FONDUL PROPRIETATEA - DOI ANI DE LA LISTARE Brokerii: "BVB ar fi fost mult mai săracă fără FP"

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Fondul Proprietatea / 24 ianuarie 2013

Brokerii: "BVB ar fi fost mult mai săracă fără FP"

Fondul Proprietatea a rămas, şi în cel de-al doilea an în care s-a tranzacţionat la Bursa de Valori Bucureşti, cel mai lichid emitent, atrăgând 40% din rulajul pieţei.

Brokerii sunt de părere că, fără Fondul Proprietatea, Bursa de Valori ar fi fost mult mai săracă şi nici nu vor să se gândească ce ar fi însemnat acest lucru, după ce 2012 a fost un an slab pentru piaţa de capital.

În 2012, acţiunile FP s-au apreciat cu 27%, iar în acest an au continuat să urce, ajungând, pe 23 ianuarie 2013, la 0,597 lei/unitate.

Nicu Grigoraş, Intercapital Invest: "Evoluţia preţului titlurilor FP nu a fost neconvingătoare, aşteptările pieţei au fost nerealiste"

Evoluţia titlurilor FP de la listare şi până în prezent a urmat în mare măsură trendul general al pieţei autohtone, ne-a spus Nicu Grigoraş, broker la "Intercapital Invest", care precizează că titlurile FP au avut un comportament diferit faţă de indicii BVB doar pentru o scurtă perioadă de timp, mai exact în primele 1-2 luni de tranzacţionare, însă acest lucru este des- tul de explicabil.

"Evoluţia preţului titlurilor FP nu a fost neconvingătoare; aş putea spune mai degrabă că aşteptările pieţei au fost nerealiste", ne-a declarat brokerul, care adaugă: "Aşteptările nu au ţinut cont de presiunea enormă pe vânzare pe care urma să o facă marea masă a despăgubiţilor care nu sunt investitori la bursă şi care au vândut acţiunile imediat ce au intrat în posesia lor, fără studiu de piaţă sau foarte multă analiză etc. Acest comportament de piaţă nu a fost luat în calcul şi probabil de aici aşteptările nerealiste ale pieţei în privinţa cursului FP.

Presiunea enormă pe vânzare a fost contrabalansată puternic de investitorii nerezidenţi care au cumpărat masiv acţiuni FP. În lipsa acestora, preţul ar fi scăzut probabil mult mai mult".

În opinia lui Nicu Grigoraş, principala realizare a Franklin Templeton (FT), în calitate de administrator FP, a fost tocmai atragerea acestor investitori nerezidenţi, adică în mod indirect menţinerea preţului pe un trend des- cendent acceptabil şi evitarea unei prăbuşiri a preţului: "Ca investitor, FT a contrabalansat ieşirea unor investitori nerezidenţi din România şi evitarea unor scăderi şi mai mari ale preţului multor acţiuni listate. Probabil prezenţa FT în România a dus şi va duce la îmbunătăţirea percepţiei investiţionale, la impunerea unor aspecte importante din guvernanţa corporativă în multe companii din portofoliul FP şi nu numai, la o mai bună protecţie a acţionarilor minoritari, schimbarea atitudinii clasei politice faţă de bursă şi micii investitori etc. Toate acestea însă se vor realiza în timp şi nu de pe o zi pe alta".

Deşi au fost multe probleme de la listarea Fondului Proprietatea la BVB, un adminis- trator de calibrul FT pe o piaţă atât de mică nu poate să fie decât un lucru foarte bun atât pentru investitori cât şi pentru piaţă în ansamblu, consideră brokerul Intercapital Invest.

Domnia sa ne-a mai declarat: "Chiar dacă lichiditatea este la niveluri foarte mici, mulţi brokeri importanţi şi investitori nerezidenţi mari au părăsit piaţa, statul nu a reuşit să pună în practică planul de listări şi să revigoreze astfel bursa, am putea spune că mai rău nu se poate şi că momentele actuale sunt momentele de minim. Personal, nu ştiu unde ar fi fost piaţa în acest moment fără lis- tarea FP şi fără un investitor de calibrul FT. Dacă vrem un astfel de răs- puns cred că îl putem găsi uitându-ne la pieţele din zonă, mai mici decât BVB, de exemplu Bulgaria (volume extrem de mici, aproape nesemnificative pentru o bursă, şi scăderi ale indicilor până foarte aproape de minimele din 2009)".

Mihai Chişu, IFB Finwest: "Valoarea de 1 leu/acţiune - un vechi deziderat"

Un vechi deziderat, de altfel la fel de actual în mentalul majorităţii celor ce au fost despăgubiţi cu acţiuni FP, este valoarea de piaţă de 1 leu/acţiune, apreciază Mihai Chişu, broker la "IFB Finwest". Domnia sa a comentat: "Anul 2012 nu a îndeplinit acest obiectiv, dar a reuşit să marcheze un element de bună seamă foarte important, anume ieşirea din canalul descendent şi înscrierea pe o traiectorie pozitivă, care consider că va continua şi în anul 2013. Administratorul fondului va depune cu siguranţă şi în cursul acestui an toate demersurile necesare pentru ca acţiunile FP să rămână în atenţia inves- titorilor, adoptând un management profesionist, transparent şi puternic orientat spre o mai bună colaborare cu principalele instituţii ale statului pentru a reuşi ceea ce acţionarii îşi doresc: listarea la bursă a cât mai multor companii de stat din portofoliul fon- dului".

În opinia brokerului citat, Fondul Proprietatea s-a trans- format într-un exemplu încă de la listarea sa, dovedind că piaţa românescă de capital apreciază companiile orientate spre res- pectarea regulilor de guvernanţă corporativă, managementul profesionist şi deschis comunicării.

"Lichiditatea acţiunilor FP dovedeşte că există un real interes, ceea ce mă face să sper că instituţiile care au puterea de a schimba şi dezvolta bursa românească vor prelua acest exemplu pentru a acţiona proactiv, justificate fiind de uriaşul potenţial al pieţei locale de capital", ne-a mai precizat Mihai Chişu.

Alin Brendea, Prime Transaction: "FP, emitentul cu vizibilitatea cea mai bună în rândul investitorilor străini"

Alin Brendea, Directorul General Adjunct al "Prime Transaction", apreciază că acţiunile Fondul Proprietatea au avut o evoluţie în tonul pieţei.

"Deşi emitentul a fost, în toată această perioadă, subevaluat din punct de vedere fundamental, presiunea celor doritori în a transforma în lichidităţi acţiunile deţinute au menţinut, în piaţă, o cotaţie mai redusă decât potenţialul real al companiei. Este posibil ca investitorii să trăiască sentimente amestecate în legătură cu titlurile FP. Cei care au dorit să vândă probabil se aşteptau la preţuri mai mari, în timp ce investitorii instituţionali au găsit o oportunitate în preţurile din piaţă, dovadă în acest sens fiind şi modul în care s-a modificat structura acţionariatului de la listare şi până în prezent", ne-a declarat domnul Brendea.

Directorul "Prime Transaction" opinează că "Franklin Templeton" a avut un comportament care, în linii mari, a avut un cert rol pozitiv pentru piaţa bursieră românească: "Acesta a adus un plus de vizibilitate, prestigiu şi o presiune suplimentară pentru emitenţi în a res- pecta principiile guvernanţei corporatiste".

Alin Brendea are de la Franklin Templeton aceleaşi aşteptări pe care o piaţă busieră de frontieră le are faţă de unul dintre cei mai cunoscuţi administratori de active ai momentului:

"Sunt aşteptări legate de consolidarea pieţei, de lobby în faţa marilor investitori, de un transfer de expertiză atât de necesar pieţei româ- neşti".

Domnia sa consideră că Bursa ar fi fost mult mai săracă fără FP, care a fost un furnizor de lichiditate de prin rang, oferind şi o bună oportunitate de investiţie.

"FP a devenit cel mai important emitent al ultimei perioade, cu vizibilitatea cea mai bună în rândul investitorilor străini, oferind pieţei româneşti un exemplu care să sperăm va putea fi multiplicat", a conchis Alin Brendea.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb