BVB şi RASDAQ Bursa a crescut cu 1,2%, pe un rulaj în revenire datorită acţiunilor FP şi OMV Petrom

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 20 august 2012

Bursa a crescut cu 1,2%, pe un rulaj în revenire datorită acţiunilor FP şi OMV Petrom

Acţiunile Oltchim au continuat să avanseze semnificativ, cu 14,95%

Bursa a avansat vineri cu 1,18%, într-o piaţă liniştită şi în care acţiunile Fondului Proprietatea (FP) şi OMV Petrom (SNP) au asigurat 79% din lichiditate, iar titlurile Oltchim (OLT) au continuat să crească accelerat.

Indicele general al pieţei, BET-C, a crescut săptămâna trecută cu 2,36%. De la începutul lunii august, bursa a crescut în şase din cele 12 şedinţe derulate, iar la finalul şedinţei de vineri, indicele general era cu 2,13% peste nivelul de la finele lunii iulie şi, totodată, cu 2,42% peste anul trecut.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, care reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, a urcat în săptămâna trecută cu 3,77%. Astfel, raportat cu nivelul de la finele lunii trecute era cu 4% mai sus. Comparativ cu sfârşitul anului trecut, indicele a fost în creştere cu 10,81%.

În şedinţa de vineri, titlurile Fondului Proprietatea şi OMV Petrom au fost cele mai lichide cu rulaje de 21,2 milioane lei şi, respectiv, 8,4 milioane lei. Mare parte din rulajele celor două acţiuni a fost asigurată de tranzacţii negociate, de 13,2 milioane lei şi, respectiv, 6,6 milioane lei. Acţiunile Fondului Proprietatea au crescut uşor cu 0,66%, la 0,5315 lei, iar titlurile OMV Petrom au avansat nesemnificativ, la 0,3781 lei.

Titlurile celor două companii au asigurat 79% din lichiditatea pieţei, de 37,7 milioane lei (8,4 milioane euro). Rulajul bursei este cu 35% peste valoarea cumulată a transferurilor de joi, de 27,9 milioane lei (6,1 milioane euro).

"Există o tendinţă de creştere a lichidităţii, determinată probabil de reactivarea unor cumpărători după ce perioada de stagnare a durat suficent. În acelaşi timp, titlurile blue-chip sunt cam singura variantă (pentru achiziţii - n.r.). Analizând ultima perioada, remarcăm un interes pentru SIF-uri, în special pentru SIF Transilvania. În acelaşi context al creşterii lichidităţii, observăm şi o presiune la vânzare pe titlurile OMV Petrom. Volumele în creştere au fost ajutate şi de contextul internaţional favorabil", a declarat Simion Tihon, broker la Prime Transaction, citat de Mediafax.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,77%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, avansa cu 0,65%. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Indicele extins BET-BK, care cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), a urcat cu 1,49%.

Pe de altă parte, indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a scăzut uşor, cu 0,19%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,54% peste închiderea de joi.

Titlurile Fondului Proprietatea şi SIF Oltenia au fost singurele din indicele BET-FI care au încheiat ziua pe verde, cu 0,66% şi, respectiv, cu 0,45%.

Acţiunile Oltchim au continuat să avanseze semnificativ, cu 14,95%, menţinându-se pe linia ascendentă pe care au intrat joi, când au urcat cu 15%, limita maximă de variaţie admisă pentru majoritatea titlurilor de la BVB. Recuperarea vine după trei şedinţe în care cotaţia a scăzut cu aproape 39%, după anunţul privind privatizarea combinatului.

La închiderea pieţei principale acţiunile combinatului erau cotate la 0,688 lei, iar operaţiunile însumau 127.000 de lei.

Simion Tihon apreciază: "Deşi nu putem identifica o explicaţie fundamentală pentru evoluţia de joi şi de vineri a titlurilor Oltchim în încercarea de a motiva întoarcerea bruscă a preţului, putem spune că unii dintre investitorii anticipează o respingere a propunerii de majorare a capitalului social prin care AVAS ar urma să convertească datoriile în acţiuni. Pe lângă cei care au cumpărat joi şi vineri acţiuni Oltchim, cred că s-au reactivat şi acei investitori cu un caracter puternic speculativ şi care şi-au amintit de perioada în care Oltchim creştea cu 15% mai multe zile la rând. Chiar dacă nici atunci nu se putea justifica evoluţia brutală, acum se pare că cei dispuşi să îşi riste capitalul uită de contextul pentru care acţiunile Oltchim au scăzut".

Brokerul spune că decizia de a cumpăra acţiuni Oltchim este dificil de fundamentat până la momentul în care capitalurile proprii ale companiei nu vor trece din nou pe plus.

Pe piaţa Rasdaq investitorii au transferat acţiuni de doar 371.000 de lei, valoare de peste două ori mai redusă decât rulajul de joi, de 824.000 de lei.

Titlurile producătorului de prefabricate din beton Prefa Braşov (PRFY) au consemnat primul rulaj din piaţă, de 206.000 de lei. Prin trei operaţiuni au fost transferate 8,47% din acţiunile firmei. Prefa este controlată de omul de afaceri Ioan Niculaie, care prin Prescon deţine 73,39% din titlurile producătorului de prefabricate din beton.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb