SCANDAL PENTRU CAMERA DE COMERŢ ROMÂNIA-CHINA CCIR va solicita radierea Camerei de Comerţ România-R.P. Chineză

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Comerţ / 15 decembrie 2011

Gabriel Ghelmegeanu a fost membru al Colegiului CCIR, în perioada 2005-2006, din anul 2000 fiind vicepreşedinte al Uniunii Camerelor Bilatertale de Comerţ şi Industrie. În 2007 a fost ales, pentru cinci ani, membru al noului Colegiu de Conducere al Camerei Naţionale.

Gabriel Ghelmegeanu a fost membru al Colegiului CCIR, în perioada 2005-2006, din anul 2000 fiind vicepreşedinte al Uniunii Camerelor Bilatertale de Comerţ şi Industrie. În 2007 a fost ales, pentru cinci ani, membru al noului Colegiu de Conducere al Camerei Naţionale.

Asociaţia Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română va fi recunoscută ca fiind singura Cameră Bilaterală dintre cele două ţări

Gabriel Ghelmegeanu acuză conducerea CCIR de abuz şi spune că se va adresa instanţei pentru obţinerea dreptului de a deveni asociaţie de utilitate publică

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) va solicita radierea Camerei de Comerţ România-R.P. Chineză (CCRRPC), care funcţionează din anul 1998, după ce CCIR a atribuit statutul de utilitate publică Asociaţiei Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo-Română, ne-au declarat reprezentanţii CCIR.

Gabriel Ghelmegeanu, preşedintele CCRRPC, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că Executivul urmează să acorde Camerelor Bilaterale statutul de utilitate publică, pentru acest lucru fiind necesară o certificare din partea CCIR.

Referitor la situaţia CCRRPC, Gabriel Ghelmegeanu a declarat: "Camera de Comerţ Naţională a ates-tat existenţa Camerei Bilaterale ca fiind de utilitate publică, în conformitate cu prevederile legii şi că urmează să primească certificatul oficial, ca document autentic al deţinerii acestei calităţi. La cea de-a 21-a sesiune a Colegiului de Conducere al Camerei Naţionale, ce a avut loc în data de 7.09.2011 la Mangalia, s-a prezentat situaţia privind avizarea Camerelor de Comerţ Bilaterale, unde la poziţia 15 a ordinii de zi apărea şi Camera de Comerţ România - R.P. Chineză, printre cele 33 de Camere avizate. Din acest moment, preşedintele Camerei Naţionale, domnul Mihail M. Vlasov, a început presiunile asupra Camerei, spunând că ar mai exista o Cameră similară, intitulată Asociaţia Camera Bilaterală de Comerţ şi Industrie Chinezo - Română, condusă de domnul Ioan Alexandru (fost Wang Yan), un personaj dubios, recunoscut ca atare în mediul de afaceri şi că va solicita radierea Camerei noastre, dacă nu fuzionăm cu aceasta.

Pentru a nu crea disensiuni în sis-temul cameral din România, am încheiat un protocol, sub presiunea preşedintelui Camerei Naţionale, în data de 11.10.2011, privind fuziunea prin absorbţie în cadrul Camerei noastre a acestei Asociaţii. În momentul în care am primit actele legale ale acestei Asociaţii am constatat că aceasta nu a fost şi nu este legal constituită drept Cameră Bilaterală. Prin adresa numărul 217/14.11.2011 a Camerei noastre, înregistrată la Camera Naţională cu numărul 4492 (la care nu am primit nici un răspuns oficial), am arătat motivele pentru care nu putem fi de acord cu o asemenea fuziune".

Domnul Ghelmegeanu a subliniat că Asociaţia se află în instanţă pentru dizolvarea de drept a acesteia şi radierea din Registrul Naţional al Asociaţiilor şi Fundaţiilor din România şi nu a întreprins niciun demers legal derivat din obligaţiile specifice prevăzute în legile cu incidenţă în organizarea şi funcţionarea Camerelor bilaterale, nerespectând termenul legal pentru depunerea documentelor care să ateste îndeplinirea acestor condiţii. De asemenea, potrivit domniei sale, respectiva Asociaţie "nu îndeplineşte nicio condiţie prevăzută de lege pentru a fi declarată de utilitate publică (bilanţuri financiare înregistrate oficial la AFP, scrisoare de bonitate bancară, contul fiind deschis abia în octombrie 2011, activitate în sprijinul Sistemului Cameral din România etc)".

Preşedintele CCRRPC a precizat că Ioan Alexandru ar fi solicitat numirea sa în funcţia de preşedinte al Camerei Bilaterale care ar fi trebuit să ia fiinţă în urma fuziunii, adăugând că, la începutul lui septembrie, a fost întrebat de Nasty Vlădoiu, vicepreşedintele Uniunii Camerelor Bilaterale, dacă nu doreşte să vândă Camera pe care o conduce.

"Considerăm că ne aflăm în faţa unui abuz incredibil al Preşedintelui Camerei de Comerţ şi Industrie a României, domnul Mihail Vlasov. Ne vom adresa instanţei pentru a demonstra abuzurile la care suntem supuşi şi pentru a obţine dreptul firesc şi legal al Camerei de Comerţ România - R.P. Chineză de a deveni asociaţie de utilitate publică".

Domnia sa consideră că, dacă nu se va întâmpla acest lucru, următorii paşi pe care CCIR îi va face vor fi excluderea sa din Colegiul de Conducere al CCIR şi radierea CCRRPC.

Ioan Alexandru ne-a declarat, ieri, că nu este interesat de opinia lui Gabriel Ghelmegeanu şi că nici domnia sa nu ar mai fi de acord cu o fuziune între Asociaţia pe care o conduce şi Camera de Comerţ România-R.P. Chineză: "Niciodată nu aş mai face această fuziune, nu aş putea să lucrez cu un om fără cuvânt". Omul de afaceri ne-a spus că a avut o activitate susţinută în ţara noastră: "În timp de criză, am investit 100 de milioane de euro în China Town".

Potrivit legislaţiei în domeniu, trebuie să avem o singură Cameră care să reprezinte două ţări.

Reprezentanţii CCIR ne-au declarat că decizia din 8 decembrie "a aparţinut Colegiului de Conducere al Camerei Naţionale şi Atestarea Oficială a fost în favoarea Camerei de Comerţ Bilaterale Chinezo-Române, urmand ca asociaţiei denumită Camera de Comerţ şi Industrie România-Republica Populară Chineză să i se ceară în baza legii radierea din Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor".

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Nu se intelege absolut nimic din materal madam Olescu!!!!!

    1. Chiar nu inteleg nimic..Inafara se pare de o cearta intre niste fosti parteneri, ca de obicei cel care nu intra cu bani intr-o afacere face scandal mai mult, in rest am recitit de 2 ori sa inteleg ..partial nimic

    La Reșița au pus președinte al lilialei pe cel mai mare escroc al Reșiței. Majoritatea reșițenilor îl țtiu pe acest infractor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb