Brokerii: Rezultatele "Erste" şi BCR, afectate de constituirea provizioanelor

RALUCA MARIN
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 1 august 2012

Brokerii: Rezultatele "Erste" şi BCR, afectate de constituirea provizioanelor

O contribuţie importantă la obţinerea unui rezultat mai slab la "Erste Bank" şi BCR a fost, potrivit brokerilor, şi dinamica pozitivă a provizioanelor constituite pentru împrumuturile acordate.

Simion Tihon, "Prime Transaction": Rezultatul raportat de "Erste" pentru primul semestru este adaptat la condiţiile economice actuale

Simion Tihon, broker la "Prime Transaction", consideră că rezultatul raportat de "Erste" pentru primul semestru este adaptat la condiţiile economice actuale. Domnia sa ne-a declarat: "Remarcăm o corelare a evoluţiei rezultatelor cu creşterea temerilor privind zona euro în al doilea trimestru. Astfel, dacă în primul trimestru < Erste > înregistra un profit de 346,5 milioa-ne euro, la finalul trimestrului al doilea profitul după plata intereselor minoritare a avansat până la 453,6 milioane euro, al doilea trimestru fiind semnificativ mai slab decât primul".

Rezultatele "Erste" şi BCR au fost influenţate, din nou, de creşterea costurilor de risc, provizioanele avansând în această perioadă, a mai subliniat brokerul.

Adrian Danciu, "SSIF Broker": Rezultatele publicate ale "Erste" pot fi încadrate în zona uşor negativă spre neutră

Potrivit lui Adrian Danciu, analist la "SSIF Broker", prin rezultatele instituţiilor bancare, obţinute în trimestrul al doilea al acestui an, se întăreşte ideea că revenirea economică, atât la nivel naţional, cât şi la nivel european, este destul de greoaie, iar cuvântul de bază pentru perioada următoare va fi tot "restructurare".

Domnia sa ne-a declarat: "Diminuarea activităţii, la nivelul serviciilor bancare, se poate observa atât din dinamica veniturilor nete din dobânzi care, în cazul < Erste >, au scăzut cu aproximativ 2% faţă de perioada similară a anului precedent, cât şi din veniturile obţinute din taxe şi comisioane (-4,5%). Aşa cum menţionam, politica de restructurare a companiei < Erste > este vizibilă şi prin diminuarea personalului angajat, cu 2,3%, în primele şase luni ale aces-tui an. În topul entităţilor unde s-au realizat restructurări intră şi BCR (-5,7% din personal), alături de Ungaria (-11,9%) şi Ucraina (-7,9%)".

Analistul de la "SSIF Broker" consideră că o contribuţie importantă la obţinerea unui rezultat mai slab a fost şi dinamica pozitivă a provizioanelor constituite pentru împrumuturile acordate.

Domnia sa a mai adăugat: "Totuşi, aici ar fi de remarcat că trimestrul al doilea al anului 2012 a fost mai bun comparativ cu perioada similară din 2011. Per ansamblu, creşterea spectaculoasă din primul trimestru a determinat menţinerea în zona pozitivă a acestui indicator".

Adrian Danciu a subliniat că, dacă luăm în considerare şi ajustarea negativă a valorii BCR cu 210 milioane euro, de către "Erste", am putea afirma că rezultatele publicate ale "Erste" pot fi încadrate în zona uşor negativă spre neutră, în special din prisma faptului că nu se reuşeşte reintrarea pe un trend ascendent a creditării non-guvernamentale.

În ceea ce priveşte rezultatele BCR, analistul consideră că acestea ar putea fi catalogate ca fiind extrem de negative, procesul de restructurare fiind unul greoi, mai ales într-un context economic precum cel intern.

Şi pentru următoarea perioadă a anului, politica de bază va rămâne cea de restructurare, pentru instituţiile din cadrul "Erste", a mai subliniat Adrian Danciu.

Domnia sa a mai adăugat că expunerea ridicată a grupului pe entităţi cu activitate în Europa Centrală şi de Est implică un risc adiţional, mai ales în condiţiile în care riscurile asociate acestor ţări sunt în creştere.

Nicu Grigoraş, "Intercapital": Evoluţia negativă a titlurilor EBS, susţinută de rezultatele financiare raportate de grupul austriac

Titlurile "Erste Grup" nu au reuşit o evoluţie contrară celorlalte titluri bancare europene, este de părere Nicu Grigoraş, Broker la "Intercapital".

Domnia sa ne-a precizat: "În ciuda faptului că afacerile grupului austriac sunt concentrate în Europa Centrală şi de Est, zona în care dezechilibrele bugetare nu sunt la fel de mari ca în ţările din sudul Europei, titlurile EBS au scăzut în trimestrul doi cu 13,6%. De la începutul anului 2012 şi până al finalul trimestrului doi, ti-tlurile EBS au înregistrat o creştere de 10%".

Brokerul a explicat că evoluţia negativă a titlurilor EBS, în trimes-trul al doilea al anului, este susţinută şi de rezultatele financiare raportate de grupul austriac la începutul acestei şedinţe de tranzacţionare (n.r. şedinţa de tranzacţionare de ieri).

Nicu Grigoraş a mai adăugat: "Profitul net din prima jumătate a anului a scăzut cu 12,9%, până la 453,6 milioane euro, faţă de perioa-da similară a anului trecut, când profitul net era de 520,8 milioane euro. Performanţa negativă vine în urma scăderii cu 6,7% a veniturilor operaţionale (3.638,7 în H1 2012, faţă de 3.898,8 în H1 2011). Scăderea de 6,7% a veniturilor operaţionale vine în urma scăderii cu 1,93% a veniturilor din dobânzi, a unor venituri în scădere cu 4,5% din comisioanele încasată, dar şi a unor venituri cu 57,9% mai mici din activitatea de tranzacţionare".

Brokerul consideră că, dacă avem în vedere estimările economice în continuă scădere pentru toa-tă Europa, nici contextul local şi nici cel european nu vor fi favorabile "Erste Bank" în trimestrul al treilea al anului.

Dinamica negativă a rezultatelor financiare se poate păstra şi în aceas-tă perioadă, dacă în Europa nu vor fi găsite şi implementate soluţii rapide de stopare a scăderii economice, prezentă deja în multe ţări, a mai precizat domnia sa.

Andrei Rădulescu, "SSIF Broker": La nivel de sector bancar, rata creditelor restante a crescut la aproximativ 11% în iunie

Andrei Rădulescu, analist la "SSIF Broker", apreciază nefavorabile rezultatele comunicate de băncile interne pe trimestrul al doilea.

Domnia sa a precizat că aceste rezultate reflectă deteriorarea climatului financiar pe parcursul ultimelor luni (reflectat şi de deprecierea monedei naţionale), în contextul intensificării şi persistenţei crizei datoriilor suverane din Europa, dar şi al factorilor de risc politic din plan intern.

"Cum aproximativ 64% din creditul neguvernamental este în valută, am asistat la continuarea deteriorării calităţii portofoliilor de credite, ceea ce a determinat majorarea provizioanelor", ne-a declarat analistul.

De asemenea, potrivit domniei sale, climatul la nivelul economiei reale s-a menţinut dificil, cu excepţia sectorului de construcţii, unde am asistat la investiţii publice pentru segmentul de infrastructură, îndeosebi în ramura rutieră.

"Per ansamblu, la nivel de sector bancar, rata creditelor restante a crescut la aproximativ 11% în iunie, însă rata creditelor neperformante atinge un nivel record la BCR - principala bancă din sis-tem (aproximativ un sfert din credite intră în această categorie)", a mai adăugat Andrei Rădulescu.

Analistul de la "SSIF Broker" consideră că şi rezultatele trimes-triale ale BRD (pierderi) au dezamăgit aşteptările.

Domnia sa ne-a declarat: "BRD este, după părerea mea, cel mai solid actor pe piaţa bancară internă. Faptul că a înregistrat pierderi pe trimestrul al doilea constituie, după părerea mea, un semnal de alarmă pentru întreg sectorul bancar, care nu a atins încă punctul minim".

Potrivit analistului, climatul financiar se menţine, în continuare, dificil în Zona Euro, principalul partener economic.

Andrei Rădulescu a mai subliniat: "De asemenea, factorii de risc pe plan intern se menţin la cote ridicate, după părerea mea, până la alegerile generale din noiembrie. Totodată, potenţialul economiei interne este în declin, iar deocamdată nu sunt semnale de stabilizare. Imaginea României în exterior a avut de suferit în urma evenimentelor recente. Cu alte cuvinte, climatul investiţional se va menţine în continuare nefavorabil. Într-un astfel de context, nu putem spera la o ameliorare a rezultatelor care vor fi raportate de bănci, cel puţin în trimestrul al treilea".

Acţiunile "Erste" (simbol EBS) au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în scădere cu 3,93%, la preţul de 66 lei/unitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb