Simion Tihon: Emisiunea de obligaţiuni - impact redus asupra titlurilor TLV

ELENA VOINEA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 30 mai 2012

Simion Tihon: Emisiunea de obligaţiuni - impact redus asupra titlurilor TLV

Mihai Căruntu, BCR: Se va reduce presiunea asupra finanţării în euro de pe piaţa depozitelor

Emisiunea de obligaţiuni pe care Banca Transilvania (simbol TLV) intenţionează să o lanseze în această vară nu va avea un impact semnificativ asupra cotaţiei acţiunilor TLV, dar va reduce presiunea asupra finanţării în euro de pe piaţa depozitelor, sunt de părere brokerii.

Simion Tihon, broker în cadrul "Prime Transaction", ne-a precizat că emisiunea de obligaţiuni convertibile demonstrează faptul că acţionarii Băncii Transilvania cunosc şi utilizează corespunzător rolul pieţelor de capital şi al bursei.

"Legat de influenţa asupra cotaţiei TLV, cred că aceasta se va resimţi abia în momentul conversiei obligaţiunilor în acţiuni, însă nu văd să existe un impact semnificativ", potrivit domniei sale.

Mihai Iulian Căruntu, coordonator echipa Cercetare Piaţa de Capital, din cadrul BCR ne-a precizat că emisiunea de obligaţiuni pregătită de Banca Transilvania nu face decât să răspundă obiectivelor de diversificare a surselor de finanţare, în condiţiile în care banca nu are asigurate linii de finanţare de la un acţionar majoritar.

"În acelaşi timp, o potenţială emisiune prin obligaţiuni ar reduce presiunea asupra finanţării în euro de pe piaţa depozitelor, în condiţiile concurenţei ridicate între bănci pe resursele disponibile local, ceea ce afectează costurile de finanţare şi deci marja netă din dobânzi", potrivit domniei sale.

Banca a confirmat abilităţile de a câştiga sistematic cota de piaţă, între martie 2011 şi martie anul acesta, soldul creditelor acordate avansând cu 21% faţă de o creştere a soldului creditului guvernamental cu 10%, a adăugat oficialul BCR.

Mihai Iulian Căruntu ne-a mai spus: "Modelul de business al TLV de a se finanţa consistent prin depozite (raport credite/depozite de 77%) în condiţiile în care circa 65% din valoarea creditelor sunt în lei, îi asigură o flexibilitate rezonabilă în a capitaliza anumite oportunităţi de creştere".

Simion Tihon: Reluarea creşterii valorii titlurilor TLV ar putea veni odată cu soluţionarea problemelor din Grecia

Creşterea preţului acţiunilor TLV ar putea avea loc în momentul în care se va clarifica situaţia economică din Grecia, ne-a spus Simion Tihon. Contextul bun de piaţă, cât şi programul de răscumpăre, au dus la o apreciere semnificativă a tilurilor TLV în prima parte a anului, potrivit domniei sale.

Simion Tihon a adăugat: "De la finalul anului 2011 şi până la maximul atins pe data de 7 mai, acţiunile Băncii Transilvania au înregistrat o creştere de 43,77%, la acea dată, valoarea unei acţiuni TLV fiind de 1,2710 lei. Încheierea programului de răscumpăre va determina o scădere a lichidităţii, iar în actualul context macroeconomic, pe termen scurt aşteptările nu au cum să fie prea optimiste. Deşi la preţul din momentul de faţă, putem aprecia că acţiunile TLV sunt ieftine, o reluare a creşterii valorii acestor titluri cred că ar putea veni abia în momentul unui deznodământ privind presiunea pusă de problemele economice din Grecia".

Mihai Iulian Căruntu: Îmbunătăţirea indicatorilor de calitate ai activelor ar fi de bun augur pentru acţiunile TLV

Mihai Iulian Căruntu ne-a precizat că de la începutul anului, acţiunile Băncii Transilvania au înregistrat o creştere de aproape 10%, în timp ce titlurile BRD au scăzut cu peste 9%, evoluţia diferită la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) fiind cel mai probabil explicabilă prin dinamica diametral opusă a cheltuielilor cu provizionale atât în 2011, cât şi în primul trimestru din acest an.

Domnia sa a adăugat: "În cazul TLV costul riscului a scăzut cu 27%, în primul trimestru, faţă de primul trimestru din 2011, după ce în anul trecut, conform datelor IFRS consolidate, cheltuielile cu provizioanele s-au redus cu peste 50%. De notat însă, că pentru întregul an 2012, TLV a bugetat un nivel al provizioanelor cu circa 12% mai mare comparativ cu 2011 (conform IFRS neconsolidat), dinamică infirmată deocamdată de rezultatele pentru primul trimestru".

Cum evaluarea băncilor continuă să fie în primul rând sensibilă la evoluţia indicatorilor de calitate ai activelor, o îmbunătăţire a aces-tora în 2012 care să confirme tendinţa semnalată în 2011 ar fi de bun augur pentru acţiunile TLV, potrivit oficialului BCR.

"O îmbunătăţire a evaluării TLV (în prezent la 0,7 din valoarea contabilă conform standardelor IFRS neconsolidate) faţă de evaluarea BRD (1,1 ori valoarea contabilă) ar fi justificată pe termen scurt, chiar dacă în ansamblu BRD continuă să rămână o bancă cu o eficienţă operaţională mai bună decât TLV", ne-a precizat Mihai Iulian Căruntu.

Acţionarii Băncii Transilavania au aprobat, în cadrul adunării generale din luna aprilie, lansarea unei emisiuni de obligaţiuni, în valoare de 30 de milioane de euro. Obligaţiunile urmează să fie emise în vara acestui an, după ce vor fi obţinute toate aprobările din partea autorităţilor, iar scopul emisiunii este de a întări baza de capital a băncii, potrivit lui Horia Ciorcilă, preşedintele Consiliului de Administraţie al Băncii Transilvania.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb