Scăderi la Bursă, din cauza contextului intern

CRĂIŢA SIMIONESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 13 martie 2012

Scăderi la Bursă, din cauza contextului intern

Evoluţia negativă a indicilor bursieri locali nu este influenţată de pieţele externe, sunt de părere specialiştii.

Aceştia pun scăderile înregistrate în şedinţa de ieri pe seama marcărilor de profit ale investitorilor dar şi a ştirilor, cum ar fi anunţul privind creşterea salariilor bugetarilor.

BET, indicele celor mai lichide zece companii, şi BET-FI, indicele acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al "Fondului Proprietatea", a încheiat şedinţa în scădere cu peste 3% faţă de vineri.

Preţul titlurilor FP a ajuns la 0,56 lei, după ce, săptămâ-na trecută, aceste acţiuni se tranzacţionau cu 0,6 lei.

Marcel Murgoci, "Estinvest": Decizia de majorare a salariilor a afectat indicii bursieri

Marcel Murgoci, director operaţiuni "Estinvest" Focşani, pune evoluţia negativă a indicilor (mai ales de după ora 11:30) pe seama anunţului coaliţiei de guvernământ referitor la majorarea salariilor bugetarilor începând cu luna iunie.

"Cred că acest anunţ nu este pe placul mediului privat de afaceri (scăderea contribuţiilor acestora la bugetul de stat era mai pe placul lor) şi a avut impact negativ în piaţă", ne-a spus Marcel Murgoci, adăugând: "Dacă această majorare de salarii ar contribui la creşterea cererii produselor româneşti, atunci această decizie ar avea o logică".

Domnia sa nu crede că scăderile, de ieri, de pe piaţă au legătură cu situaţia din Grecia, ci dimpotrivă, aşa cum arată pieţele externe, pesimismul s-a mai domolit: "De fapt, astăzi (n.r. ieri) avem un exemplu concludent în care vedem că piaţa românească este total deconectată de pieţele externe".

Mihai Mureşian, "Intercapital Invest": Asistăm la o decorelare a indicilor locali

Mihai Mureşian, director tranzacţionare "Intercapital Invest", consideră că scăderile preţurilor acţiunilor locale se datorează mai mult factorilor interni şi nicidecum celor externi: "În ultima perioadă investitorii locali nu prea au mai fost influenţaţi de contextul extern, în piaţă observându-se o decorelare a indicilor locali faţă de mişcările celor internaţionali".

Domnia sa este de părere că, cel mai probabil, scăderile se datorează faptului că mişcările investitorilor locali se bazează mai mult pe ştirile interne, posibil şi pe considerentul dividendelor pe care societăţile le vor distribui acţionarilor.

"Este posibil ca scăderile din aceste zile să se datoreze marcărilor de profit ale investitorilor care au făcut achiziţii puternice în primele două luni şi jumătate ale anului, ne-a declarat Mihai Mureşian, adăugând: "Faptul că preţul acţiunilor a urcat atât de mult nu a putut trece neobservat, iar randamentul pe care anumiţi investitori l-au obţinut să fi devenit atractiv pentru a fi marcat".

Domnia sa consideră că acestă situaţie s-a întâmplat în cazul tuturor acţiunilor, inclusiv în cel al titlurilor FP sau a SIF-urilor, iar în cazul acţiunilor TLV scăderea se datorează şi faptului că, în ultimele sedinţă, preţul acestor acţiuni a urcat agresiv şi din cauza răscumpărărilor însemnate făcute de către bancă din piaţă.

Simion Tihon, "Prime Transaction": Investitorii îşi securizează profitul

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", ne-a spus că asistăm la o corecţie pe piaţa românească şi asta fără să existe o corelare cu ceea ce se întamplă pe pieţele internaţionale.

"Deşi piaţa este în scădere, avansul semnificativ de la începutul anului şi până acum, determină, probabil, ordine de < take profit > pentru securizarea profitului", ne-a declarat domnia sa.

Simion Tihon a adăugat: "La FP şi TLV, cumpărătorii au fost absenţi, deşi aceste preţuri, cu foarte puţin timp în urmă, stabileau maximele recente".

Brokerul a menţionat că, în cazul titlurilor TLV, cotaţia s-a întors la valoarea de acum o săptămană.

Brutus Olariu, "Romcapital": Cotaţia FP a suferit corecţii

Brutus Olariu, analist financiar "Romcapital", este de părere că titlurile FP au suferit o corecţie în ultima perioadă: "Corecţia a venit după o cotaţie maximă intraday, în acest an, de 0,614 lei pe acţiune, cotaţie foarte apropiată de cea înregistrată în urmă cu un an (0,621 lei - cotaţie maximă intraday, pe data de 1 martie 2011), care a reprezentat un maxim local.

Domnia sa ne-a spus că dacă nu luăm în considerare cotaţiile de la începutul tranzacţionării acţiunilor la bursă (din 25 ianurie 2011 până la sfârşitul lunii februrie 2011), cotaţii care au fost influenţate şi de entuziasmul pieţei şi de optimismul legat de acest emitent, se poate observa o formaţiune grafică (n.r. cup) descrisă de cotaţiile emitentului în ultimul an.

"Retragerea a fost una firească, după creşterea importantă, de aproa-pe 50%, dacă ne raportăm la cotaţia acţiunii la sfârşitul lunii noiembrie 2011 până la maximul local atins în sedinţa din 2 martie 2012", ne-a declarat Brutus Olariu, adăugând: "Ştirile pozitive care au venit în ultima vreme pe emitent au fost incluse în preţ".

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Pe asita ii intreaba reporterul de ce scade si ei observa decorelari. Genial. Dividende si marcari de profituri la -3-4% pe volume mici asa brusc?? Ceva speriati prin piata atata tot...

    doar fraierii mai pot avea incredere in "palavrele " astora, bvb este tot intrun "context" permanent bine regizat, "paralel" de orice evolutii bursiere externe, inlocuiesc mereu si mereu conducerea pentru a da impresia fraierilor ca, sunt pe "felie", pe naiba, astia care conduc bvb sunt de fapt "crupierii" altora ..., "bat bine cartile" si le impart, jocurile insa ... le fac altii ...

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb