Un număr de 30 de primari PDL din judeţul Mehedinţi vor susţine candidaţii USL la alegerile parlamentare, a anunţat, astăzi, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Adrian Duicu, în timp ce liderul filialei PDL, Mihai Stănişoară, susţine că edilii "sunt şantajaţi extrem de agresiv", relatează Antena3.ro.
Duicu a declarat că majoritatea primarilor PDL din judeţ vor susţine candidaţii USL la parlamentare, cu excepţia celor din localităţile Iloviţa, Dârvari, Pristol, Tâmna şi municipiul Drobeta Turnu Severin.
"Aproape toţi primarii PDL care au candidat din partea Mişcării pentru Noul Mehedinţi, rămân în continuare membrii PDL, nu pleacă din PDL, doar vor susţine în 9 decembrie şi pe parcursul campaniei electorale candidaţii USL", a precizat Adrian Duicu.