Premierul Boc: Aşteptăm investiţii chinezeşti în domeniile energetic, transporturi şi mediu

A.G.
Ziarul BURSA #Politică / 20 iulie 2011

Premierul Boc: Aşteptăm investiţii chinezeşti în domeniile energetic, transporturi şi mediu

România aşteaptă investiţii chinezeşti în domeniile energetic, transporturi, mediu cărora le este deschisă calea de noua lege a parteneriatului public-privat, a declarat ieri premierul Emil Boc, la inaugurarea complexului comercial China Town de la Afumaţi.

"Aşteptăm investiţii chinezeşti în energie, transporturi, mediu care vor consolida relaţiile noastre de prietenie şi colaborare extraordinare pe care le avem în momentul de faţă", a spus şeful Guvernului, citat de Agerpres.

El a subliniat că investiţia de la Afumaţi, în valoare de zeci de milioa-ne de euro, constituie un model şi pentru alte proiecte chinezeşti în România.

Primul-ministru a felicitat şi autorităţile locale pentru că au manifestat deschidere faţă de investitorii chi-nezi şi a încurajat şi alte autorităţi locale din România să adopte această atitudine.

Potrivit şefului Executivului, aces-ta este cel mai bun moment pentru investitorii străini să vină în România, în condiţiile în care ţara noastră a redobândit recent din partea agenţiilor de rating internaţionale categoria "investment grade".

El a spus totodată că se înregistrea-ză o situaţie mult mai bună din punct de vedere financiar cu un deficit de 4,4% în 2011 şi o datorie publică de doar 30% din PIB, faţă de alte ţări din zonă, şi care pun economia noastră într-o poziţie mai bună pentru impactul unui eventual nou val al crizei economice, spre deosebire de 2008 când a fost luată prin surprindere de prima fază a crizei.

Prezent la ceremonie, ambasadorul Republicii Populare Chineze, Liu Zengwen, a arătat că premierul Boc a dat un semnal important pentru deschiderea României faţă de investitorii chinezi. El şi-a exprimat convingerea că mult mai multe investiţii din ţara sa vor veni în România în perioada următoare.

Şeful Guvernului a primit din partea preşedintelui China Town Romania, Pan Jidong, o medalie de onoare pentru sprijinul acordat dezvoltării acestui proiect şi pentru faptul că este "adevăratul prieten din România al nostru, al poporului chinez".

Premierul Emil Boc a participat în august 2010 la punerea pietrei de temelie a complexului China Town din Afumaţi, care se doreşte a fi extins în următorii ani şi să devină cel mai mare din Europa.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb