REZULTATE LA NOUĂ LUNI Profit net în uşoară scădere pentru Petrom

ALINA TOMA VEREHA
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 8 noiembrie 2012

Profit net în uşoară scădere pentru Petrom

OMV Petrom a încheiat primele nouă luni ale anului cu un profit net de 2,89 miliarde lei, în scădere cu circa 1% faţă de perioada similară a anului trecut. EBIT (profitul înainte de dobânzi şi taxe) la nivel de grup a fost de 3,98 miliarde lei, în creştere cu 6% faţă de primele nouă luni ale anului trecut, potrivit raportului Petrom transmis, ieri, către Bursa de Valori Bucureşti.

Mariana Gheorghe, directorul general al OMV Petrom, a declarat: "În cel de-al treilea trimestru al anului 2012, rezultatul operaţional al Petrom s-a situat aproximativ la acelaşi nivel cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, fiind susţinut, în principal, de efectul favorabil al aprecierii USD faţă de RON. Nivelul ridicat al preţului ţiţeiului a continuat să influenţeze pozitiv performanţa segmentului Explorare&Producţie, dar a afectat volumele de vânzari şi marjele în activitatea de marketing".

Domnia sa a subliniat că societatea şi-a concentrat investiţiile în segmentul Explorare&Producţie (E&P), în vederea stabilizării producţiei de hidrocarburi, şi a continuat eforturile de explorare în perimetrul de mare adâncime al Mării Negre, pregătindu-se pentru achiziţia de noi studii seismice 3D.

Petrom a demarat exploatarea comercială a centralei electrice de la Brazi, care, începând din septembrie, este aprovizionată exclusiv cu gaze din producţia internă.

Petrom va urmări noi oportunităţi de creştere în regiunea învecinată din Marea Neagră, în parteneriat cu ExxonMobil. "În continuare, avem în plan implementarea programului nostru investiţional pentru anii următori, de ordinul a 0,8-1,2 miliarde euro anual, bazat pe premisele unor fundamente robuste de piaţă şi un mediu fiscal şi de reglementare favorabil investiţiilor", a mai spus doamna Gheorghe.

Directorul general al Petrom estimează, pentru restul anului, că preţul mediu al ţiţeiului Brent se va menţine peste valoarea de 100 USD/baril şi că diferenţialul Brent-Urals va continua să fie relativ mic.

Bugetul de investiţii al OMV Petrom pentru 2012 însumează 5,2 miliarde lei. Compania vizează, pentru concesiunile din Marea Neagră, continuarea lucrărilor de evaluare pentru a stabili dacă descoperirea semnificativă de gaze, la sonda în ape de mare adâncime, Domino-1, este comercial viabilă. Petrom va iniţia o achiziţie suplimentară seis-mică 3D în blocul offshore Neptun, va continua forajul de evaluare în zăcământul Totea, care ar putea confirma cea mai importantă descoperire de gaze onshore din România, din ultimii şase ani.

Preţul ţiţeiului a fost mai puţin favorabil în trimestrul III

Preţul ţiţeiului a fost mai puţin favorabil în trimestrul III, deoarece preţul mediu al ţiţeiului Ural a scăzut cu 3% comparativ cu trimestrul III din 2011, ajungând la 109,26 USD/ baril (bbl). Preţul mediu realizat la ţiţei a scăzut cu 3%, la 91,21 USD/bbl, în linie cu evoluţia cotaţiei ţiteiului Ural.

Costurile de producţie ale Petrom exprimate în USD/baril echivalent petrol (bep) au scăzut cu 12% faţă de trimestrul III 2011, în special datorită efectelor pozitive ale cursului de schimb valutar, care au compensat scăderea volumelor de producţie şi creşterea costurilor de producţie exprimate în RON. În România, costurile de producţie exprimate în USD/bep au scăzut, de asemenea, cu 13% comparativ cu trimestrul III al anului trecut, ajungând la 14,20 USD/bep, deoarece efectul favorabil al cursului de schimb valutar (aprecierea USD faţă de RON) a compensat integral scăderea volumelor de producţie şi creşterea costurilor de producţie nominale.

Costurile de producţie din Româ-nia exprimate în RON au crescut cu 5%, la 51,51 lei/bep, în special din cauza creşterii cheltuielilor cu personalul, ca urmare a renegocierii contractului colectiv de muncă, dar şi din cauza scăderii volumelor de producţie.

Investiţiile de explorare au scăzut cu 5%

Investiţiile de explorare au scăzut cu 5% comparativ cu trimestrul III 2011, ajungând la 77 milioane lei. Cheltuielile de explorare au fost cu 54% mai ridicate în comparaţie cu trimestrul III 2011, ca efect al intensificării activităţii de achiziţie seismică.

Conducerea Petrom a declarat: "În Marea Neagră, activitatea Petrom s-a concentrat pe pregătirea unei ample prospectări seismice 3D în blocul Neptun, concomitent cu identificarea de noi oportunităţi de dezvoltare în regiunile învecinate. Producţia de ţiţei, gaze şi condensat a Grupului în trimestrul III a ajuns la 16,8 milioane bep, cu 1% sub nivelul din perioada similară a anului trecut. În România, producţia totală de ţiţei, gaze şi condensat a scăzut, de asemenea, cu 1%, până la 15,7 milioane bep, din cauza declinului natural în unele zăcăminte-cheie".

În trimestrul III al acestui an, programul de foraj din România al Petrom a cuprins 31 de sonde noi, comparativ cu 33 de sonde în perioada similară a anului trecut.

Volumele de vânzari au scăzut cu 4% faţă de trimestrul III 2011, ca efect al scăderii producţiei din aceas-tă perioadă.

Sectorul industrial şi-a diminuat cererea de gaze

Consumul estimat de gaze naturale al din ţara noastră a scăzut cu 7% în trimestrul III faţă de perioada similară a anului trecut, din cauza scăderii cererii sectorului industrial, apreciază reprezentanţii Petrom. Volumul vânzărilor consolidate de gaze ale Petrom a scăzut cu doar 2%, reflectând profilul clienţilor Grupului - preponderent clienţi mari.

EBIT-ul excluzând elementele speciale, generat de activitatea de gaze şi electricitate (G&E) în trimes-trul III a crescut substanţial faţă de perioada similară a anului trecut, datorită condiţiilor contractuale mai bune la vânzările de gaze, a contribuţiei parcului eolian Dorobanţu (pus în funcţiune la finele anului trecut) şi a centralei electrice de la Brazi (care a început exploatarea comercială în august 2012).

Preţul recunoscut de ANRE pentru gazul domestic a rămas neschimbat, la nivelul de 495 lei/1.000 mc (sau echivalentul a 45,71 lei/MWh). Preţul efectiv pentru gazul de import, publicat retroactiv de ANRE pentru iulie 2012, a fost de 450 USD/1.000 mc (sau echivalentul a 157,30 lei/MWh).

În cel de-al treilea trimestru al aces-tui an, producţia netă totală de energie electrică a centralei a fost de 0,78 TWh. În perioada analizată, Petrom a primit un număr de 38.105 certificate verzi pentru producţia de energie electrică de 0,02 TWh generată de parcul eolian Dorobanţu.

Marje de rafinare mai bune

Pe segmentul Rafinare&Marketing (R&M), Petrom a raportat un EBIT CCA excluzând elementele speciale în creştere cu 42% faţă de trimestrul III 2011, la 189 milioane lei, în principal datorită marjelor de rafinare mai bune şi îmbunătăţirii structurii mixului de produse.

Creşterea cotaţiilor produselor şi a preţului ţiţeiului, pe perioada func-ţionării rafinăriei, a condus la câştiguri din deţinerea stocurillor (efecte CCA) în cuantum de 78 milioane lei.

Datorită procesului de reluare graduală a producţiei, după oprirea planificată de şase săptămâni a rafinăriei în trimestrul II al acestui an, rata de utilizare a rafinăriei a fost de 76%, depăşind valoarea înregistrată în perioada similară a anului anterior.

Vânzările totale de produse rafinate au fost cu 9% mai mici, în principal din cauza scăderii vânzărilor la export şi a vânzărilor comerciale.

Contribuţia Petrom la EBIT-ul (profitul înainte de dobânzi şi taxe) OMV a fost de 901 milioane de euro în primele nouă luni, reprezentând 39% din rezultatul grupului austriac, care a înregistrat în intervalul analizat un avans de 18%, la 2,3 miliarde de euro.

Gerhard Roiss, directorul general al OMV, a declarat: "În primele nouă luni ale acestui an, am raportat o performanţă operaţională puternică, datorită producţiei din Libia şi Yemen, în trimestrul III din 2012. Am beneficiat, de asemenea, de marje mari realizate pe sectorul de rafinare. În conformitate cu obiectivele strategiei noastre, care se axea-ză pe creşteri în sectorul upstream, am anunţat achiziţia unei participaţii de 15% în proiectul de dezvoltare a câmpului Aasta Hansteen, în luna iulie, iar recent achiziţia unei participaţii de 20% în câmpul petrolier Edvard Grieg, ambele în Norvegia. În plus, am dezvoltat puternic suprafaţa de explorare din Marea Neagră şi am demarat dezvoltarea câmpului de gaze Latif din Pakistan. Prin creşterea de 1,5 miliarde de euro prin emisiune de obligaţiuni, am consolidat bilanţul şi am îmbunătăţit într-un mod semnificativ profilul de maturitate al datoriilor şi costurile de finanţare. Mă bucur să văd că, în ciuda unui context instabil, OMV continuă să meargă mai departe şi pregăteşte terenul pentru creşteri ale producţiei pe termen lung".

Vânzările OMV au avansat cu 27% în primele nouă luni, la 31,26 miliarde de euro.

Simion Tihon, Prime Transaction: Rezultatele Petrom, în linie cu aşteptările

Rezultatele Petrom pot fi considerate în linie cu aşteptările, este de părere Simion Tihon, broker la "Prime Transaction".

În opinia sa, pe termen mediu, ne putem aştepta la o creştere a afacerilor ca rezultat al activităţii de producţie a energiei electrice în condiţiile în care Petrom beneficiază de condiţii favorabile la preţul gazelor. "Ca atare, centrala de la Brazi cred că va începe să produca efecte vizibile în rezultatele Petrom începând cu trimes-trul 4, 2012", ne-a declarat domnia sa.

Nicu Grigoraş, Intercapital Invest: Perspectivele de creştere rămân pozitive pe termen lung

Afacerile SNP Petrom au crescut pe fondul preţurilor ridicate la produsele petroliere, însă profitul a fost influenţat negativ de creanţele neîncasate determinate de un litigiu în Kazahstan (aproximativ 100 milioane de lei) şi de activitatea financiară (aproximativ 180 milioane de lei), potrivit lui Nicu Grigoral, broker la Intercapital Invest.

Domnia sa ne-a spus: "Scăderea profitului este determinată de anumite evenimente speciale (litigiul din Kazahstan, evoluţia cursului de schimb) şi nu de evoluţia activităţii economice a companiei. Excluzând aceste evenimente speciale, rezultatele financiare ale Petrom sunt mai bune decât cele înregistrate în T3 2011".

În opinia sa, perspectivele de creştere rămân pozitive pe termen lung şi în lipsa unor alte surprize neplăcute în trimestrele următoare putem asista la rezultate financiare peste aşteptări: "Liberalizarea treptată a preţului gazelor naturale şi a preţului energiei pe piaţa internă, evoluţia lucrărilor din Marea Neagră şi extinderea pe pieţele externe sunt în continuare principalele argumente pentru îmbunătăţirea activităţii economice pentru următorii ani".

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Cifra de afaceri a crescut procentual cam cu cat a crescut pretul la pompa.

    Gaze nu prea sau mai dat pentru ca se duc la centrala electrica. 

    Celelalte transferuri de profit catre OMV au mai crescut. 

    Pana la sfarsitul anulul Petrom va face o achizitie de la OMV ca aceea de 100 de mil. $ din Kazahstan care nu a produs nimic.

    Mariti mai desteptilor din Parlament redeventele si faceti o lege a energiei care sa protejeze statul Roman de hotii de resurse.  

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb