24 poliţişti de frontieră au participat, timp de patru luni de zile, la operaţiunea "RABIT" 2010 organizată de Agenţia Europeană FRONTEX (Agenţia Europeană pentru Managementul Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene) ce s-a desfăşurat la frontiera externă a Greciei cu Turcia.
Cu sprijinul ofiţerilor "RABIT" (echipe de intervenţie rapidă la frontieră) au fost depistaţi, în timp ce încercau să treacă ilegal frontiera elenă-turcă, 11.809 migranţi şi 34 de călăuze ce proveneau din Turcia, Afganistan, Bulgaria, Palestina şi Georgia.
Totodată, conform cifrelor oficiale ale Agenţiei Frontex, operaţiunea Rabit desfăşurată în Grecia a dus la o reducere semnificativă, de aproximativ 76%, a numărului zilnic de migranţi ce treceau frontiera terestră eleno-turcă.
Poliţiştii de frontieră români care au fost selecţionaţi pentru a face parte din echipele Rabit sunt specialişti în combaterea şi investigarea cazurilor de migraţie ilegală, detectarea documentelor falsificate, controlul documentelor de călătorie efectuat în cele două aliniamente şi depistarea vehiculelor furate. De asemenea, la operaţiune a participat şi un poliţist de frontieră împreună cu un câine special antrenat în detectarea persoanelor ascunse în mijloace de transport.