Presa nu este a patra putere în stat

Presa nu poate fi nicidecum înjosită la rangul de "a patra putere în stat", deoarece funcţionează pentru informarea cetăţenilor şi cristalizarea opiniei publice pe baza căreia poporul adoptă decizii, ca manifestare a puterii sale; puterea poporului este singura putere politică, într-un regim care chiar aşa se şi numeşte: "puterea poporului" - , pentru a cărei garantare a fost concepută fragmentarea puterilor statului.

Prin urmare, presa îndeplineşte o funcţie a sistemului democraţiei şi nu este o putere separată, decât atunci când devine agent de propagandă a vreuneia din puterile statului (ori a sferelor acestora, incluzând aici propaganda opoziţiei şi a marilor trus-turi din business); în acel caz, presa se descalifică, devenind vector al uneia dintre cele trei puteri ale statului, agresând democraţia, care se îngustează.

Deşi caracterizează democraţiile contemporane, principiul "separaţiei" nu reuşeşte niciodată stricteţea aplicării, prezentând gradualităţi de întrepătrundere ale "puterilor", de la un relativ maxim de subordonare, care sugerează despotismul, la un relativ minim, care ar trebui să garanteze manifestarea voinţei populare.

Tentaţia întrepătrunderii puterilor statului - deci, a limitării democraţiei - este stimulată de impotenţa economică, care, slăbind puterea statului, declanşează funcţia sa de autoreglare, ca să supravieţuiască (desigur, despotismul, tirania, autocraţia presupun cauze suplimentare).

Criza financiară mondială, care, în Europa, s-a transformat într-o criză a slăbiciunii în solvabilitatea statelor, ne dă prilejul să ilustrăm empiric evoluţia îngustării democraţiei, o ispită bine ilustrată de diminuarea libertăţii presei în aceşti ultimi cinci ani. (vezi tabel 1)

Observăm că, în patru ani de criză, numărul ţărilor cu libertate limitată a presei a crescut cu 6,5%, adunând, egal, puncte procentuale, câte 3-3,5%, din categoriile extreme, ceea ce, per total, considerat cifric, conduce la un indice de libertate mai slab, iar calitativ, reprezintă o corecţie care semnifică restructurarea în democraţia mondială.

Zona Euro, însă, prezintă cea mai severă mutilare a libertăţii presei : (vezi tabel 2)

Observăm că, din cele 17 state ale Zonei Euro, un singur stat - Estonia - şi-a menţinut rangul, 5 ţări şi l-au îmbunătăţit, iar 11 state au devenit mai severe, aspre sau chiar intolerante cu libertatea presei.

Din grupul celor mai solvabile state, democraţia belgiană a avut cel mai mult de suferit; din categoria a doua şi a treia de solvabilitate, în care ţările renunţă unanim la calităţi ale libertăţii presei, se remarcă prăbuşirea democraţiei slovace, dar, mai ales, a celei italiene.

Nu ştiu dacă eliberarea presei cipriote se datorează găsirii rezervelor imense de hidrocarburi în apele Ciprului, în schimb, strangulările presei în Malta, Portugalia şi mai ales Grecia sunt congruente cu insolvabilitatea grupei din care fac parte.

Presa grecească actuală seamănă bine cu a noastră: după concedierea a mii de ziarişti şi falimentul a zeci de organe media, teritoriul presei este împărţit între câţiva moguli, care n-au nici în clin, nici în mânecă cu informarea corectă a publicului (batista pe ţambal, în privinţa protestelor populare), ori cu pluralismul opiniilor (unul dintre ei afirma senin că datoriile neplătite justifică execuţia silită -, fără să menţioneze, însă, că acest lucru ar conduce la dezmembrarea ţării).

Empirica acestor şiruri de indici sugerează puternic corelaţia dintre evoluţiile economiilor şi cele ale democraţiilor.

Pe de altă parte, o idee cu numeroşi aderenţi printre cercetători sus-ţine că democraţia favorizează creşterea economică, astfel că, sub această ipoteză, limitarea libertăţii presei conduce şi la o pierdere de potenţial al creşterii, peste pierderile economice generate de criză.

• Democraţia europeană

Renate Weber, într-un document de lucru al Comisiei pentru Libertăţi Civile a Uniunii Europene, datat pe 11 iunie 2012 (cu opt zile în urmă), semnalează că în ultimii ani, Comisia Europeană a tărăgănat şi apoi a abandonat proiectul (lansat în ianuarie 2007) pentru asigurarea Pluralismului Media, în ciuda repetatelor apeluri ale Parlamentului European; documentul menţionează că, recent, vicepreşedintele Comisiei Europene Neelie Kroes a iniţiat un grup de analiză a libertăţii şi pluralismului presei, gest pe care documentul îl apreciază drept un pas înainte.

Într-adevăr, capii Uniunii Europene nu se prea omoară cu democraţia, deşi defilează sub drapelul ei: s-a văzut asta în reacţia vehementă la ideea de Referendum în Grecia, iar, mai înainte, la modul cum iau decizii şi avansează idei peste capetele poporului european - uniune fiscală, uniune bancară, ba chiar guvern european.

De altfel, în convorbirile pe care le-am purtat în Belgia, cu conducători ai unor asociaţii internaţionale ale ziariştilor, am primit încredinţarea că manipularea de presă, exersată asupra ziariştilor delegaţi la Bruxelles, a atins perfectiunea şi utilizează inclusiv manevre pe care noi, în România, încă nu le practicăm.

---------------------

BURSA 11.12.2006

CE ŞANSE MAI ARE DOLARUL?

• Ben şi Hank merg la Beijing

Politica "dolarului puternic", proclamată mereu dar niciodată argumentată de Trezoreria SUA, a pierdut din credibilitate.

O serie de prognoze recente indică o probabilitate a recesiunii în SUA de 70% pentru 2007.

Cum va reacţiona economia globală, caracterizată de dobânzi reale apropiate de minimele istorice şi exces de lichiditate, în condiţiile unei recesiuni în America? (de CĂLIN RECHEA)

-------------------

Acest articol de mai sus, ca şi cele pe care le-am publicat ulterior, avertizând asupra posibilităţii crizei, cu o frecvenţă săptămânală, au atras antipatia publicului, mai întâi asupra autorului (care a primit invective necontenit), apoi asupra Ziarului BURSA, astfel că am recepţionat, chiar şi pe e-mail-ul personal, solicitări să-l elimin pe autor din cuprinsul ziarului, pe motiv că "strică celula nervoasă".

De ce oare?

Explicaţia o găsim în citatul următor:

"Chiar şi în iulie 2007, echipa FMI considera că «expansiunea globală va rămâne puternică» şi au revizuit prognoza de creştere în sens pozitiv, în timp ce îndreptau atenţia către creşterea unor vulnerabilităţi în pieţele emergente. Tulburările financiare ale pieţelor de la începutul lui 2007 au fost văzute ca "nejustificând o reevaluare fundamentală a perspectivei globale" (Martie 2007), perspectivă pe care FMI a comunicat-o de asemenea şi membrilor G-20 şi G-7." (Independent Evaluation Office of the International Monetary Fund - 2010)

Ulterior acestei evaluări, FMI şi-a cerut scuze în mod public, pentru faptul că, în pofida studiilor propriilor specialişti care avertizau asupra iminenţei crizei, nu a găsit de cuviinţă să informeze guvernele care au calitatea de membri ai săi (188 de ţări).

Întârzierea impardonabilă a FMI să semnaleze criza a făcut să pară că analiştii independenţi şi, în cazul nostru, Ziarul BURSA, practică un extremism periculos, jucând rolul de cobe.

În unele studii recente, presa este acuzată că a jucat un rol malefic în declanşarea crizei datoriilor suverane.

Ceea ce deschide un câmp de dezbatere: îi revine ziaristului vreo responsabilitate, dacă publicarea informaţiei corecte generează dezastre, fie ele politice, sociale sau economice?