Informaţii privilegiate la "Oil Terminal"

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 24 iunie 2011

Informaţii privilegiate la "Oil Terminal"

Suspiciuni de folosire a informaţiei privilegiate, înainte ca aceasta să fie accesibilă tututor investitorilor, planează asupra unei tranzacţii prin care "Fondul Proprietatea" (FP) a decis să îşi diminueze participaţia la "Oil Terminal" (OIL), în urmă cu circa două săptămâni, de la 10%, la 8,45%.

Tranzacţia cu pricina a avut loc pe 9 iunie, la trei zile după şedinţa Consiliului de Administraţie al "Oil Terminal" care a decis să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA). Cel mai important punct de pe Ordinea de zi a Adunării este majorarea capitalului social al companiei, cu aportul în natură din partea statului, prin Ministerul Economiei, constând în două terenuri, unul de 254.261 mp şi altul de 129.334 mp, situate în judeţul Constanţa. Propunerea de majorare este o informaţie importantă, putând să afecteze strategia investiţională a acţionarilor privaţi ai societăţii, în condiţiile în care aceştia vor fi nevoiţi să participe, la rîndul lor, cu bani la majorarea capitalului social (MCS), astfel încât să nu li se diminueze deţinerile.

Majorarea participaţiei statului prin aportul terenurilor îi diluează pe ceilalţi acţionari, astfel că vânzarea în avansul publicării informaţiei creează vânzătorului un avantaj concret.

Deşi importantă, informaţia a devenit accesibilă investitorilor autohtoni pe 10 iunie, când convocatorul Adunării Generale Extraordinare a fost publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti. Între timp, însă (la 9 iunie), Fondul Proprietatea a decis să vândă 9,02 milioane de acţiuni OIL, la preţul mediu de 0,3681 lei/titlu, potrivit raportului pos-tat tot pe 10 iunie, pe site-ul Bursei. Vânzarea pare să fi fost "inspirată", având loc după două şedinţe consecutive de creştere cu câte 15% a titlurilor OIL.

De altfel, pe 9 iunie, preţul acţiunilor OIL a înregistrat cea mai mare valoare de la începutul anului, de 0,3685 lei/titlu (Aprecierea cotaţiei OIL a stârnit, la momentul respectiv, nedumerirea analiştilor şi brokerilor care nu îşi explicau evoluţia cotaţiei, în absenţa unor ştiri privind activitatea companiei).

Pe 14 iunie, când acţiunile "Oil Terminal" au revenit la tranzacţionare, cotaţia OIL a căzut cu 14,99%, la 0,3054 lei/titlu (preţul mediu afişat pe site-ul BVB). Fondul Proprietatea a vândut acţiunile OIL, pe 9 iunie, la preţul mediu de 0,3681 lei/titlu, pentru 3,32 milioane de lei, câştigând 566.203 lei, faţă de cazul în care le-ar fi vîndut, pe 14 iunie, când ar fi încasat 2,75 de milioane de lei.

"Şedinţa Consiliului de Adminis-traţie la OIL Terminal pentru convocarea AGA în vederea majorării capitalului a avut loc pe 6 iunie, iar Fondul Proprietatea nu poate susţine că nu a ştiut că urma să fie convocată AGA de vreme ce reprezentantul Fondului, Istvan Kocsolade, a participat la şedinţa CA-ului. Fără domnia sa, şedinţa nu ar fi avut cvorum şi nici nu s-ar fi putut decide convocarea AGA", ne-au declarat surse care nu au dorit să le fie menţionate numele.

O astfel de situaţie vine în contradicţie cu legea pieţei de capital care interzice "oricărei persoane care deţine informaţii privilegiate să utilizeze respectivele informaţii pentru dobândirea sau înstrăinarea ori pentru intenţia de dobândire sau înstrăinare, pe cont propriu sau pe contul unei terţe persoane, direct ori indirect, de instrumente financiare la care aceste informaţii se referă".

Cumpărătorul pachetului de nouă milioane de acţiuni nu a fost raportat la Bursa de Valori Bucureşti. Ar fi interesant, însă, de ştiut cine a fost într-atât de motivat să cumpere titlurile OIL, când preţul acestora a atins valoarea maximă de la începutul anului.

"Fondul Proprietatea" şi fondul de investiţii "Broadhurst" au contes-tat evaluarea pe care specialiştii angajaţi de "Oil Terminal" au făcut-o celor două terenuri, motiv pentru care, la AGA din 16 iulie, urmează să fie supusă aprobării acţionarilor propunerea de nominalizare de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lîngă Tribunalul Constanţa a unui evaluator, membru ANEVAR.

Art.244, alineatul 1, din legea pieţei de capital, defineşte "informaţia privilegiată" drept o informaţie de natură precisă care nu a fost făcută publică, care se referă în mod direct sau indirect la unul sau mai mulţi emitenţi ori la unul sau mai multe instrumente financiare, şi care, dacă ar fi transmisă public, ar putea avea un impact semnificativ asupra preţului acelor instrumente financiare, sau asupra preţului instrumentelor financiare derivate cu care se află în legătură.

Opinia Cititorului ( 19 )

  1. Mira pe cineva??

    Avem o piata corupta. CNVM doarme in loc sa supravegheze piata. 

    Sau sa sanctioneze nederularea ofertelor. 

    Amenda data lui Popa de la AVLE e f mica in raport cu cat au pierdut minoritarii.

    Iar daca e sa vorbim de info privilegiate, pai cine nu ar cumpara SCTB la pret de 2,x ron, ca D-nul. Apostol, care s-a "nimerit" sa ia impreuna cu Do-fi.  

    Ciocirlan afirma ceva de care nu este sigur. Acuza FP ca ar fi primit informatii fara sa faca dovada afirmatiilor. Mark Mobius nu ar face asa ceva. Mark Mobius nu este roman sa faca bisnita. Cind bisnitarii jefuiau oamenii de actiunile primite la FP unde era?

    1. auzi esti chiar pueril ca sa nu folosesc cuvinte mai tari. mobius este strain si prin urmare nu fura. n-am mai auzit de o cretinitate ca asta...

      Nu, Mobius e strain si ca atare nu e el de vina pentru practici curente precum folosirea informatiilor privilegiate. E cel putin straniu sa-i ignori pe Patriciu, Verestoy, Videanu si alti "oameni de afaceri" locali, dar sa-l anchetezi pe Mobius.

      asta cu strainul care nu fura e prostie mioritica : Omv, Renault, Lafarge, Erste, toti transfera profitul in afara si cu complicitatea statului.

    Ce aberatie de articol...pai la cum crestea cotatia aia si eu as fi vandut, nu trebuia sa ai vreo informatie privilegiata... Si chiar incepea sa imi placa ziarul vostru, acum iar trebuie sa ma intorc la ZF, ptr ca nu citesc CanCan.

    Ati primit o servita si nu ati verificat nimic.

    "Majorarea participaţiei statului prin aportul terenurilor îi diluează pe ceilalţi acţionari, astfel că vânzarea în avansul publicării informaţiei creează vânzătorului un avantaj concret".  

    Make, pune autoarea articolului sa citeasca cu voce tare punctul 3 din convocatoul AGEA.  

    Mai mult, cu un paragraf inaintea celui citat, autoarea spune exact contrariu: "Propunerea de majorare este o informaţie importantă, putând să afecteze strategia investiţională a acţionarilor privaţi ai societăţii, în condiţiile în care aceştia vor fi nevoiţi să participe, la rîndul lor, cu bani la majorarea capitalului social (MCS), astfel încât să nu li se diminueze deţinerile".  

    Deci autoarea, pana la urma, a citit convocatorul si stia despre dreptul de preemtiune care va fi acordat celorlalti actionari, insa a ignorat acest lucru pentru ca altfel nu mai avea nici un articol. Prostia mare este ca a uitat sa scoata si din articol fraza prin care singura isi demonteaza "teoria conspiratiei".

    Parca odata se facea jurnalism la Bursa, iar regula de baza in redactie era documentarea si obtinerea mai multor pareri referitoare la un eveniment astfel incat sa nu apara articole facute pe baza unor opinii habarniste. 

    1. asa e geniule, dar cel mai important aspect este evaluarea terenurilor aportate de stat....ca daca alea sunt la pret de intravilan construibil, (vezi str.Caraiman nr.2) poti sa ai douazeci de drepturi de preferinta si tot ar trebui sa vinzi si sa fugi!....

      geniule,majorarea ii diliueaza. ce nu-i clar? ca sa nu-i dilueze, trebuie ca diluatii sa vina cu bani de acasa. care-i contrazicerea? de ce preemtiunea anuleaza subiectul?

      subiectul este ca mobius a vindut fix joi,stiind ca vineri nu va mai putea, la pretul ala. 

      geniule!...

      Terenul aflat deja in bilant este evaluat la 12e/mp iar cel care urmeaza a fi aportat l-au evaluat la 100e/mp desi sunt ambele in depozitul nord unde activitatea e zero si poluarea maxima.

      Singurul motiv pentru care se introduce terenul in capital este ca PDL-istii locali sa poata garanta creditele bancare cu care se platesc "investitiile " supeaevaluate incredintate fara licitatie prietenilor de partid si de stat.

      Sa-si pastreze terenul si sa il spele singur, nu sa il paseze la Oil ca acesta sa plateasca poluarea istorica 

    Nu e prima data cand vad in ziare, poze care nu au nici o legatura cu realitatea. Poza de fata este dintr-o rafinarie veche de cel putin 100 de ani. Terminalul este plin de rezervoare, dane petroliere, nave petroliere. Va recomand o vizita de documentare in Port. Luati niste imagini la zi.

    Nu e prima data cand aud ca se vand ponturi . Si ce? bursa inseamna speculatie. A speculat putin si FP. Daca a mers, a mers. Daca nu, va plati. Multi posesori de actiuni au vandut . Am vandut si eu candva vazand ca o iau la deal actiunile. 

    1. Johny, nu pricepi decit la poze

    Ziarul Bursa, 29 aprilie 2011: Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oil Terminal Constanţa, a respins propunerea de majorare a capitalului social al companiei cu aportul în natură din partea statului, reprezentat de mai multe terenuri, arată un comunicat remis BVB.

    Ioan Silviu Wagner, directorul general al Oil Terminal, a declarat pentru ziarul BURSA: "Acţionarii companiei vor analiza, din nou, în iunie, majorarea de capital. Ministerul Economiei, acţionarul majoritar al Oil Terminal, a respins majorarea pentru că materialele nu au fost bine întocmite. O să remediem erorile şi vom trece majorarea la următoarea AGA". 

    1. Speta e mult mai clara decat in cazul Bancii Transilvania pentru ca majorarea de capital este inclusa in Directiva Europeana privind Abuzul de Piata ca informatie privilegiata daca nu a fost facuta publica.

      Fondul Proprietatea trebuia sa se abtina de la tranzactionare pana cand se publica convocatorul. 

      Impactul semnificativ asupra pretului este clar prin variatia de peste 10% dupa publicarea convocatorului. 

      Politica de investitii a FP comunicata public este de cumparare si nu de vanzare deci tranzactia de exit partial la Oil Terminal nu are o ratiune investitionala. 

      Wagner trebuia sa publice convocatorul miercuri, in 48 ore de la Consiliul de Administratie de luni, dar a asteptat pcu publicarea pana vineri, ca sa se faca tranzactia suspecta de joi.

    nu a fost informatie privilegiata.a fost o speculatie initiata de cei care au iesit de pe oltchim.bine le-a facut fp

    1. In mod normal, tranzactia savirsita de unul dintre administratori, intre momentul deciziei Consiliului de convocare AGA si momentul comunicarii publice a Convocatorului, se cheama ca este tranzactie pe baza privilegiului informatiei nediseminate.

      Daca doriti sa dati alta definitie, n-aveti decit... 

    Decizia CNVM nr. 2602 din 14.09.2006, prin care a fost aprobat Codul Bursei de Valori Bucuresti-Titlul Preliminar si Cartea I, in cadrul art.3, se instituie in sarcina BVB obligativitatea investigarii si determinarii „potentialelor incalcari ale regimului juridic bursier”. Decizia CNVM arata ca, ori de cate ori exista suspiciuni cu privire la anumite tranzactii, datorita utilizarii unor informatii privilegiate, utilizarii unor practici cu carcter manipulativ sau cu caracter fraudulos. SC BVB SA trebuie sa declanseze o procedura de investigare a acestor tranzactii si sa informeze CNVM.

    Codul mai prevede ca la o variatie de 10% se face o ancheta interna cu privire la riscul de abuz de piata 

    1. Ce sa fucka bvb daca polonezul a intrat in board desi era in conflict de interes?

      A vazut cenevemeaua timorata pe procesul rompetrol si a decis sa preia co.trolul. bursei noastre. Poloneji Au cumparat la Sibex actiuni si la BVB ne fac de kakao. 

    Daca nu le convenea majorarea cu terenul de ce FP s-a dus la CA?

    De ce pretul Oil a inceput sa creasca cu 15% a doua zi dupa aprobarea in CA? 

    De ce FP nu a protestat public fata de diluarea capitalului cum a facut la sponsorizarea guvernului cu profitul Romgaz? 

    De ce FP a numit un PDList anul trecut si un UDMRist anul asta? 

    De ce DNA nu verifica controlul de forma ordonat la Oil de Mironescu secretarul Ministerului de Interne? 

    De ce l-au arestat pe fostul director Ene fara sa-l ancheteze si pe Wagner care era seful lui? 

    De ce Wagner continua sa dea oameni afara dar reduce chiria la depozitare pentru Lukoil? 

    DE CE NE CONDUCE FOSTUL SEF AL FEMEILOR DE SERVICI DIN OIL TERMINAL? 

    Astept capitala ca provincia nu mai are raspunsuri. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb