220.000 de litri de vin falsificat

F. A.
Miscellanea / 2 mai 2013

Administratorul unei firme din oraşul Buzău este suspectat că a distribuit peste 220.000 de litri de vin falsificat în mai multe en-gros-uri din ţară, o parte a acestei cantităţi fiind confiscată, deoarece era nocivă pentru sănătate, conform unui comunciat de pres emis de Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

"Din primele verificări efectuate, s-a stabilit, de către Laboratorul de Analize Vitivinicole Valea Călugărească şi de către specialiştii oenologi, că băutura în cauză nu se încadrează în limitele Legii Viei şi Vinului - 244/2002. Astfel, 26.715 litri de vin falsificat a fost indisponibilizat, întrucât era impropriu consumului uman direct", se precizează în comunicatul de presă.

Valoarea vinului falsificat este de 770.000 de lei.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Vestea buna este ca ,in sfarsit,un laborator din Romania face controale si la bauturi alcoolice.

    Vestea proasta este faptul ca,daca aceste controale erau facute in mod organizat,in toate zonele,astfel de vesti nu puteau apare 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb