Băsescu: Putem depăşi 2% creştere economică în acest an

F.A.
Ziarul BURSA #Politică / 20 mai 2011

Traian Băsescu a precizat că noul acord cu FMI reprezintă un "program 100% al Guvernului României".

Traian Băsescu a precizat că noul acord cu FMI reprezintă un "program 100% al Guvernului României".

Preşedintele Traian Băsescu este optimist în legătură cu creşterea economică în acest an, menţionând că vede posibilă chiar depăşirea nivelului de 2%. Domnia sa a menionat că obiectivele legate de creşterea economică rămân 1,5% pentru 2011 şi 3,5-4% pentru 2012.

Potrivit Mediafax, preşedintele a mai declarat că este nevoie de o stabilizare a deficitului de cont curent, obiectivul fiind un nivel de 5% din PIB în 2011. Băsescu a spus că acest obiectiv este "dificil de realizat", dar nu imposibil. De asemenea, şeful statului a spus că Guvernul trebuie să rămână reticent la stimularea excesivă a consumului.

FMI nu este biciul lui Dumnezeu peste Guvernul României şi peste Parlament

Şeful statului susţine că s-a acreditat ideea că FMI este "biciul lui Dumnezeu peste Guvernul Româ-niei şi peste Parlament" şi a dat asigurări că "nu este aşa". Traian Băsescu a precizat că noul acord cu FMI reprezintă un "program 100% al Guvernului României". El a menţionat că autorităţile de la Bucureşti au fost cele care au ridicat problema marilor regii, fiind pentru prima dată când într-un acord al FMI sunt introduse probleme legate de restructurarea companiilor de stat.

Traian Băsescu a susţinut că era necesară expertiza FMI şi că trebuia ca România să se ferească de "riscul politic al anului viitor". Domnia sa a menţionat: "Teama mea a fost că, venind anul 2012, va exista tentaţia unor măsuri populiste. În anii electorali, noi ne-am defectat întotdeauna condiţiile de stabilitate macroeconomică. Aş vrea ca anul 2013 să fie un an de continuitate, şi nu să reparăm ceea ce s-a stricat în anul anterior".

Autorităţile nu au în vedere o creştere a taxării pe bănci

Preşedintele a mai declarat că autorităţile nu au în vedere o creştere a taxării pe bănci: "Dacă Guvernul şi-ar fi pus problema taxării băncilor, o făcea când era în cea mai dificilă situaţie. Dacă nu a făcut-o atunci, fiţi sigur că nu o va face acum. Am dis-cutat cu premierul, cu ministrul de Finanţe, niciodată nu au luat în calcul venituri realizate prin taxarea suplimentară a băncilor". Traian Băsescu a mai spus că nu se va lua această măsură "atât timp cât băncile fac eforturi de ieftinire a creditelor".

De asemenea, şeful statului a mai spus că speră ca "măcar acum, când să încearcă relansarea economică, băncile să nu se repeadă să încerce să-şi recupereze toată pierderea prin creditele neperformante". "Lăsaţi-o şi dumneavoastră aşa, vreo 15 ani", a continuat, râzând, Traian Băsescu.

Campionat al eludării taxelor

Şeful statului a afirmat că în economia noastră este un campionat nedeclarat al eludării legilor fiscale şi că nu se poate reduce anul acesta CAS. Bugetul de stat nu-şi permite riscul unor accentuări de dezechilibre. Traian Băsescu a adăugat: "O reducere de 2% nu va fi un şoc să stimuleze buna credinţă. Va fi un mic sprijin pentru cei care plătesc". "Dacă s-ar plăti obligaţiile la stat, Guvernul mâine ar reduce CAS", a mai spus Traian Băsescu.

Creşterea TVA, eroare politică susţinută şi de PDL, a întârziat ieşirea din recesiune

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că majorarea TVA la 24% a fost o eroare politică, susţinută inclusiv de "marii bărbaţi care s-au duelat la Convenţia PDL", care a întârziat ieşirea din recesiune cu cel puţin şase luni. Şeful statului a subliniat că această creştere a TVA a fost una din marile erori politice, susţinută de toată coaliţia de la acea vreme.

Băsescu a spus că el a susţinut scăderea pensiilor cu 10%, ca măsură temporară, dar Curtea Constituţională a respins o Ordonanţă emisă în acest sens. El a adăugat că o altă propunere a fost un impozit temporar de 10%, care să se fi aplicat la toate pensiile, de la cea mai mare la cele de până la 340 de lei.

Preşedintele a menţionat că cei din coaliţie s-au reunit la Guvern şi au decis creşterea TVA. El a spus că acel impozit pe pensii s-ar fi putut elimina repede, eventual în două etape, până la 1 ianuarie 2012, în timp ce reducerea TVA presupune ani de zile.

Şeful statului a criticat coaliţia aflată la putere în acea perioadă, spunând că toţi reprezentanţii acesteia au respins scăderea pensiilor şi au ameninţat cu plecarea de la guvernare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb