BVB SI RASDAQ Lichiditate aproape dublă faţă de şedinţele anterioare

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 2 august 2013

Lichiditate aproape dublă faţă de şedinţele anterioare

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de ieri în urcare, indicele compozit al pieţei, BET-C, consemnând un avans de 1,1%, urcând la 2.924,88 puncte.

Rulajul în şedinţa de tranzacţionare de ieri a fost peste cel al şedinţelor precedente, ridicându-se la 50,04 milioane lei (11,31 milioane euro), cu aproape 85% mai mare decât cel de miercuri, când investitorii au tranzacţionat de 27,14 milioane lei (6,16 milioane euro).

Progresul de ieri a fost în linie cu avansul burselor internaţionale, potrivit lui Maxim Moldovan, analist financiar la Prime Transaction. Domnia sa ne-a declarat: "Evoluţiile pozitive de la BVB sunt în linie cu sentimentul pozitiv de pe pieţele din Europa şi SUA. Avansul înregistrat de bursele străine a fost susţinut de declaraţiile preşedintelui Băncii Centrale Europene privind redresarea economiilor din zona euro şi de indicatorii macroeconomici din Europa şi SUA. În acest context, indicii americani au înregistrat noi maxime istorice. Acţiunile din sectorul bancar autohton s-au apreciat semnificativ după raportarea rezultatelor financiare pe primul semestru. Titlurile Erste Bank (EBS) au continuat trendul crescător peste pragul psihologic de 100 lei/acţiune, în contextul unui mediu favorabil sectorului bancar din zona euro, iar acţiunile Banca Transilvania s-au apropiat de nivelul de 1,30 lei/acţiune, după o creştere de aproape 5%, în urma raportării unor rezultate pe placul investitorilor".

Pe piaţa Deal, ieri, au fost realizate 19 tranzacţii, dintre care opt cu 1,64 milioane acţiuni BRD, în valoare de 12,88 milioane lei, trei cu 7,23 milioane acţiuni Fondul Proprietatea (simbol FP), în valoare de 4,71 milioane lei, trei cu 3 milioane acţiuni SIF Muntenia (simbol SIF4), în valoare de 1,92 milioane lei, două cu 8 milioane acţiuni OMV Petrom (simbol SNP), în valoare de 3,44 milioane lei, unul cu 0,5 milioane titluri Antibiotice (simbol ATB), în valoare de 0,23 milioane lei, unul cu 0,5 milioane titluri Compa (simbol CMP), în valoare de 0,26 milioane lei, şi unul cu 0,2 milioane acţiuni Banca Transilvania (simbol TLV), în valoare de 0,25 milioane lei. Cele 19 Deal-uri au reprezentat aproximativ jumătate din toată lichiditatea şedinţei de ieri.

Cotaţia BRD a stagnat, şi ieri, la 7,85 lei/unitate, în timp ce titlurile CMP şi ATB au coborât, cu 0,19%, la 0,521 lei/unitate, şi, respectiv, 2,3%, la 0,4688 lei/unitate. Acţiunile FP, SIF4, SNP şi TLV au avansat, în şedinţa de ieri, cu 0,23%, la 0,6495 lei/unitate, cu 0,39%, la 0,6375 lei/unitate, cu 1,42%, la 0,424 lei/unitate, şi, respectiv, cu 2,42%, la 1,24 lei/unitate.

Pe piaţa reglementată, în sfera SIF-urilor, cu excepţia acţiunilor SIF Banat Crişana (simbol SIF1), care au stagnat, şi ieri, la 1,03 lei/unitate, şi ale SIF Moldova (simbol SIF2), care au coborât cu 0,85%, la 1,17 lei/unitate, cotaţiile celorlalte trei societăţi au încheiat şedinţa de marţi în urcare, astfel: cea a SIF Transilvania (simbol SIF3), cu 0,09%, la 0,54 lei/unitate, cea a SIF Muntenia (simbol SIF4) cu 0,78%, la 0,6425 lei/unitate, iar cea a SIF Oltenia (simbol SIF5) cu 1,88%, la 1,46 lei/unitate.

Evoluţia SIF-urilor, precum şi aprecierea titlurilor Fondul Proprietatea (simbol FP), au condus la creşterea cu 0,4% a indicelui BET-FI, la 24.160,49 puncte. Şi ceilalţi indici au consemnat, ieri, evoluţii pozitive. Astfel, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 1,55% (cea mai puternică majorare din rândul indicilor interni), la 5.487,26 puncte, indicele BET-XT, care reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea (FP), a avansat cu 1,3%, la 494,58 puncte, indicele BET-NG, al companiilor din sectorul energetic, a urcat cu 1,02%, la 630,63 puncte, iar indicele BET-BK, al celor mai lichide 25 de acţiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste (EBS), s-a majorat, cu 0,81%, la 1.055,73 puncte.

Investitorii au transferat pe piaţa Rasdaq, în şedinţa de ieri, acţiuni de 98.681,97 lei (22.298,49 euro), aproape triplu faţă de rulajul de miercuri, când s-a tranzacţionat de 36.159,18 lei (8.209,04 euro).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Pragul psihologic de 100 lei la erste? Prietene, pretul fluctueaza in functie de cotatia de la vienna, 22 euro nu stiu daca e un prag psihologic.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb