Banca Transilvania, profit mai mare cu 35%

CRĂIŢA SIMIONESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 1 februarie 2012

Banca Transilvania, profit mai mare cu 35%
  • document ataşat apasă aici pentru a descărca.

    UPDATE: Banca Transilvania: profit mai mare cu 35% în 2011 faţă de 2010

    Profitul net al Băncii Transilvania, înregistrat în anul 2011, este mai mare cu 35% faţă de cel obţinut în anul 2010, ajungând la 131,87 milioane lei. In ceea ce priveşte profitul brut, acesta a crescut cu 38%, fiind de 185,77 milioane lei, faţă de 135,02 milioane lei. Printre factorii care au influenţat aceste rezultate au fost: veniturile obţinute de BT din dobânzi, continuarea creşterii creditării, scăderea cheltuielilor nete cu provizioanele şi optimizarea costurilor.

    Horia Ciorcilă, Preşedintele Consiliului de Administraţie al BT, a declarat: "Suntem mulţumiţi că am depăşit prevederile bugetare pe care ni le-am asumat pe 2011, iar Banca Transilvania a ieşit câştigătoare din anul trecut, confirmând din nou că activitatea sa este pe un trend pozitiv. Rezultatele anuale au fost previzibile, mai ales că perioada iulie - septembrie 2011 a fost cel mai bun trimestru al băncii, din ultimii 3 ani. Suntem bine pregătiţi pentru 2012 şi vom continua să creştem în acelaşi mod prudent şi sănătos, aşa cum am făcut-o şi în aceşti ultimi 3 ani. Credem în misiunea noastră de a susţine economia şi antreprenorii locali, tocmai pentru că suntem cea mai mare instituţie bancară cu capital privat majoritar românesc şi a treia bancă din România".

    Banca Transilvania a redus cheltuielile nete cu provizioanele. Acestea au fost de 531,77 milioane lei în 2011, comparativ cu 640 milioane, cât s-a înregistrat în anul precedent. Din suma de 531,77 milioane lei, costul net al riscului de credit a fost, în 2011, de 461 milioane lei, comparativ cu 598 milioane lei, în 2010.

    Activele bilanţiere BT au marcat o creştere cu 19% în decursul anului 2011, fiind de 25.745 milioane lei, la 31.12.2011, faţă de 21.589 milioane lei, cât au fost la finalul anului trecut.

    ----------------------

    Brokerii nu se aşteaptă la dividende din partea băncii

    Brokerii se aşteaptă ca Banca Transilvania (simbol TLV) să afişeze astăzi rezultate îmbucurătoare pentru anul trecut, care ar putea influenţa pozitiv cotaţia acţiunii.

    Banca Transilvania este prima dintre băncile listate care îşi publică raportul anual preliminar.

    Instituţia a obţinut un profit net de 106,90 milioane lei, în primele nouă luni din 2011, mai mare cu 53% faţă de aceeaşi perioadă din 2010.

    Având în vedere istoria băncii, care a preferat de-a lungul timpului să-şi capitalizeze câştigurile, brokerii nu se aşteaptă la distribuire de dividende aferente anului trecut.

    Cu toate acestea, unul dintre zvonurile care au circulat în piaţă după demisia şoc a directorului general al BT, Robert Rekkers, a fost tocmai că aces-ta ar fi demisionat la presiunea unor acţionari care solicitau dividende.

    Acţiunile TLV sunt în urcare în acest an, cu 7,69%, ajungând, ieri, la 0,9585 lei/unitate. Conducerea societăţii, mandatată de AGA, a decis, pe 20 decembrie 2011, răscumpărarea unui număr de 12 milioane de acţiuni.

    Simion Tihon: Dacă rezultatele sunt bune, sunt şanse să crească cotaţiile"

    Simion Tihon, broker "Prime Transaction", consideră că, în situaţia unor rezultate financiare bune (n.r. pentru TLV, la 31 decembrie 2011), sunt şanse mari să crească cotaţia acţiunilor "Băncii Transilvania" iar, în condiţiile în care se menţine optimismul pe pieţele internaţionale, trendul pe care se află acum titlurile TLV ar putea fi amplificat.

    Domnia sa este de părere însă că, posibilitatea ca banca să acorde dividende este destul de redusă, ţinând cont de politica de distribuire a profitului pe care BT a practicat-o în ultimii ani. "Doar anul 2009 a facut excepţie, atunci când, acţionarii TLV au hotărât să acorde dividende din profitul realizat în 2008", ne-a declarat Simion Tihon, adăugând: "În rest, Banca Transilvania a fost adepta majorărilor de capital social, prin acordarea de acţiuni gratuite ori posibilitatea de a subscrie acţiuni la valoarea nominală".

    Daniela Ropotă: Trimestrul IV, contribuţie mai redusă la câştig

    Daniela Ropotă, analist "Intercapital Invest", ne-a declarat: "Din experienţa anilor anteriori, se remarcă o contribuţie mai mare la profitul anual a câştigurilor din trimestrele al III-lea şi IV-lea, în ultimele trei luni ale anului aceasta fiind mai redusă". Domnia sa este de părere că performanţele financiare au depins, în mare măsură, de costurile cu provizioanele. "În septembrie 2011, erau semnale de stabilizare ale calităţii portofoliului de credite, iar, de atunci până la finalul anului trecut, restanţele la credite au avut o creştere uşoară, de circa 3%" ne-a spus doamna Ropotă.

    Daniela Ropotă consideră că, la nivel general, în trimestrul al IV-lea 2011, dinamica creditelor şi a depozitelor a fost pozitivă faţă de trimes-trul IV 2010, iar, în aceste condiţii, ne putem aştepta la rezultate bune.

    Domnia sa a mai adăugat că "dis-tribuţia de dividend este privită mai bine decât majorarea de capital cu acţiuni gratuite, prima operaţiune oferind un beneficiu mai sigur, mai ales pe fondul unui risc de piaţă ridicat".

    Cât despre evoluţia cotaţiilor, doamna Ropotă susţine că aceasta va depinde de poziţionarea rezultatelor faţă de aşteptări, iar amplitudinea mişcărilor va fi influenţată de sentimentul de piaţă. "Într-un context pozitiv de piaţă, cotaţiile ar putea consemna o apreciere mai mare dacă rezultatele sunt bune, sau o rezistenţă mai mare, dacă rezultatele sunt slabe", a încheiat domnia sa.

    Magda Sirghe: Venituri sub cele bugetate

    Magda Sirghe, analist financiar "Tradeville", se aşteaptă ca Banca Transilvania să obţină venituri nete totale uşor mai reduse decât cele bugetate (1,50 miliarde de lei) în special pe fondul diminuării marjei de dobândă. Cu toate acestea, domnia sa estimează o depăşire a profitului net bugetat de 126 milioane de lei, sub influenţele pozitive ale reducerii costului net al riscului de credit şi micşorării cheltuielilor generale şi administrative, comparativ cu ceea ce a fost bugetat.

    Magda Sirghe este de părere că, deşi politica cu care "Banca Transilvania" a obişnuit investitorii este de a acorda acţiuni gratuite, "în condiţiile diminuării cotaţiilor TLV sub valoarea nominală (acum au revenit peste valoarea nominală), acordarea de acţiuni gratuite la valoarea nominală nu pare să fie o abordare atractivă din punctul de vedere al acţionarilor, deşi ar contribui la o mai bună capitalizare a băncii". Domnia sa consideră că, din acest punct de vedere, ar fi posibil ca, pentru 2011, să fie acordate şi dividende în numerar.

    Potrivit analistului citat, factorii determinanţi în evoluţia viitoare a cotaţiilor TLV sunt contextul european şi internaţional precum şi evenimentele globale actuale, abia în plan secund situându-se rezultatele financiare ale băncii care, în ultimul an, au reflectat o consolidare şi o repoziţionare a instituţiei în sistemul bancar românesc, în cadrul acestuia banca regăsindu-se pe locul trei după active.

    Opinia Cititorului ( 2 )

    1. cred ca din cauza rezultatelor prea bune a fost executat Rekkers...dar poate au reusit sa le mai cosmetizeze....

      1. nu se putea sa nu fii circotas ? toti dau in banca asta pt. ca e un adevarat concurent in piata,problema lui reekers e intradevar valoarea actiunii la care sa ajuns

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Gala BURSA 2024
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    22 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9759
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
    Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    thediplomat.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb