Acţiunile BVB, la minim istoric

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 noiembrie 2012

Acţiunile BVB, la minim istoric

Brokerii sunt nemulţumiţi de evoluţia cotaţiei Bursei

Listările statului, ultima speranţă pentru revenire

Acţiunile Bursei de Valori Bucureşti au scăzut cu 28,3%, în acest an, ajungând la un minim istoric de 20,61 lei/unitate, în şedinţa de ieri.

Brokerii pun evoluţia titlurilor BVB pe seamna scăderii încrederii investitorilor şi a climatului nefavorabil, atât intern, cât şi internaţional.

Amânarea ofertelor programate de stat a se desfăşura prin piaţa de capital este văzută drept unul dintre motivele deprecierii BVB.

Brokerii speră că o schimbare a trendului titlurilor BVB ar putea avea loc, anul viitor, în măsura în care va fi implementat programul de listări ale statului.

Analiştii mai consideră că sunt necesare măsuri de reformă structurală la nivelul pieţei interne de capital, care să vizeze atât cererea, cât şi oferta din acest sector.

BVB a înregistrat tranzacţii în valoare de 5.834 milioane lei, în primele trei trimestre din 2012, cu 33% mai mici faţă de valoarea de 8.764 milioane lei înregistrată în primele 9 luni din 2011 din cauza lipsei unor noi privatizări şi în contextul evoluţiilor de pe plan european şi local, la nivelul pieţei de acţiuni şi unităţi de fond, conform raportului BVB la nouă luni.

Evenimentele majore din plan extern au avut un impact şi pe pieţele de capital, inclusiv piaţa de capital locală, influenţată şi de situaţia politică internă destul de schimbătoare. Acest fapt a alimentat aversiunea la risc a investitorilor, în primele nouă luni ale anului, potrivit raportului citat.

Simion Tihon: "BVB a avut un parcurs puternic descendent, corelat cu evoluţia generală a sentimentului investitorilor"

Odată cu trecerea datei ex-dividend (data de la care cumpărătorii acţiunilor nu mai pot încasa dividende aferente anului trecut), BVB a avut un parcurs puternic descendent, corelat cu evoluţia generală a sentimentului investitorilor, ne-a declarat Simion Tihon, broker "Prime Transaction".

Domnia sa a explicat că preţul acţiunilor BVB a înregistrat, anul aces-ta, un declin de aproximativ 25%, evoluţie corelată cu interesul general manifestat de investitori: "În prima parte a anului, sub motivaţia unor dividende cu randamente semnificative, preţurile în creştere ale acţiunilor, volumele tranzacţionate şi optimismul general existent pe piaţă au dus la o creştere de peste 25% a preţului titlurilor BVB".

Simion Tihon a completat: "Problema volumelor foarte reduse, o caracteristică a sezonului estival, s-a prelungit excesiv, aspect considerat de mulţi investitori ca având un efect negativ pentru rezultatele financiare ale companiei, confirmarea fiind dată de rezultatele din trimestrul al treilea al acestui an".

Pe lângă problemele legate de lichiditatea ajunsă la cote de avarie, repetatele amânări ale statului în privinţa listărilor anunţate şi-au spus cuvântul în interesul manifestat de investitori pentru acţiunile BVB, a precizat brokerul.

Simion Tihon estimează că pe viitor, aşteptările legate de acţiunile BVB vor avea legătură cu ieşirea din actuala stare de apatie şi lichiditate slabă, care probabil va avea loc în primul trimestru din 2013.

"În cazul în care Bursa va avea noi companii listate, precum Hidroelectrica şi Romgaz, putem asista la o schimbare de trend", este de părere Simion Tihon.

Andrei Rădulescu: "Acţiunile BVB s-au situat la un nivel minim istoric"

Acţiunile BVB au consemnat un trend descendent în acest an, situân-du-se la un nivel minim istoric (de la listare), ne-a declarat Andrei Rădulescu, analist financiar al SSIF Broker.

Domnia sa a precizat că această scădere a fost determinată de persis-tenţa unui climat macro-financiar dificil, dar şi de intensificarea riscurilor politice, cu impact nefavorabil pentru volumul tranzacţiilor.

Andrei Rădulescu ne-a mai spus că la 11 luni, Bursa a înregistrat un volum al tranzacţiilor mai scăzut cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, şi o valoare a tranzacţiilor diminuată cu 29%: "Rezultatele raportate de principalul operator bursier s-au deteriorat, profitul net coborând cu 40%, la 9,4 milioane lei, în primele nouă luni ale anului curent faţă de perioada similară a anului trecut".

Conform analistului SSIF Broker, factorii care vor determina o schimbare a tendinţei descendente a acţiunii BVB sunt reprezentaţi de stabilizarea climatului macro-financiar din Europa şi reluarea proiectelor de listare de pachete din companiile controlate de către stat.

Domnia sa consideră că pentru iniţierea unei tendinţe ascendente durabile sunt necesare măsuri de reformă structurală la nivelul pieţei interne de capital, care să vizeze atât cererea, cât şi oferta din acest sector.

Mihai Mureşian: "Investitorii nu sunt atraşi de portofolii pe termen lung, rezultatul fiind o piaţă cu o evoluţie sezonieră"

Datorită modificării caracterului investitorilor activi, ei devenind în ultimii ani mult mai reticenţi în formarea unor portofolii pe termen lung, piaţa a început să aibă în fiecare an o evoluţie sezonieră, a explicat Mihai Mureşian, director tranzacţionare al Intercapital Invest.

Domnia sa explică faptul că jucătorii se axează pe acţiunile care le pot aduce randamente importante din dividende, fac intrări speculative, iar ulterior trecerii datei de înregistrare vând pentru marcarea profiturilor.

Astfel, piaţa locală se încadrează, şi în acest an, în tiparul unei mişcări laterale, situaţie care persistă de patru ani, ne-a spus Mihai Mureşian.

În acest an situaţia a fost asemănătoare, începutul anului fiind sub semnul intrărilor pentru dividende, mijlocul anului sub semnul corecţiilor şi ultima parte caracterizată de aprecieri ale cotaţiilor acţiunilor.

Mihai Mureşian consideră că pe viitor poate interveni o modificare substanţială a acestui tipar numai în situaţia în care va exista o modificare a încrederii investitorilor în piaţa locală.

Domnia sa a adăugat că această modificare poate veni, fie pe fondul îmbunătăţirii climatului economic regional sau local, fie pe fondul recuperării unui decalaj al pieţei în situaţia în care s-ar aplica acest scenariu.

În situaţia în care piaţa nu va avea factorii necesari care să susţină o posibilă evoluţie pozitivă, un scenariul contrar ar fi posibil, în care piaţa să intre pe un trend descrescător, din cauza agravării situaţiei economice locale, a mai menţionat Mihai Mureşian.

Reprezentanţii BVB au indicat, în raportul trimestrial, că scăderea valorii de tranzacţionare pe piaţa de acţiuni a avut un ritm mai accentuat în ultimele luni, iar amânarea ofertelor publice programate pentru 2012 şi incluse în bugetul BVB pe 2012 vor determina înregistrarea unor rezultate operaţionale sub indicatorii bugetaţi pentru acest an.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Analistii sunt geniali.Brokerii sunt geniali.Investitorii sunt geniali.Emitentii sunt geniali.Ziaristii economici sunt geniali.Atunci de ce nu merge jucaria? Probabil ca executivul si peste el CA-ul BVB, nu este genial.Executivul si Ca-ul doar este sau doar sunt.Ca nu gresesc, in nemernica mea constatare, o arata cifrele.Cifrele (ele insele) au o viata a lor.O viata care, in cazul BVB, tine de CA-ul si Executivul acestei institutii.Dl. Lucian Anghel si echipa sa de "e specialisti" a reusit sa duca orice va veti fi imaginat vreoadata, la niveluri la care nu puteati macar visa.Un cosmar diurn la care "coshmarim"in fiecare noapte.Asta a ramas din cuirasatul, sau ce alta nava visa acest "corifeu" al pietei de capital din Romania.Nu ma mir.Nu ma mir deloc.Lucian Anghel si echipa sa de (in)competenti au reusit sa puna in fruntea BVB, pe cineva. Cineva care a reusit sa rateze cu "un succes fulminant", vanzarea celui mai de pret avut al acestei tari.Petrom.Ca atare ne asteptam sa avem acelasi "succes" si cu BVB.Dupa ce "bancile" au preluat controlul, alaturi de unele SIF-uri, totul a luat-o la vale.Daca eram optimisti, credeam ca e un scenariu de preluare ostila a "bursulicii" lui Farmache.Dar, vai, crudul adevar e altul. De atita competenta manageriala, BVB, clacheaza zi de zi.Sigur de vina e Cristian Sima. Acesta a alungat ING, RBS, UNIOCREDIT & co de pe piata autohtona. Urmeaza si altii.Lucian Anghel nu are nici o vina.CA-ul BVB nu are nici o vina. Voctor Cionga nu are nici o vina.Victor Cionga are in schimb consilieri.Multi si bine platiti.Comform teoriei lui Miciurin, daca " incrucisam, noul executiv, cu fostul executiv", rezultatul e previzibil. Rezulta un mult asteptat chestionar.Care intreaba in mod firesc:"nu-i asa ca trebuie sa marim taxele practicate de BVB?". Raspunsul corect este :DA.Taxele si comisioanel practicate de BVB trebuie marite.Pentru ca "genialul executiv" al BVB, nu trebuie sa fie afectat de criza.Doar nemernicii de investitori.Doar nemernicii de brokeri.Doar nemernicii de emitenti.Doar nemernicii de actionari. Aceste din urma categorii defavorizate, au pretentii capitaliste, nerealiste, carevasazica,fara suport in viata reala. Dl. Victor Cionga, striga in 90', ceva de genul "stati linistiti".Asa primise ordin, de la centru.Acum e pionul central al pietei de capital. Bravo Lucian Anghel. Bravo CA.Bravo Directia a 5 a.Am infrint impreuna.Cum zicea domnu' colonel Marian...de la un SIF...

    Multumim BCR-ERSTE. Multumim SWISCAPITAL. Multumim Reiffeissen.Multumim SIF 2.Multumim IFB INVEST..Multumim Asociatia Brokerilor.Multumim Stere Farmache.Multumim INTERCAPITAL.Multumim FRANKLIN TEMPLENTON.Multumim Scoenherr. 

    1. Este geniala ideea miciurinista a hibridarii lui Cionga cu Vali Ionescu; incrucisind pe Mobius cu Pogonaru, pe doamna Anghelache cu doamna Negoita si o oaie cu un papagal, rezulta o piata ca pasarea care zice "Manca-mi-ati drobul !"

      Sima e de vina, el e acarul Paun al pietei de capital.

      CA si conducerea BVB nu are nici o vina, s-a prezentat la timp luna de luna sa-si ridice remuneratia ! 

      CNVM nu este vinovat, a mostenit o grea situatie de la CNVM dinainte cu salari grase si nesimtite. 

      Asociatia brokerilor nu poate mai mult e doar o asociatie din care fug brokerii . Ce rost are gala din anul asta. Anulati gala in semn de protest ! Gala din anul asta este un fel de tara arde si baba se piaptana ! 

      MF nu are nici o vina, el stie doar sa primeasca bani ! 

      MAKE reinfiinteaza piata la purtator in ziarul BURSA ! 

      Acesta-i viitorul maret al la cre lucreaza geniile pietei de capital! 

      de aceea ma ofer voluntar sa preiau fraiele acestei institutii pentru a o duce pe cele mai inalte culmi de civilizatie si progres. Dar pentru asta avem nevoie de oua. Si trebuie sa le fierbem bine. Eventual chiar am putea sa imprumutam mingile de basket ale lui Make. Acum o sa dau cateva teoereme: BCR e bun, insa are prea mult good will si trebuie taiat. De aceea pana la urma iese prost. Swisscapital de asemenea e bun. Insa nu stiu de ce. Raiffeisen e iarasi bun, dar nu cunosc de cand. IFB Invest nu e recomandabil, pentru ca ma au de client si nu vreau concurenta(invat repede de la Dr. Mobius!) Si cei mai de evitat sunt SIF Oltenia ca nu au vrut sa preia asemenea oferta extra,super, ultra sweet a celor care se denumesc a fi CEI DINTAI. Franklin Templeton sunt cei mai tari din parcare pentru ca si-au platit tichetul, ceilalti fugind de la fata locului pentru ca in momentul in care va scriu a aparut paznicul si nu au vrut sa contribuie la cresterea economica prin plata taxei de contraventie. Cel mai de blamat din toata actiunea asta este Make care incearca precum Don Quijote sa ne faca sa intelegem ca important e sa visam. Cat despre domnul Cionga este extrem de vinovat deoarece nu a fost in stare sa convinga pe cei de OMV ca nu au nevoie sa emita obligatiuni si capital hibrid justamente before the deal. Daca am fi implementat conceptul Invest in the Fabolous Romanian Spirit acea tranzactie nu ar fi fost interpretata in RAS si ca atare luata in BALOON.

    Nici juristii, nici altii! Varza

    1. Iata un cuvant parca de la stramosii daci varza tocata !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb