Pierre Cardin vrea să-şi vândă afacerile pe un miliard de euro

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Internaţional / 4 mai 2011

Designerul francez Pierre Cardin, în vârstă de 88 de ani, este pregătit să vândă grupul de firme pe care îl conduce pentru suma de un miliard de euro, potrivit declaraţiilor făcute de acesta în cotidianul american Wall Street Journal (WSJ).

"Vreau să îl vând acum", a declarat designerul francez, adăugând: "Ştiu că nu voi mai fi peste câţiva ani, iar afacerile mele trebuie să continue".

WSJ notează că băncile estimează la 200 de milioane de euro valoarea grupului înfiinţat în 1949.

Cardin deţine până la 600 de licenţe la nivel mondial. Designerul nu are moştenitori şi vrea să rămână în fruntea grupului ca director de creaţie, chiar şi după vânzare, ceea ce, în opinia sa, va fi în interesul cumpărătorului, "pentru imaginea brandului".

Potrivit afirmaţiilor din WSJ, Cardin s-a întâlnit cu unii investitori interesaţi de grupul său, părţile interesate provenind din Marea Britanie, China şi America. Pierre Cardin a investit în China în 1978, fiind unul dintre primii străini care au testat această piaţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8170
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3005
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9829
Gram de aur (XAU)Gram de aur435.8564

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb