţările vecine

Obiectivele pe care domnul Stelian Gal le are în vedere, în cazul că va fi acceptat ca membru neexecutiv în Consiliul de Administraţie al SC Electrică SA, pornesc de la obiectivele generale ale Uniunii Energetice, şi anume: securitate energetică, solidaritate, încredere; piaţă internă, integrată de energie; eficienţă enegetică, decarbonizarea economiei; cercetare, inovare şi competitivitate.

Printre obiectivele specifice, domnul Gal ne-a enumerat: întărirea cooperării între operatorii de distribuţie (DSO) şi cei de transport şi sistem (TSO), având în vedere creşterea gradului de interconectivitate a reţelelor la nivel european şi a creşterii ponderii energiei din resurse regenerabile în producţia de energie electrică (document aflat în curs de elaborare la nivel ENTSO-E, Eurelectric,EDSO); contribuţia activă a specialiştior din cadrul SC Electrica SA în elaborarea "Planului naţional în domeniul energiei şi mediului", ca parte integrantă a Guvernanţei Uniunii Energetice; implementarea programelor de investiţii, modernizări în reţelele proprii prin accesarea de fonduri europene sau alte instrumente financiare; implicarea activă a SC Electrica SA în iniţierea şi elaborarea unei strategii naţionale de promovare de proiecte tip "SMART CITIES"; realizarea unui program naţional de eradicare a sărăciei energetice în zonele rurale neelectrificate, prin crearea de microreţele alimentate din resurse energetice regenerabile; accentuarea rolului SC Electrica SA de lider regional în domeniul distribuţiei energiei electrice prin achiziţionarea de acţiuni ale companiilor de distribuţie din ţările vecine; asigurarea unei evoluţii pozitive a cotaţiilor acţiunilor SC Electrică SA şi menţinerea poziţiei de top prin creşterea profitabilităţii societăţii; intensificarea relaţiilor cu parteneri strategici din sectorul distribuţiei energiei electrice şi implicarea activă în influenţarea procesului de elaborare a legislaţiei europene în domeniul energetic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb