BURSELE DIN LUME Rezultatele financiare continuă să stimuleze pieţele europene

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional #Jurnal Bursier / 21 aprilie 2011

Rezultatele financiare continuă să stimuleze pieţele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au crescut ieri, după ce companii printre care PSA "Peugeot Citroen" şi "L"Oreal" SA au anunţat rezultate financiare peste aşteptări.

Titlurile "Peugeot Citroen", al doilea constructor auto din Europa, au urcat cu 4,4%, la 28,38 euro. Compania franceză a avut vânzări de 15,4 miliarde euro în primul trimestru din 2011, în timp ce analiştii estimau 14,9 miliarde euro.

Acţiunile "Fiat" SpA, cel mai mare constructor de autoturisme din Italia, au crescut cu 4,6%, la 6,58 euro. Compania a raportat profituri înainte de interese minoritare şi taxe de 251 milioane de euro. Analiştii anticipau 241 milioane de euro.

Acţiunile "L"Oreal", cel mai mare producător mondial de cosmetice, au câştigat 3,1%, ajungând la 85,75 euro. În primele trei luni din 2011, compania franceză a avut vânzări de 5,16 miliarde euro, iar analiştii preconizau 5,03 miliarde euro.

Acţiunile "Bic" SA, cel mai mare producător mondial de pixuri de unică folosinţă, au crescut cu 6,8%, la 64,28 euro. În primul trimestru din 2011, societatea franceză şi-a majorat profitul la 53,9 milioane de euro, de la 35,4 milioane de euro în intervalul ianuarie - martie 2010.

Titlurile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au înregistrat un avans de 1,9%, la 652,68 pence. "Morgan Stanley" recomandă cumpărarea de acţiuni HSBC.

Acţiunile "Banca Popolare di Milano" Scarl au scăzut cu 6,9%, la 2,352 euro. Cea mai veche bancă cooperatistă din Italia vrea să-şi majoreze capitalul cu 1,2 miliarde euro, prin vânzarea de acţiuni noi.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 2,2%, la 6.027,36 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 2,2%, la 3.993,97, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 2,8%, la 7.238,12.

Investitori optimişti în SUA

Acţiunile de pe Wall Street au crescut ieri, în deschidere, şi în SUA având un impact pozitiv rezultatele financiare anunţate de unele companii.

Acţiunile "Intel" Corp., cel mai mare producător mondial de cipuri, au urcat cu 7%, la 21,25 dolari. Titlurile "Yahoo!" Inc., compania care deţine al doilea motor de căutare pe Internet la nivel mondial (ca popularitate), au crescut cu 3,8%, la 16,73 dolari.

Acţiunile "Barrick Gold" Corp., cel mai mare producător de aur din Statele Unite, au câştigat 1%, stabilind un preţ de 54,78 dolari. Ieri, cotaţia metalului preţios a trecut de 1.500 dolari uncia.

La ora 09.43, indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 1,2%, la 1.328,59 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 1,3%, la 12.421,80, Nasdaq Composite - cu 1,6%, la 2.789,36.

Asia, pe trend crescător

Acţiunile de pe pieţele din Asia au urcat ieri, după ce, marţi, Statele Unite au anunţat creşterea numărului construcţiilor de locuinţe. Un impact pozitiv asupra regiunii l-au avut şi rezultatele financiare raportate de unele companii americane, printre care "Johnson & John-son".

Titlurile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 1,2%, la 47,23 dolari australieni. Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia societate minieră din lume, au urcat cu 1,2%, la 83,12 dolari aus-tralieni. Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare explorator de ţiţei şi gaze, au înregistrat un avans de 3,1%, la 601.000 yeni. Titlurile "Cnooc" Ltd., cel mai mare producător de petrol offshore din China, au câştigat 3% la Bursa din Hong Kong, afişând un preţ de 19,46 dolari HK.

Titlurile "Advantest" Corp., cel mai mare producător nipon de echipamente pentru testarea cipurilor, au crescut cu 3,4%, la 1.452 yeni, după ce "Intel" SUA a estimat că va avea vânzări trimestriale peste aşteptări. Acţiunile "Tokyo Electron" Ltd., cel mai mare producător japonez de echipamente pentru fabricarea cipurilor, au urcat cu 4,1%, la 4.475 yeni. Acţiunile "Taiwan Semiconductor Manufacturing" Co., cel mai mare producător mondial de cipuri la comandă, au câştigat 2,5%, ajungând la 69,8 dolari taiwanezi.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare producător mondial de cipuri de memorie, au crescut cu 4,7%, la 916.000 woni. Compania îşi vinde divizia producătoare de drivere pentru hard disk-uri către "Seagate Technology" Plc, pentru 1,38 miliarde dolari.

Acţiunile "LG Chem" Ltd., cel mai mare producător sud-coreean de chimicale, au urcat cu 5,6%, la 549.000 woni. Compania şi-a majorat cu 27% profitul în primul trimestru. Acţiunile LG Corp., holdingul care deţine "LG Chem", au crescut cu 10%, la 96.600 woni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1,8%, la 9.606,82 puncte, S&P/ASX 200 al celei din Sydney - cu 1,4%, la 4.859, Kospi al pieţei din Seul - cu 2,2%, la 2.169,91.

Capitalizarea pieţei din Rusia a depăşit 1.100 miliarde dolari, potrivit anunţului făcut de premierul Vladimir Putin, în faţa Parlamentului. "Bursele de acţiuni din Rusia s-au alăturat liderilor mondiali în privinţa creşterii indicilor. Capitalizarea pieţei acţiunilor din ţară a depăşit, la începutul ace-stui an, 1.000 de miliarde dolari, iar la mijlocul lunii aprilie a crescut cu încă 100 de miliarde dolari", a afirmat Putin.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb