Brokeri: Poziţia dominantă în România şi creşterea pe piaţa externă, stimuli pentru "Artego"

ALEXANDRU CIOBANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 mai 2012

Acţiunile "Artego" (simbol ARTE) aproape s-au dublat de la începutul anului, reprezentând unul dintre cele mai bune plasamente la bursă, iar brokerii consideră că aprecierea ar putea continua, în condiţiile în care societatea şi-ar păstra poziţia pe piaţa noastră şi ar creşte livrările la extern.

Titlurile ARTE au ajuns, ieri, la 4,2000 lei/acţiune, după o creştere de peste 50% în ultima lună.

Brokerii spun că societatea a beneficiat, anul trecut, de o situaţie de conjunctură (n.r. situaţia de forţă majoră la Hidroelectrica), acesta fiind şi unul din motivele aprecierii cotaţiei.

"Artego" Târgu Jiu a înregistrat, în 2011, un profit net de 4,349 milioane de lei, în creştere faţă de rezultatul obţinut în 2010, de 2,279 milioane lei.

Nicu Grigoraş, broker Intercapital Invest, ne-a declarat: "Evoluţia bună a acţiunilor < Artego > a putut fi sesizată odată cu transferarea acţiunilor ARTE de pe piaţa Rasdaq pe Bursa de Valori Bucureşti. Din luna februarie a acestui an, creşterile au fost foarte consistente, pe fondul unor cantităţi mari raportat la capitalul social al emitentului. Evoluţia financiară a companiei nu contrazice această creştere".

Domnia sa a precizat că rezultatele foarte bune raportate în 2011 se datorează în mare parte secetelor de vara trecută.

Din cauza secetei, "Hidroelectrica" nu a mai putut furniza necesarul de energie electrică, astfel fiind încurajată creşterea producţiei de cărbuni.

Nicu Grigoraş nu crede că sunt şanse mari ca ritmul alert de creştere a acţiunilor ARTE poate fi susţinut şi în continuare, însă spune că acest lucru ar putea fi posibil în condiţiile în care compania va continua să raporteze rezultate bune.

În opinia lui Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni "Prime Transaction", creşterea producţiei de cărbuni pe fondul secetelor din vara trecută se reflectă pozitiv în creşterea acţiunilor Artego, însă aceasta este o oportunitate ce apare odată la câţiva ani. Între timp, Hidroelectrica a anunţat că renunţă la clauza de forţă majoră, începând cu 1 mai 2012.

Domnul Bărbulescu ne-a mai spus că preţul acţiunilor Artego a fost afectat, în ultimele zile, de tranzacţii semnificative, cea mai importantă fiind cea din data de 8 mai, când SIF Oltenia a vândut un pachet de aproximativ 6% din companie (557 de mii de acţiuni Artego) către un cumpărător rămas necunoscut.

Adrian Bărbulescu a comentat: "Această tranzacţie a fost negociată demult, ţinând cont de faptul că s-a făcut într-o perioadă când indicatorii bursieri generali erau în scădere. S-au depus eforturi ca Artego să arate bine, prezentând-o într-un ambalaj atrăgător. De acum, preţul acţiunilor Artego va rămâne la mâna jucătorilor ce vor depinde de mersul normal al pieţei".

Evenimentele din ultimele luni (n.r. perioada de secetă, mutarea pe BVB) şi faptul ca titlurile Artego păreau subevaluate au atras atenţia investitorilor, este de părere Bogdan Gherghe, analist la "Tradeville".

Domnia sa a precizat şi că valoarea companiei este scăzută (10 milioane euro), iar rulajul zilnic, în mod normal, este destul de redus.

Totuşi, Bogdan Gherghe este de părere că trendul actual al acţiunilor ARTE poate continua, dacă societatea va reuşi să beneficieze de poziţia dominantă pe piaţa din România şi dacă îşi va mări livrările pe piaţa externă, aşa cum şi-a propus.

Analistul aminteşte că creşterea afacerilor a fost susţinută, anul trecut, şi de exporturi (55% din vânzări), iar livrările pe piaţa externă au fost de 20 milioane euro, în 2011, pentru acest an fiind estimată o creştere de circa 25%.

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb