Cotaţiile companiilor petroliere, efect al rezultatelor financiare

RALUCA MARIN
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 august 2012

Cotaţiile companiilor petroliere, efect al rezultatelor financiare
  • document ataşat Cotaţiile companiilor petroliere
    apasă aici pentru a descărca.

    Evoluţia bursieră a principalelor companii care activează în sectorul petrolier listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), a fost în linie cu rezultatele financiare pe care acestea le-au înregistrat.

    La finalul primului semestru, preţul acţiunilor companiei "OMV Petrom" (simbol SNP) s-a majorat faţă cel de la începutul anului, în timp ce cotaţia acţiunilor "Rompetrol Well Services" (simbol PTR) s-a menţinut la aproximativ acelaşi nivel, iar preţurile titlurilor "Rompetrol Rafinare" (simbol RRC) şi "Dafora" (simbol DAFR), au scăzut.

    Acţiunile companiei "Petrolimportexport" (simbol PEI) au înregistrat, în primul semestru, o creştere uşoară a cotaţiei, iar titlurile companiei "Prospecţiuni" Bucureşti (simbol PRSN) au avut o evoluţie nefavorabilă, în primele şase luni ale anului.

    În acelaşi timp, în prima jumătate a anului, faţă de perioada similară a anului trecut, "OMV Petrom" şi-a majorat profitul cu 16%, "Rompetrol Well Services" a raportat o scădere uşoară a profitului, dar o creştere cu 17% a cifrei de afaceri, "Rompetrol Rafinare" şi-a redus vânzările cu 6% şi şi-a majorat pierderea, iar "Dafora" a înregistrat un rezultat net negativ. Compania "Petrolimportexport" a obţinut, în prima jumătate a anului, profit, în condiţiile în care, în perioada similară din 2011, raportase pierdere, iar "Prospecţiuni" a înregistrat un rezultat net negativ în perioada ianuarie-iunie.

    Goia, "BT Asset Management": "Evoluţia sectorului petrolier a fost mai slabă în comparaţie cu indicele BET"

    Pentru prima jumătate a anului, evoluţia sectorului petrolier a fost mai slabă în comparaţie cu indicele BET, însă a depăşit evoluţia preţului la petrol, ne-a declarat Gabriel Goia, şeful departamentului Plasare Active la "BT Asset Management".

    "Dacă este să privim asupra componentelor, acţiunile SNP s-au corelat foarte bine cu evoluţia petrolului, urmând trendul general al acestuia (creştere în primul trimestru şi scădere în trimestrul al doilea), însă < Petrom > a avut o evoluţie mult mai bună la final de semestru", a precizat domnia sa.

    Referitor la rezultatele financiare reprezentantul "BT Asset Management" ne-a spus că, deşi pentru primul semestru au fost mai bune în cazul SNP, în trimestrul al doilea rezultatele au fost sub aşteptări, ca urmare a influenţei unor factori diverşi (scăderea producţiei de hidrocarburi, creşterea costurilor de producţie). Evoluţia preţului din piaţă a acţiunilor SNP a reflectat, mai degrabă, evoluţia preţului aşteptat la petrol, nefiind transmise în preţ deprecierea leului în raport cu dolarul sau scăderea producţiei domestice de petrol şi gaze, a adăugat Gabriel Goia.

    Danciu, "SSIF Broker": "O supraimpozitare va avea efect negativ asupra cotaţiilor companiilor petroliere"

    Dacă în cazul acţiunilor "OMV Petrom" am asistat la aprecieri semnificative ale cotaţiei (+31%) faţă de începutul anului, acţiunile "Dafora" s-au depreciat cu 42%, ne-a precizat Adrian Danciu, analist la "SSIF Broker".

    Rezultatele financiare înregistrate de aceste companii ar putea justifica o astfel de evoluţie a cotaţiilor, a explicat domnia sa.

    Adrian Danciu ne-a mai declarat: "În cazul SNP, rezultatele financiare sunt direct legate de evoluţia producţiei de ţiţei, a preţului ţiţeiului pe piaţa internaţională şi a cursului de schimb al euro faţă de dolar şi în raport cu moneda naţională. Practic, segmentul de explorare şi producţie asigură, în totalitate, profitul operaţional obţinut de companie.

    < Dafora >, prin segmentul de activitate pe care operează, este dependentă de mărimea investiţiilor derulate de către producătorii de ţiţei şi gaze, numărul acestora fiind unul destul de restrâns la nivel naţional.

    Dacă în cazul < Petrom > primul semestru a adus atât o creştere a cifrei de afaceri, cât şi a profitului şi, probabil, compania îşi va menţine deschisă politica investiţională ambiţioasă, în special pe segmentul de gaze şi energie, în cazul < Dafora > putem observa o contracţie importantă a cifrei de afaceri şi a profitului din exploatare. În plus, cheltuielile financiare ridicate, ca urmare a unui grad de îndatorare însemnat, au determinat înregistrarea unei pierderi nete de peste 5,44 milioane lei, în primele şase luni ale acestui an, comparativ cu un profit net de 2,93 milioane, în perioada similară a anului trecut. În concluzie, rezultatele < Dafora > au fost dezamăgitoare".

    În legătură cu discuţiile referitoare la plata unui impozit suplimentar de către companiile petroliere, analistul consideră că, în mod cert, o supraimpozitare va avea efect negativ asupra rezultatelor financiare ale companiilor care activează în sectorul petrolier şi în subsidiar, dar şi asupra cotaţiilor companiilor. Scopul urmărit, acela de a atrage mai mulţi bani la bugetul de stat, poate fi chiar anulat de efectele negative, dintre care domnul Danciu ne-a menţionat diminuarea sau sistarea investiţiilor de către companiile petroliere, introducerea unor programe de restructurare care să aducă o creştere a numărului de disponibilizări, renunţarea la o parte din segmentele de activitate.

    Rădulescu, "SSIF Broker": "Petrom", "Rompetrol Well Services" şi "Prospecţiuni", evoluţii peste media pieţei pe termen mediu

    Andrei Rădulescu, analist la "SSIF Broker", se aşteaptă ca, pe termen mediu, "OMV Petrom", "Rompetrol Well Services" şi "Prospecţiuni Bucureşti" să aibă performanţe bursiere peste media pieţei.

    La "Rompetrol Well Services", există o evoluţie sinusoidală a cotaţiei, ne-a precizat domnia sa, care a explicat: "Acţiunile PTR au început anul pe plus, apoi, de la începutul lui mai a avut loc o scădere, iar acum titlurile sunt pe zero. Compania este bună, fără datorii şi cu indicatori buni. Este păcat că această companie nu este în atenţia investitorilor, probabil din cauza free-float -ului redus, deoarece 75% din companie este deţinută de < Grupul Rompetrol >".

    "Rompetrol Well Services" a raportat, în primele şase luni, rezultate foarte bune la nivel de cifră de afaceri, în ciuda climatului nefavorabil (o creştere a cifrei de afaceri în primul semestru faţă de semestrul întâi al anului trecut de 17%), profitul operaţional a crescut, faţă de primul semestru din 2011 cu 10%, iar rezultatul financiar s-a deteriorat (a scăzut cu 39% faţă de primul semestru al anului trecut), ne-a precizat Andrei Rădulescu. Cu toate acestea, rezultatul net a scăzut cu aproape 2%, la 6,5 milioane lei, a mai adăugat domnia sa.

    Analistul ne-a mai declarat: "Acţiunile companiei < Prospecţiuni > (PRSN) au început anul la 0,18 lei/titlu, cu o evoluţie nefavorabilă a cotaţiei, în prima jumătate a anului (la 1 iunie, preţul PRSN era de 0,13 lei/unitate), evoluţie datorată de contextul extern. Se vede o cădere liberă de la sfârşitul lunii mai, şi, deşi compania este bună, rezultatele fluctuează datorită climatului nefavorabil din trimestrul întâi.

    La < Prospecţiuni >, în prima jumătate a anului, ca urmare a condiţiilor climatice nefavorabile, cifra de afaceri a scăzut cu 27% şi, după pierderile înregistrate în primul trimestru al anului, compania şi-a revenit, şi pentru trimestrul al doilea a raportat un profit net de 7,7 milioane lei. Pe viitor, anticipăm rezultate bune, în trimestrele al treilea şi al patrulea, şi am acordat recomandare de cumpărare".

    Andrei Rădulescu apreciază că şi la < Petrom > rezultatele sunt bune, dar prin prisma trimestrului întâi, când compania a avut un profit net de 1,4 miliarde lei. Evoluţia este bună, având în vedere climatul economic pe care îl travesează, cu o creştere a cifrei de afeceri de 19% şi a rezultatului net cu 16%, în primul semestru, faţă de perioada similară a anului anterior. După deschiderea rafinăriei Petrobrazi, marja profitului net ar trebui să ajungă la 20%, mai spune domnia sa.

    Tihon, "Prime Transaction": "Din sectorul petrolier, doar despre SNP putem spune că reuşeşte să capteze atenţia investitorilor"

    Sectorul petrolier prezent pe bursa din România se rezumă, de cele mai multe ori, la acţiunile "OMV Petrom", iar acestea au avut o evoluţie foarte bună în acest an (+30,31%, la care ar trebui adăugat şi dividendul), este de părere Simion Tihon, broker la "Prime Transaction".

    Creşterea de anul acesta a preţului acţiunilor "Petrom" vine după o perioadă în care investitorii au fost într-o stare generalizată de pesimism, de multe ori această stare de spirit ducând la derapaje puternice ale preţurilor acţiunilor, chiar şi în cazul companiilor solide, precum "Petrom", a mai adăugat brokerul.

    Simion Tihon ne-a declarat: "Pe lângă preţul redus la care se tranzacţiona, la începutul anului, profitul record raportat de < Petrom > pentru anul 2011 a dus compania în centrul de interes al investitorilor.

    Dintre celelalte companii din sector, PEI (n.r. < Petrolexportimport >) a avut o creştere de 8,94% anul acesta, iar PTR a stagnat, însă a acordat un dividend cu randament bun.

    < Dafora > a avut cea mai slabă evoluţie, titlurile companiei scăzând cu peste 40%, societatea fiind în continuare pe pierdere.

    Şi titlurile RRC se tranzacţionează la un preţ mai mic decât la începutul anului, compania raportând noi pierderi.

    În orice caz, din sectorul petrolier, doar despre SNP putem spune că reuşeşte să capteze atenţia investitorilor, celelalte companii având o lichiditate redusă".

    O creştere a impozitului aplicat acestor companii s-ar reflecta în rezultatele financiare, însă o companie precum "Petrom" va continua să surprindă prin plus-valoarea pe care reuşeşte să o producă de la an la an, a subliniat Simion Tihon.

    În şedinţa de ieri, acţiunile SNP se tranzacţionau în creştere cu 1,3%, la 0,383 lei/titlu, preţul acţiunilor RRC era de 0,0305 lei/unitate, în scădere cu 1,61%, acţiunile PTR erau în coborâre cu 0,29%, la 0,2790 lei/titlu. Titlurile DAFR erau în creştere 7,67%, la 0,0379 lei/titlu, PEI se tranzacţiona la preţul de 19,5 lei/titlu, preţ rămas la acelaşi nivel cu cel din şedinţa de vineri, iar acţiunile PRSN erau în scădere cu 0,27%, la 0,1471 lei/unitate.

    OMV Petrom şi-a majorat profitul cu 16%

    "OMV Petrom" (simbol SNP) a înregistrat, în prima jumătate a anului, un profit de 2,027 miliarde lei, în creştere cu 16% faţă de perioada similară a anului trecut, datorită preţului marginal mai mare la ţiţei şi cursului de schimb valutar favorabil.

    Vânzările "OMV Petrom" au fost, în primul semestru, de 12,202 miliarde lei, în creştere cu 19% faţă de perioada similară a anului trecut, când compania a înregistrat vânzări de 10,271 miliarde lei.

    "Rompetrol Rafinare" şi-a redus cifra de afaceri la aproximativ 2,3 miliarde dolari

    "Rompetrol Rafinare" (simbol RRC), companie membră a "Grupului Rompetrol", a înregistrat, în primul semestru, o cifră de afaceri brută consolidată de aproximativ 2,3 miliarde dolari, în scădere cu 6% faţă de nivelul obţinut în perioada similară din 2011, şi şi-a majorat pierderea de la 63,71 milioane dolari, în primul semestru al anului trecut, la 131,84 milioane dolari, în prima jumătate a acestui an.

    Pe fondul reducerii cererii de produse petroliere pe piaţa internă şi internaţională şi, implicit, a marjelor şi a volumelor comercializate de companie, "Rompetrol Rafinare" a consemnat o scădere a rezultatului operaţional (EBITDA), de la un nivel pozitiv, de 49,3 milioane dolari, în semestrul întâi 2011, la un nivel negativ, de 29 milioane dolari.

    "Dafora" a înregistrat pierderi, la jumătatea anului

    "Dafora" a trecut, în primul semestru al acestui an, pe pierdere, cu un rezultat negativ de 5,44 milioane lei, după câştigul net de 2,93 milioane lei, din primele şase luni ale anului trecut.

    Cifra de afaceri a companiei a fost, în prima jumătate a anului, de 48,39 milioane lei, cu 38,39% mai mică faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior. Veniturile totale ale companiei au însumat, în perioada ianuarie-iunie, 77,84 milioane lei, în scădere cu 19,6% comparativ cu primul semestru din 2011, în timp ce cheltuielile totale s-au diminuat, la 30 iunie acest an, faţă de 30 iunie 2011, cu 11,29%, la 83,28 milioane lei.

    Cel mai mare acţionar al companiei de foraj şi construcţii este Gheorghe Călburean, care deţine 49,6% din acţiuni.

    Afaceri în creştere cu 17% pentru "Rompetrol Well Services"

    "Rompetrol Well Services", controlată de către "KazMunaiGaz" din Kazahstan, a anunţat afaceri în creştere cu 17%, în primul semestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, de la 40,39 milioane lei la 47,396 milioane lei.

    Profitul total al companiei a scăzut, însă, uşor, în primele şase luni ale anului, de la 6,632 milioane lei, la 30 iunie 2011, la 6,502 milioane lei, la 30 iunie 2012.

    În perioada ianuarie-iunie, faţă de perioada similară din 2011, veniturile totale au urcat cu 16,36%, de la 42,706 milioane lei, la 49,694 milioane lei, iar cheltuielile au crescut cu 20,3%, de la 34,706 milioane lei, la 41,756 milioane lei.

    "Prospecţiuni" şi-a redus cifra de afaceri cu 26,5%

    "Prospecţiuni" a raportat, la finele primului semestru, o pierdere de 6,16 milioane lei, faţă de profit de 27,38 milioane lei, în perioada similară a anului trecut.

    Cifra de afaceri a companiei s-a ridicat, la finalul primelor şase luni ale anului, la 102,96 milioane lei, în scădere cu 26,5% faţă de cea înregistrată la 30 iunie 2011.

    Veniturile totale au însumat, în perioada ianuarie-iunie, 110,75 milioane lei, în scădere cu 25,84% faţă de perioada similară a anului anterior, iar cheltuielile totale au fost, în primul semestru, de 116,91 milioane lei, faţă de 116,84 milioane lei, la 30 iunie 2011.

    Acţionarul majoritar este "Tender SA", care controlează 55,7% din capitalul social al companiei, iar SIF "Muntenia" deţine 11,82% din titlurile PRSN.

    "Petrolimportexport" a raportat profit de 745.881 lei

    "Petrolexportimport" a înregistrat, în prima jumătate a anului, un profit de 745.881 lei, în condiţiile în care, în perioada similară a anului trecut, raportase pierdere de 371.871 lei.

    Cifra de afaceri a companiei specializate în comercializarea de produse petroliere s-a redus cu 11,3% în primul semestru, faţă de semestrul întâi al anului anterior, la 197,94 milioane lei.

    Veniturile totale au fost, la 30 iunie, de 202,26 milioane lei, faţă de 227,13 milioane lei, la 30 iunie 2011, iar cheltuielile totale s-au redus la 201,51 milioane lei, în primele şase luni ale acestui an, faţă de 227,5 milioane lei, în aceeaşi perioadă a anului trecut.

    Acţionarul majoritar al companiei este "Laird Resources Ltd", înregistrată în Marea Britanie, care a achiziţionat în 1999, de la fostul Fond al Proprietăţii de Stat, 51% din capitalul social al companiei şi şi-a majorat ulterior participaţia la 76,7%.

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Gala BURSA 2024
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    22 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9759
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
    Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    thediplomat.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb