90 de zile

90 de zile: atât a mai rămas, zi pe zi, până la alegerile europene din 25 mai. Şi nu doar viaţa politică românească, dar şi cea europeană se află în plină incertitudine. În vreme ce la Kiev s-a murit pentru Europa, Europa nu pare să-şi găsească drumul. Iar alegerile ce se apropie par să fie cele mai importante din întreaga istorie a Uniunii. Criza economică a dovedit că Europa de la Maastricht - cu toate îmbunătăţirile ulterioare (Nisa, Amsterdam, Lisabona) - nu mai face faţă presiunilor unei lumi în mişcare. Şi, oricum Maastricht-ul fusese gândit doar ca o etapă, doar că odată ce proiectul european de Constituţie a fost respins în 2005, lucrurile au degenerat, iar criza economică a adâncit fisurile până într-acolo încât construcţia începută de Schuman, Monet, Adenauer, de Gaşperi, Spinelli sau Spaak s-ar putea prăbuşi. De aceea, următorii 5 ani vor fi cruciali. Dacă peste 5 ani nu se va înzestra cu o organizare politică simplă, eficientă şi totodată legitimă, Europa nu va mai putea funcţiona.

Aşa că au mai rămas doar 90 de zile pentru a convinge alegătorii europeni că "de data aceasta este diferit". Dar, pentru a reuşi acest pariu, partidele europene ar fi trebuit să încerce să fie convingătoare. Ori, strategia acestora este mai degrabă defensivă. În vreme ce extremismul atrage din ce în ce mai mulţi partizani, apropiindu-se de ponderea sa dinaintea celui de-al doilea război mondial, partidele europene promovează pentru a candida la preşedinţia Comisiei europene lideri mai degrabă necunoscuţi marelui public european. Nici Martin Schulz (candidatul oficial al socialiştilor), nici José Bove, Franziska Keller (candidaţii ecologiştilor), nici Alexis Ţipras (candidatul comuniştilor), nici măcar Guy Verhofstadt (candidatul liberalilor şi sigurul care a avut o experienţă politică remarcabilă în ţara sa, Belgia unde a fost prim ministru între 1999-2008) nu sunt prea bine cunoscuţi la nivel european. Pe de altă parte, la conservatori nici măcar nu există un candidat oficial: francezul Michel Branier ( de două ori comisar european, din 1999 până în 2004 şi din 2009 până astăzi, şi de mai multe ori ministru în guvernul francez) părea mai bine plasat decât Viviane Reding, dar, de câteva luni, se vorbeşte şi de posibila candidatură a fostului prim ministru luxemburghez Jean-Claude Junker (care ar fi primit sprijinul Angelei Merkel la începutul lunii februarie).

Între timp, aşa cum relevă sondajele de opinie, asistăm la o creştere fără precedent a euroscepticismului. În condiţiile unei scăderi a participării la vot, extremiştii ar putea să-şi constituie pentru prima dată în istoria Parlamentului european un grup parlamentar. Conform primelor evaluări privind reprezentarea politică în viitorul Parlament european, realizate de PollWatch2014, extrema dreaptă ar putea avea 38 de parlamentari, cele mai multe mandate fiind aduse de Frontul Naţional din Franţa, Partidul Libertăţii din Olanda şi cel omonim din Austria, Liga Nordului din Italia, Vlaams Belang din Belgia şi Democraţii din Suedia, cărora li s-ar putea alătura extremiştii din Slovacia şi Bulgaria, ceea ce ar face posibilă respectarea criteriilor pentru a organiza un grup parlamentar. Însă, până şi aceste partide nu sunt dispuse să coopteze Jobbick-ul din Ungaria şi Zorii aurii din Grecia.

Acelaşi studiu, PollWatch2014, arată că social-democraţii ar putea, pentru prima dată după 1994, să obţină cel mai important grup parlamentar, evaluat la minim 217 de deputaţi europeni, faţă de 194 cât au obţinut în 2009, pe când populari ar scădea de la 274 la minimum 200 de mandate. Tot în scădere s-ar afla şi liberalii de la ALDE (64 faţă de 85) şi Verzii (44 faţă de 58). S-ar părea că ecologiştii vor fi devansaţi de comuniştii lui Alexis Ţipras care ar trece de la 35 la 56 de eurodeputaţi.

Dacă privim rezultate acestei prime evaluări, stânga, în diferitele sale forme, dar şi extrema dreaptă, se află în creştere. Ori, acestei stângi divizate şi fără repere clare i-ar reveni rolul de a genera schimbarea în UE. Un lucru apare clar: peste 90 de zile ar fi nevoie de mai mult decât simplele improvizaţii discursive şi candidaturile personalizate la comisia europeană pentru ca europenii să voteze în deplină cunoştinţă de cauză!