Ieri, două deal-uri BRD de 28 milioane lei

DIANA ENACHE
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 10 mai 2013

Miercuri, un alt pachet de 8,7 milioane lei a fost transferat

Un pachet de acţiuni BRD în valoa-re de 28,76 milioane lei a fost transferat, ieri, prin două tranzacţii de tip deal, la preţul de 7 lei, cu 7,89% sub nivelul de miercuri.

Alin Brendea, director adjunct al "Prime Transaction", ne-a spus că ieri s-au realizat două tranzacţii deal, în valoare totală de 28,76 milioane lei. Astfel, a avut loc un schimb cu 4,1 milioane acţiuni, la un preţ de 7,015 lei/unitate.

Miercuri, un pachet de 8,7 milioane lei a fost transferat printr-o altă tranzacţie deal, la un preţ de 7,58 lei/acţiune.

Aceste tranzacţii au avut loc, după ce, BRD a anunţat, marţi, rezultatele financiare înregistrate în primul trimestru al acestui an.

Banca a obţinut un profit net de 13 milioane lei în primul trimestru din acest an, în scădere cu 84% faţă de perioada similară a anului trecut, după pierderea înregistrată la finalul anului 2012.

Costul net al riscului aferent primului trimestru al anului 2013 a fost mai mare cu 4,2% faţă de intervalul similar al anului trecut.

Volumul total al creditelor acordate clienţilor este de 34,97 miliarde lei, mai mare cu 2,1% în comparaţie cu nivelul înregistrat pe 31 martie 2012, cu accent pe creditarea persoanelor fizice (+3,4% vs -1,5% la nivel de piaţă).

Această evoluţie a fost susţinută în principal de creditele imobiliare, în creştere cu 32% faţă de trimestrul I al anului 2012, nivel care depăşeşte media pieţei, care a înregistrat o creştere de 10,4%.

Veniturile înregistrate de BRD în primele trei luni ale anului este de 687 milioane de lei, mai mic cu 10,5% în comparaţie cu 31 martie 2012. Cheltuielile operaţionale s-au redus cu 6,3% faţă de aceeaşi perioa-dă a anului trecut.

Acţiunile BRD au încheiat şedinţa de ieri la preţul de 7,75 lei/unitate, cu 1,9% mai mare decât cel de miercuri de 7,6 lei/unitate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb