ACŢIUNILE OMV ŞI PETROM, CORELATE Brokerii: "Ştirile depre gazele din Marea Neagră pot creşte interesul investitorilor"

ADINA ARDELEANU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 octombrie 2012

Brokerii: "Ştirile depre gazele din Marea Neagră pot creşte interesul investitorilor"
  • document ataşat Stock chart for OMV
    apasă aici pentru a descărca.

    Revenirea în atenţie a informaţiilor despre zăcămintele de gaze din Marea Neagră poate influenţa cotaţiile acţiunilor Petrom (SNP) la Bucureşti şi OMV, la Viena, potrivit brokerilor.

    În ultimele douăsprezece luni, titlurile SNP Petrom s-au apreciat cu 32,25%, în timp ce acţiunile OMV Austria s-au scumpit cu 11,98%.

    Mihai Căruntu: "Petrom - discount de peste 45% faţă de OMV"

    Acţiunea Petrom (SNP) se tranzacţionează la un discount de peste 45% faţă de acţiunea OMV, dacă luăm în considerare valoarea celor două companii recunoscută de burse raportată la rezervele de petrol şi gaze deţinute, ne-a spus Mihai Iulian Căruntu, Coordonator Echipă Cercetare Piaţa de Capital Direcţia Strategie Cercetare de Piaţă şi Macroeconomică BCR.

    Domnia sa a explicat: "Calculul nostru are în vedere utilizarea raportului dintre indicatorul valoarea întreprinderii (EV) raportat la rezervele certe de petrol şi gaze deţinute, un multiplu relevant în evaluarea companiilor ce deţin rezerve importante de petrol şi gaze aşa cum este cazul Petrom şi al companiei mamă OMV. În ceea ce priveşte OMV şi Petrom, peste 75% şi respectiv 90% din profitabilitatea operaţională este generată de segmentul de exploatare şi producţie -E&P (adică de cel în care se valorifică rezervele de hidrocarburi), ceea ce indică faptul că este potrivită analizarea valorii celor două companii prin raportare la rezervele deţinute.

    Se poate constata că aproximativ 70% din rezervele de gaze şi ţiţei ale OMV sunt reprezentate de Petrom, în timp ce compania românească a avut în 2011 o profitabilitate EBITDA la nivelul a 45% din profitabilitatea OMV. De asemenea raportul între valoarea întreprinderii (EV) Petrom şi a OMV (ajustată în funcţie de contribuţia la profitabilitate a segmentului de exploatare şi producţie) este de circa 40%, faţă de un raport al capitalizărilor de 54%.

    Pe un astfel de raţionament, raportarea valorii Petrom şi OMV (ajustată după contribuţia la profitabilitate a segmentului E&P) la rezervele deţinute ar rezulta că acţiunea Petrom oferă acces investitorilor la rezervele sale de ţiţei şi gaze la un discount de pes-te 45% prin raportare la acţiunea OMV. Cu alte cuvinte, ar face sens pentru investitorii interesaţi de acest sector să ia expunere mai degrabă pe Petrom în detrimentul OMV, pe un orizont investiţional lung de timp. Explicaţia parţială a acestui discount ridicat ar consta în dimensiunea şi vizibilitatea redusă a BVB, precum şi a lichidităţii sensibil mai reduse a acţiunii Petrom faţă de acţiunea OMV, toate acestea însemnând un activ mai uşor accesibil pentru investitori în cazul OMV. Profilul de risc de ţară mai ridicat al României oferă doar o explicaţie parţială pentru discountul ridicat ţinând seama că Petrom are o importanţă strategică pentru OMV aşa cum o arată cifrele prezentate".

    Mihai Căruntu este de părere că discountul de tranzacţionare pentru Petrom pare exagerat, fiind o măsură a discountului cerut în prezent de investitorii străini pentru a deţine active româneşti: "Această ineficienţă ar lăsa loc pentru un randament mai bun pentru titlurile Petrom comparativ cu OMV pe un orizont lung de timp. Rezervele de ţiţei descoperite în Marea Neagră care se pare că sunt consistente şi exploatabile comercial nu fac decât să întărească profilul OMV şi al Petrom de companii cu rezerve substanţiale de hidrocarburi, ceea ce este desigur de natură să menţină un interes crescut al investitorilor pentru cele două companii pe termen lung".

    Mişcările la bursă ale titlurilor OMV şi Petrom au avut un grad relativ semnificativ de sincronizare în acest an (în special începând din februarie), ceea ce este de natură să susţină importanţa strategică pe care Petrom o are pentru compania sa mamă OMV, reflectată şi de comportamentul investitorilor, potrivit analistului BCR.

    Nicu Grigoraş, Intercapital Invest: "SNP îşi va îmbunătăţi în continuare poziţia financiară"

    Dacă încercăm o analiză grafică comparativă a cotaţiilor SNP şi OMV, ajungem la concluzia că trendul general a fost acelaşi de la începutul anilor 2000 şi până în 2011, singurele diferenţe fiind legate de amplitudinea creşterilor şi scăderilor, ne-a spus Nicu Grigoraş, broker la Intercapital Invest. Potrivit domniei sale, ambele cotaţii au înregistrat creşteri fulminante până la începutul anului 2006 când au înregistrat şi maximul istoric, a urmat apoi o perioadă de stagnare caracterizată de o volatilitate destul de ridicată în perioada 2006-2008. Începând cu jumătatea anului 2008 ambele cotaţii au consemnat căderi semnificative, înregistrând minimele ultimilor ani, OMV în perioada noiembrie 2008, iar SNP câteva luni mai târziu, o dată cu întreaga piaţă autohtonă şi anume în februarie 2009, a mai adăugat brokerul citat: "Din acest moment ambele cotaţii au înregistrat creşteri semnificative, până la începutul anului 2011 SNP apreciindu-se cu peste 270%, iar OMV aproximativ 100%.

    Începând cu anul 2011 apar câteva diferenţe între evoluţia celor două companii. Graficul SNP rămâne pe un trend ascendent datorită rezultatelor financiare foarte bune, dar şi a ştirilor legate de descoperirea unor zăcăminte importante de gaz în Marea Neagră, în timp ce cotaţia OMV nu reuşeşte să aibă aceeaşi evoluţie pozitivă. Diferenţele nu sunt foarte mari însă există şi probabil vor continua să existe atât timp cât SNP îşi va îmbunătăţi în continuare poziţia financiară, iar ştirile legate de perimetrul din Marea Neagră vor fi pozitive".

    Bogdan Gherghe, "Tradeville": "Rezultatele Petrom au sporit interesul investitorilor"

    În perioada iulie 2011 - iunie 2012 OMV Petrom a înregistrat o creştere semnificativă a profitului şi a cifrei de afaceri, fapt ce a sporit interesul investitorilor, potrivit lui Bogdan Gherghe, analist "Tradeville".

    Domnia sa ne-a declarat: "Compania românească este o parte importantă a grupului austriac, contribuind în ultimii ani semnificativ la profitabilitatea OMV. Astfel, în prezent valoarea deţinerii în SNP reprezintă aproximativ 30% din capitalizarea OMV, în timp ce profitul din 2011 aferent deţinerii de 51.01% reprezintă aproximativ 35% din profitul total al companiei.

    În acest context şi în condiţiile în care pieţele globale se mişcă în sincron, considerăm că evoluţia celor două titluri este corelată, fapt influenţat şi de ştirile legate de descoperirea unor rezerve de petrol şi gaze naturale în Marea Neagră, ce au un impact pozitiv asupra ambelor acţiuni".

    Evoluţia celor două titluri va fi influenţată de strategia viitoare de transformare a OMV dintr-o companie axată pe rafinare şi marketing într-una diversificată ce îşi multiplică sursele de energie, mai apreciază analistul. În opinia sa, descoperirea din Marea Neagră poate contribuii la această dezvoltare, dar exploatarea resurselor va începe într-o perioadă de 5-7 ani, fiind necesare investiţii importante.

    Simion Tihon, "Prime Transaction": "Preţul acţiunilor SNP nu a fost influenţat de gazele din Marea Neagră"

    Titlurile Petrom au avansat de la începutul anului cu peste 35%, creştere fundamentată de rezultatele financiare ale companiei şi de reducerea deficitului de încredere în comparaţie cu situaţia de la finalul anului 2011, consideră Simion Tihon, broker "Prime Transaction": "Un preţ de sub 0,30 lei/acţiune, atât cât era la începutul anului, se justifică prin prisma contextului internaţional nefavorabil, dar şi a amenzii record primită de societate spre finalul anului trecut. Avansul rapid a fost determinat pe de o parte de aşteptările privind rezultatele companiei şi pe de altă parte de optimismul existent pe pieţele internaţionale.

    Acţiunile Petrom au avut o evoluţie bine corelată cu cea a acţionarului majoritar, OMV Austria, chiar în condiţiile în care titlurile Petrom au avut o viteză dublă, lucru absolut normal dacă stăm să ne gândim la diferenţele dintre cele două pieţe (România şi Austria)".

    Proaspetele declaraţii privind zăcămintele de gaze descoperite de Petrom aduc un plus de imagine şi o creştere a interesului inves-titorilor. Însă, în condiţiile actuale de incertitudine asupra evoluţiei economiei şi o lichiditate bursieră aproape de cote de avarie, preţul acţiunilor SNP nu a fost influenţat de aceste declaraţii şi comunicate, potrivit lui Simion Tihon.

    Opinia Cititorului ( 2 )

    1. E normal sa fie asa diferenta .

      Capusa OMV va sugruma incet Petromul nu invers. priveste la contractele dintre Petrom si afiliati OMV. 

      Numai Fiscul nu vede !

      Alimenteaza de la OMV si de la Petrom si uitate pe bonul fiscal.  

      1. Analisti:

        "Nicu Grigoraş, Intercapital Invest: "SNP îşi va îmbunătăţi în continuare poziţia financiară"--------Va rog prezentati in oglinda ROE si GEARING RATIO SNP OMV Venerabile! Din ce va castigati dumneavoastra salariul ? Din publicitate negativa sau comision pe tranzactii bursiere. Da stiti cu proverbul BANUL E LUCRUL DIAVOLULUI :-) 

    Cotaţii Internaţionale

    vezi aici mai multe cotaţii

    Bursa Construcţiilor

    www.constructiibursa.ro

    Comanda carte
    Gala BURSA 2024
    veolia.ro
    Apanova
    digi.ro
    aages.ro
    danescu.ro
    librarie.net
    Mozart
    Schlumberger
    arsc.ro
    Stiri Locale

    Curs valutar BNR

    22 Noi. 2024
    Euro (EUR)Euro4.9759
    Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
    Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
    Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
    Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

    convertor valutar

    »=
    ?

    mai multe cotaţii valutare

    Cotaţii Emitenţi BVB
    Cotaţii fonduri mutuale
    Mirosul Crăciunului
    Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
    petreceriperfecte.ro
    thediplomat.ro
    Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
    The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
    BURSA
    BURSA
    Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
    The Kingdom of God on Earth
    Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
    Carte - The crisis solution terminus a quo
    www.agerpres.ro
    www.dreptonline.ro
    www.hipo.ro

    adb