REVISTA PRESEI 11.10.2013

Willy Homner
Revista Presei / 11 octombrie 2013

ADEVARUL

Gruia Stoica este dispus să plătească 170 de milioane de euro pentru CFR Marfă şi fără avizul Consiliului Concurenţei

Proprietarul Grup Feroviar Român (GFR), Gruia Stoica, susţine că va plăti diferenţa de 170 milioane euro pentru preluarea GFR Marfă chiar şi fără avizul Consiliului Concurenţei, dacă vânzătorul, respectiv Ministerul Transporturilor, şi-a îndeplinit toate obligaţiile. "Suntem pregătiţi să facem această plată, în condiţiile în care vânzătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor contractuale. Nu mai vreau să stau cinci luni până dă avizul Consiliul Concurenţei. Eu spun aşa: sunt pregătit să plătesc această sumă de bani înainte de a primi avizul Concurenţei, care poate să fie pozitiv sau negativ, îmi asum această responsabilitate, şi mai mult decât atât, îmi asum acest risc de a mă costa mai mult cele şase luni de zile de blocaj a unei sume de 200 de milioane de euro, dar vreau să ştiu dacă vânzătorul şi-a îndeplinit restul clauzelor din contract", a declarat Gruia Stoica pentru Mediafax. Întrebat la ce clauze se referă, investitorul a indicat prevederile Hotărârii de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă.

Parascheva, de la sfântă la afacerea BOR

Sfânta Parascheva aduce şi în acest an la Iaşi sute de mii de credincioşi, în cel mai mare pelerinaj religios din România. Capii Mitropoliei Moldovei au reuşit, în ultimele două decenii, să transforme sărbătoarea dintr-o slujbă pentru o mână de creştini într-o afacere de milioane de euro. Evenimentul reprezintă un parteneriat între Biserică şi Primăria Iaşi, în cadrul căruia latura laică se combină cu cea religioasă, ambele de natură să aducă Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei un câştig de câteva milioane de euro. Biserica Ortodoxă Română n-a făcut publice niciodată încasările din perioada pelerinajului şi nici destinaţia ulterioară a banilor. Ce se ştie cu precizie este că Primăria Iaşi a închiriat, anul acesta, în zona centrală a oraşului, 5.300 de metri pătraţi celor 280 de comercianţi veniţi la Iaşi să vândă atât obiecte de cult, cât şi haine, încălţăminte, mâncare sau băutură. Se estimează ca sărbătoarea Sfintei Parascheva să aducă la Iaşi, anul acesta, în jur de 500.000 de oameni.

Tentativă de mită la Guvern. Ministrul Şova a depus o plângere penală după ce administratorul unei firme i-ar fi oferit bani

Călin Roman, directorul general al companiei Selina din Oradea este acuzat de ministrului pentru marile proiecte, Dan Şova, că în timpul vizitei făcute în China, a încercat să îl mituiască pentru a obţine un contract vizând construcţia unui tronson de autostradă. Oficialul a depus o plângere la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), însă aceasta a fost declinată către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Întrebat dacă tentativa de mituire a ministrului Şova a avut loc în vizita sa din China, în luna iulie, Ponta a spus că din delegaţia care l-a însoţit nu a făcut parte niciun om de afaceri. Grupul de firme Selina îi aparţine lui Beniamin Rus. Acesta a declarat că acuzaţiile aduse lui Roman "nu sunt reale" şi că dacă ar fi avut astfel de intenţii ar fi mers el însuşi în China.

Radu Stroe susţine că noul Cod Rutier va fi aprobat miercurea viitoare de Guvern. Dacă nu dă roade, legislaţia va fi modificată din nou după 6 luni

Noul Cod Rutier va fi aprobat săptămâna viitoare şi, în funcţie de "roadele" din trafic ar putea suferi o nouă modificare, după o perioadă de 6 luni - 1 an. Este declaraţia făcută joi de ministru Radu Stroe, la deschiderea Salonului Auto SAB 2013. Ministrul Justiţiei,Robert Cazanciuc, este de părere că prevederile din noua Legislaţie Rutieră despre limita alcoolemiei ar trebui să rămână aşa cum sunt în prezent, acestea având un rol preventiv.

Parlamentul European cere României o anchetă independentă privind închisorile CIA

Parlamentul European a adoptat, joi, o rezoluţie prin care cere autorităţilor din mai multe state membre, între care şi România, declanşarea rapidă a unei anchete "independentă, imparţială, detaliată şi eficientă" privind implicarea acestora în programul închisorilor CIA. "Climatul de impunitate din jurul complicităţii statelor membre UE cu programele secrete de "transfer" şi detenţie ale CIA a permis continuarea violării drepturilor fundamentale, aşa cum rezultă din programele de supraveghere în masă dezvoltate de SUA şi de unele state membre", citeză comunicatul Parlamentului European. Eurodeputaţii vor ca dreptul Parlamentului de a investiga astfel de violări în UE să fie întărit şi cere din nou instituţiilor UE şi statelor membre să investigheze în detaliu operaţiunile CIA.

Adrian Vasilescu - Criza noastră şi criza lor

Tot mai multe informaţii, adunate în vremea din urmă, converg către ipoteza că în 2014 Uniunea Europeană ar putea ieşi din criză. Şi cum unele surse sunt americane (inclusiv miliardarul George Soros avansează opinii în acest sens) nu putem face abstracţie de credinţa ce prinde contur peste Atlantic. Şi anume, că Statele Unite ar fi ieşit deja din criză; iar acum e aşteptată ieşirea din criză şi a Uniunii Europene. E drept, avem parte şi de analize ceva mai pesimiste. Dar sunt tot mai multe prognozele, în Uniunea Europeană şi în America, care descifrează la orizont sfârşitul crizei globale. România, ţară membră a Uniunii Europene, se apropie şi ea de sfârşitul crizei? Nu cred că ar fi o atitudine sănătoasă ca societatea românească să întoarcă spatele viziunilor optimiste, şi să sfideze prognozele recente, pe motiv că criza noastră ar fi altfel decât a lor. A americanilor, a ţărilor din vestul Europei, a altor ţări dezvoltate. Corect ar fi ca România să facă o ţintă (precizez: nu o prognoză, ci o ţintă) din ieşirea din criză în 2014.

CURENTUL

Reducerea TVA la carne - o măsură pentru "băieţii deştepţi" din industria cărnii. PSD-istul Sorin Minea - unul dintre beneficiari

Un oficial din ministerul Agriculturii, secretarul de stat Achim Irimescu anunţa cu mândrie zilele trecute că executivul urmează să pună în aplicare, în perioada următoare, şi reducerea TVA la 9% în sectorul cărnii, de dragul românilor şi pentru reducerea evaziunii fiscale, desigur. Aceasta a fost raţionamentul afişat de guvern şi în cazul deciziei reducerii TVA la pâine. Din păcate, analizele făcute de instituţii ale statului, cum ar fi Consiliul Concurenţei, au arătat că principalii beneficiari ai reducerii TVA la pâine au fost producătorii şi vânzătorii de pâine şi de produse de panificaţie, în buzunarele cărora s-au dus circa 9% din cele 15 procente rezultate din scăderea TVA la 9%. Reducerea preţului la pâine a fost extrem de modestă, iar unii producători chiar au crescut preţul, fapt remarcat şi de premierul Victor Ponta. Cât despre combaterea evaziunii fiscale în acest sector, nu a făcut nimeni deocamdată o analiză în urma reducerii TVA.

PSD se pregăteşte să dea ţeapă PNL-ului pe regionalizare

Măcinat de tot felul de probleme interne legate de candidatura lui Crin Antonescu pentru Cotroceni, PNL nu mai este în stare să vadă nici măcar ţeapa de zile mari pe care PSD se pregăteşte să le-o administreze. Totul pleacă de la proiectul de descentralizare lăsat în competenţa combinatorului Liviu Dragnea, aproape puşcăriabil din cauza maşinaţiunilor pe care a dorit să le exporte din Teleormanul său tocmai la nivel central. Mai precis, PNL-ul să pregăteşte să ia o ţeapă de zile din cauza faptul că politica de descentralizare propusă de Dragnea lasă fără vlagă ministerele conduse de penelişti. Astfel, Consiliile Judeţene, conduse în marea majoritate a cazurilor de oameni ai PSD vor prelua atribuţii esenţiale în domenii precum Sănătate, Tineret şi Sport, Agricultură, Mediu, Muncă ori Cultură. Cu alte cuvinte, cele mai multe ministere se află în mâinile peneliştilor care vor pierde pârghii importante în detrimentul baronilor locali ai PSD.

Funeriu: Pricopie transmite un mesaj devastator, că învăţământul profesional este o rută a eşecului

Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu a declarat, joi, la Oradea, după ce actualul ministru, Remus Pricopie, a anunţat că admiterea la liceu se va face cu minimum media cinci, din 2015, că acesta transmite un mesaj "devastator", indicând şcolile profesionale ca "rută a eşecului". "Domnule ministru, citiţi Legea învăţământului. Acolo sunt prevederi privind intrarea la liceu. Domnul ministru face un lucru dăunător. Îl invit să transmită un alt mesaj, pentru că el transmite un mesaj devastator, greşit, că învăţământul profesional este o rută a eşecului. Azi, ministrul Educaţiei a dat un mesaj dezastruos pentru învăţă­mântul românesc, spunând practic că învăţământul profesional este o rută a eşecului. Adevărul este însă că învăţământul profesional trebuie reabilitat, că tinerii care urmează şcolile profesionale pot învăţa profesii care să le asigure încă din timpul pregătirii un loc de muncă", a spus Daniel Funeriu.

CURIERUL NATIONAL

MFP a atras 1 mld. lei şi 150 mil. euro prin obligaţiuni pe trei ani

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat ieri un miliard de lei şi 150 milioane de euro prin emisiuni de titluri cu maturitatea la trei ani, la randamente în scădere faţă de cele acceptate la licitaţiile anterioare pentru aceleaşi scadenţe. Prin titlurile în lei, care ajung la maturitate în august 2016, Trezoreria a atras un miliard de lei, la un randament de 4,14%. Subscrierile au totalizat 1,81 miliarde lei. La operaţiunea precedentă, din septembrie, Finanţele au atras 1,05 miliarde lei, la un randament de 4,63%. Pentru licitaţie în euro, administratorii datoriei publice au atras subscrieri de 511,5 milioane euro. Suma împrumutată a fost de 150 milioane euro, la un randament de 2,48%. Cea mai recentă operaţiune pentru aceste obligaţiuni a fost organizată în iulie, când Trezoreria a vândut titluri în valoare de 336,5 milioane lei, la un randament de 2,75%.

Şoc de un leu pe Bursa de la Bucureşti

Fondul Proprietatea lansează oferta publică de răscumpărare pentru 4,35% din acţiunile proprii la un preţ de un leu pe acţiune, nivel dublu faţă de cel consemnat acum un an. Anunţul a produs agitaţie pe Bursă, ducând preţul acţiunii FP intraday pe un maxim istoric de 0,7995 lei/acţiune. Simion Tihon (Prime Transaction): Oferta creează condiţii de lichiditate şi în piaţa regular pentru lichidarea unor poziţii mai importante. Nivelul psihologic de un leu pe acţiune, avut în vedere de persoanele care au primit acţiuni la Fondul Proprietatea (FP), va fi atins în cadrul unei oferte publice de răscumpărare pe care emitentul o va derula în perioada 15 octombrie - 4 noiembrie a.c. pentru 600 milioane de acţiuni, reprezentând 4,35% din capitalul social.

AIPC cere listarea Romtelecom la bursă

Într-o scrisoare adresată ministrului Dan Nica, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) cere din nou desecretizarea contractului de privatizare al Romtelecom, exprimându-şi speranţa că, măcar acum - după 15 ani de la privatizare -, compania va fi listată la Bursa de Valori Bucureşti, dar şi că Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) va interveni în cazul în care Romtelecom va dori să fuzioneze cu Cosmote. Reamintind că în anul 1998, când a fost privatizată Romtelecom, presa a relatat că prin contract se prevedea listarea la bursă a pachetului deţinut de statul român, dar aceasta nu a fost realizată, AIPC apreciază reluarea operaţiunilor pentru finalizarea privatizării Romtelecom şi faptul că prima opţiune este de vânzare a acţiunilor prin piaţa de capital.

Congresul SUA se apropie de o soluţie pe termen scurt

Cele două partide din Congresul Statelor Unite se apropie de o soluţie temporară, pe termen scurt, privind plafonul datoriei de stat, astfel încât să evite o posibilă intrare a Guvernului în incapacitate de plată, potrivit Bloomberg. Divergenţele profunde dintre Partidul Republican şi cel Democrat persistă. Opoziţia republicană, majoritară în Camera Reprezentanţilor, preferă să ataşeze condiţii oricărei înţelegeri, în timp ce democraţii, care deţin majoritatea în Senat, sunt decişi să nu facă concesii. Cele două partide trebuie să găsească o soluţie şi pentru o altă problemă urgentă, respectiv bugetul pentru anul fiscal care a început la 1 octombrie. În lipsa unui buget aprobat de Congres, Guvernul a fost nevoit să-şi suspende parţial activitatea în urmă cu 10 zile. Cu toate acestea, declaraţiile de miercuri ale mai multor congresmeni par să anunţe un posibil acord pe termen scurt care să garanteze ridicarea plafonului datoriei de stat şi evitarea unei posibile situaţii de default.

CFR Marfă, într-un proiect de transport între Marea Baltică şi Marea Neagră

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, vrea ca CFR Marfă să participe la un proiect internaţional de transport al mărfurilor între Marea Baltică şi Marea Neagră, denumit Viking. Mănescu a discutat despre proiect, miercuri, la Luxemburg, cu ministrul lituanian al Transporturilor, Rimantas Sinkevièius. Proiectul vizează transportul de produse în porturile Klapeida şi Odessa, din Lituania, respectiv Ucraina. Contribuţia CFR Marfă ar consta în preluarea la transport în tranzit a unei părţi din traficul de containere realizat prin Viking pe reţeaua feroviară românească, între Giurgiuleşti/Galaţi sau Vadu Siret, implicând transbordarea containerelor, sau Ungheni şi Giurgiu/Ruse, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

Olteanu, BNR: România trebuie să ia o decizie privind apartenenţa la uniunea bancară

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu a declarat, ieri, la Suceava, că România trebuie să ia o decizie în următorul an privind apartenenţa la uniunea bancară, apreciind că aceasta este cea mai importantă parte a integrării europene din ultimii zece ani, citează Mediafax. Bogdan Olteanu a susţinut o conferinţă la Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava cu tema "Constituţia Europeană-Dimensiunea financiar-bancară", în cadrul proiectului "BNR-Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti", în care a vorbit atât despre uniunea bancară, aderarea la zona euro sau despre directivele europene.

EVENIMENTUL ZILEI

Cel mai mare angajator din economie, pus pe butuci

Salariaţii din firmele mici sunt mai mulţumiţi decât colegii lor din corporaţii, au un nivel educaţional înalt şi sunt mai fideli angajatorului. Din păcate, cu beţe în roate puse de stat, sectorul IMM, cel mai mare generator de locuri de muncă la nivel naţional, poate deveni o sursă importantă de şomeri. Între anii 2002 şi 2010, considerat anul de apogeu al crizei economice, 85% din totalul locurilor de muncă nou-apărute în Europa au fost generate de companiile mici şi mijlocii. Problema este că, spre deosebire de corporaţii, care pun la dispoziţie joburi relativ sigure, 50% din IMM-uri "se sting" în primii cinci ani de la înfiinţare, ceea ce presupune că, deşi dau naştere la un număr mare de locuri de muncă, acestea sunt şi o sursă importantă de şomeri. Potrivit raportului "Locurile de muncă din IMM-uri", publicat recent de o companie de consultanţă olandeză, desfiinţarea accelerată a posturilor disponibile în sectorul IMM se poate dovedi cel mai dur flagel care a lovit piaţa muncii în ultimele decenii.

Dan Pascariu vrea să vândă Tarom pe bucăţi

Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al Tarom, Dan Pascariu, a luat măsurile necesare pentru a controla compania, după ieşirea forţată din peisaj a managerului privat Christian Heinzmann. ANI îl anchetează sub suspiciunea că este incompatibil cu funcţia publică. Unul din motivele pentru care Heinzmann a fost practic demis este că s-a opus planurilor CA referitoare la viitorul Tarom, cum ar fi divizarea acesteia în trei entităţi separate sau achiziţia de aeronave, de care compania nu are nevoie, în condiţiile actuale de piaţă. "Ei (Pascariu şi apropiaţii săi din CA, n.r.) de abia aşteaptă să plece belgianul, ca să îşi facă de cap, să divizeze Tarom, ca să îl vândă pe bucăţi, la preţuri derizorii. Trimiţându-l pe Heinzmann acasă, ne taie orice şansă de a progresa", au declarat surse din cadrul Tarom pentru EvZ.

PSD mai are nevoie de un deputat şi de trei senatori ca să se descotorosească de PNL

După achiziţiile din ultima săptămână, PSD este foarte aproape de momentul când ar putea, teoretic, să guverneze fără PNL. Cu 167 de deputaţi, social-democraţii mai au nevoie de un singur transfug pentru a putea, alături de UDMR şi de minorităţi, să aibă majoritatea simplă la Camera Deputaţilor. Dacă punem la socoteală şi PC, care are grup separat de PNL şi care nu se mai înţelege cu liberalii, PSD poate să nu-şi mai facă griji în privinţa unei eventuale plecări a PNL din majoritatea guvernamentală. O situaţie similară este şi la Senat, unde însă PSD are nevoie de PC (sau de o migraţie în masă de la PP-DD). Social-democraţii au, după transferurile din această săptămână, 66 de senatori. Dacă la aceştia se adaugă UDMR şi, în mod cert PC, social-democraţii ar dispune de 83 de voturi şi ar mai avea nevoie de numai patru transferuri din partea PP-DD pentru a obţine majoritatea şi în Camera superioară.

Bianca a pus niste interlopi din Deva sa atace echipa PRO TV? Ziaristii de la postul tv care i-a organizat roscatei nunta si la care sotul ei inca lucreaza au fost agresati in timp ce incercau sa-i filmeze

O echipa a postului PRO TV cu care Bianca se afla inca sub contract de exclusivitate a fost agresata de niste indivizi extrem de dubiosi in timp ce se tinea dupa masina in care se afla cel mai mediatizat cuplu la ora actuala din Romania. Ziaristii ii insoteau pe cei doi pe drumul de intoarcere de la Budapesta, unde Bianca a anuntat ca se duce pentru a-si rezolva niste probleme de sanatate. Agresorii pareau sa fie niste cunoscuti mai vechi ai roscatei si s-au aratat extrem de deranjati de prezenta ziaristilor care in zadar incercau sa explice ca roscata si sotul ei au semnat un contract cu postul de televiziune PRO TV. Pur si simplu, indivizii nu venisera la discutie, ci la intimidare. Din fericire, si reporterul, si cameramanul au scapat fara nici o zgarietura din altercatie, alegandu-se in schimb cu o sperietura groaznica.

JURNALUL NATIONAL

Cum a intrat Kovessi în "echipa" DNA. Şefa DNA face apologia "echipei din DNA" care acum şase luni nu o accepta pe Luluţa

Laura Kodruţa Kovessi, şifonată de numirile "prin fax" ale noilor şefi ai Secţiei I din DNA a evocat "spiritul de echipă", "priorităţile" şi "încrederea între membrii echipei de conducere" a Parchetului Anticorupţie. Aceste "priorităţi" nu au fost anunţate de procurorul-şef al DNA în cadrul interviului de la TVR şi nici nu a fost deranjată cu întrebări care ar fi putut lămuri... nelămuririle lansate în spaţiul public în plin scandal politic legat de scoaterea procurorului Papici de la "timona" marilor dosare. Kovessi, care nu dă interviuri şi evită cât poate contactul cu presa, a ieşit din "regulă" pentru a interveni în "războiul" dintre Palate declanşat de cazul Papici. Propaganda băsistă l-a "urcat" pe Papici pe post de "simbol al luptei anticorupţie", chemând populaţia la proteste de stradă.

Remus Borza şi-a dat demisia de la Hidroelectrica

Remus Borza, membru al comitetului de supraveghere de la Hidroelectrica, şi-a dat demisia din acest organism, potrivit unor surse din Fondul Proprietatea, acţionar minoritar la această companie. Primul ministru Victor Ponta anuntase in urma cu cu câteva saptamani plecarea lui Borza de la Hidroelectrica. Remus Borza este urmarit penal intr-un dosar de conflict de interese.

Ipoteză INCREDIBILĂ: Paula Iacob dezvăluie adevăratul motiv pentru care a fost arestat Gigi Becali

Avocata lui Gigi Becali a lansat o ipoteză incredibilă. Paula Iacob susţine că Steaua este motivul pentru care omul de afaceri a fost arestat. Paula Iacob a declarat că cei care s-ar afla în spatele arestării doresc să pună mâna pe clubul de fotbal. "Se încearcă să i se ia totul, inclusiv echipa de fotbal", a declarat Paula Iacob la emisiunea Fanatik. Cu toate acestea, Becali n-ar fi dispus să cedeze echipa, deşi miercuri, în faţa instanţei, a declarat că nu mai este interesat de Steaua. "Nu ar accepta să cedeze niciodată Steaua, este o parte din sufletul său. Ar prefera să rămână în închisoare decât să renunţe la Steaua", a mai spus avocata Paula Iacob.

Veşti proaste pentru Gruia Stoica: GFR trebuie să achite până luni 170 de milioane de euro pentru privatizarea CFR Marfă

Termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă nu a fost prelungit de Guvern în şedinţa de miercuri, astfel că, în lipsa unei alte decizii, Grup Feroviar Român va fi obligat să achite cel târziu luni încă 170 milioane euro pentru 51% din acţiuni, au declarat pentru Mediafax surse oficiale. "Problema legată de o amânare a termenului de privatizare a CFR Marfă nu a figurat pe agenda şedinţei de guvern şi nici nu a fost luată în discuţie în timpul întregii şedinţe", au declarat mai multe surse participante la şedinţă. Sursele citate mai afirmă că, la acest moment, pentru perioada următoare nici nu este programată o eventuală şedinţă specială de guvern pe această temă. Contactaţi de Mediafax, reprezentanţii Ministerului Transporturilor nu au dorit să comenteze informaţia.

NATIONAL

Ce noi lovituri in justitie il asteapta pe vicepremier: Liviu Dragnea, cascada de dosare pe "persoana fizica"

"Baronul de Teleorman" a fost trimis in judecata in Dosarul "Referendumul". Si acesta este doar primul hop pe care il are de trecut in justitie Liviu Dragnea. Mai multi oameni de afaceri apropiati de vicepremier, cat si sotia acestuia, Bombonica Dragnea, fac obiectul unor anchete in care sunt suspectati de evaziune fiscala si alte matrapazlacuri financiare. Insa cum toate itele respectivelor combinatii duc inevitabil tot la Liviu Dragnea, mai mult ca sigur ca procurorii nu vor rata ocazia sa puna presiune pe politician. Si sa dovedeasca judecatorilor, atunci cand vor cere un spor de pedeapsa pentru Dragnea, "incalcarile repetate ale legii" comise de acesta.

Cum a inselat peste 300 de persoane agentia de turism Kara Travel: Demnitari, magistrati si medici lasati amanet in strainatate

Sute de persoane, printre acestea aflandu-se demnitari, magistrati, politisti, medici, profesori si prosperi oameni de afaceri, au trait clipe de groaza din cauza unei agentii de turism, fiind lasate si fara bani, si fara cazare, la mii de kilometri de tara. Printre turistii ramasi de caruta, departe de casa, se afla Vergil Voineagu (ex-presedinte al Institului National de Statistica), Tudorica Neculoiu (membru al Colegiului Camerei de Comert si Industrie Brasov), Mihai Fercala (presedinte SIF Transilvania), Irina Ivanciu (avocata la Popoviciu, Nitu si Asociatii), omul de stiinta Nicolae Predincea, neurochirurgul Angela Olarescu si multi alti medici, politisti, procurori si judecatori care sperau ca vor avea parte de vacante de vis.

Robert Negoita a pus pe butuci Primaria Sectorului 3

Robert Negoita nu se dezice. Dupa ce si-a facut praf afacerile, ajungand dator vandut la banci si ANAF, primarul pesedist a reusit sa prapadeasca si bugetul Primariei Sectorului 3. Si asta intr-un singur an de cand a preluat functia. Ca sa dreaga busuiocul, edilul a convocat o sedinta "de indata" (potrivit legii, astfel de reuniuni au loc doar in caz de forta majora - n.r) in care a fost rectificat bugetul institutiei pe 2013. Astfel, la solicitarea lui Robert Negoita, consilierii locali au luat banii care urmau sa fie utilizati pentru repararea strazilor si i-au transferat catre fondul de salarii al primariei. Decizia a fost urmata si de o justificare halucinanta: strazile oricum nu se mai repara in aceasta perioada, iar banii trebuiau sa vina de undeva. Ceea ce nu a reusit sa explice edilul, si nici uselistii care-l sustin, este cum s-a ajuns in situatia ca Primaria Sectorului 3 sa nu mai dispuna de fondurile necesare pentru acoperirea salariilor angajatilor.

EXPLOZIV! Se negociaza tranzactia anului pe piata media: Adrian Sarbu vrea sa-l readuca la "ProSport" pe Tolontan, impreuna cu toata echipa "Gazeta Sporturilor"!

O data plecat din fruntea ProTv-ului, magnatul Adrian Sarbu cauta sa faca ordine in celelelalte afaceri media controlate. Dupa ce-a matrasit ProTv Magazin, pe motiv de nerentabilitate, mogulul si-a indreptat atentia spre cotidianul ProSport. Vazut drept un adevarat sac fara fund, ziarul condus in prezent de Lucian Lipovan a intrat in malaxorul calculelor financiare facute de Adrian Sarbu. Conform "fanatik.ro", fostul boss al ProTv vrea sa transforme ProSportul in liderul autoritar al presei scrise sportive, iar a demarat, deja, negocierile cu probabil cea mai buna echipa de jurnalisti de profil din tara, Gazeta Sporturilor. "Finalul lui 2013 ar putea aduce o adevarata lovitura in urma careia sa se schimbe conducerile celor doua cotidiene de sport.

PUTEREA

Ţările Primăverii Arabe, rătăcite în tranziţie. Răpiri la nivel înalt în Libia şi represiune în Egipt

Statele nord-africane în ciuda schimbărilor sociale radicale prin care au trecut în ultimii ani continuă să rătăcească în tranziţia spre modelul democratic de inspiraţie occidentală. Joi dimineaţă, premierul libian Ali Zeidan a fost protagonistul unei lovituri de teatru, fiind răpit şi dus către o destinaţie necunoscută. Guvernul de la Tripoli nu a reuşit să explice incidentul, chiar dacă, după câteva ore, răpitorii l-au eliberat pe oficial, notează BBC. Pe de altă parte, din cauza reprimării sângeroase a susţinătorilor fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, Washingtonul a anunţat că suspendă ajutorul militar acordat noii puteri din Egipt, solicitând mai multe eforturi către un parcurs democratic.

ROMANIA LIBERA

Şcoala americană de crescători de vite din Transilvania

Ferma demonstrativă din satul braşovean Criţ, deschisă cu nouă ani în urmă, printr-o investiţie americană de 3,6 milioane de dolari, e dovada că, dincolo de teorie, agricultura, cu toate metodele sale moderne, se învaţă din practică. Aşa cum au făcut cei peste 2.500 de fermieri din Transilvania care au trecut pragul ineditei şcoli, iniţiată de World Vision România. Ferma se va afla în continuare la dispoziţia elevilor şi studenţilor din domeniul agricol, pentru stagii de pregătire.

Marine Le Pen vizează puterea

Pentru prima oară într-un sondaj privind intenţiile de vot pentru un scrutin cu caracter naţional, Frontul Naţional, partidul de extremă-dreapta condus de Marine Le Pen, devansează partidele tradiţionale - PS, stânga şi UMP, dreapta. Potrivit anchetei Ifop publicată de Nouvel Observateur, la viitoarele alegeri europarlamentare, de la finele lunii mai 2014, ca şi la apropiatele alegeri municipale, partidul de extremă dreapta este creditat cu 24% din voturi, două procente peste UMP şi cinci peste PS. Acest sondaj, arată Nouvel Observateur, nu este o previziune, ci fixează raportul de forţe la linia de plecare şi relevă o realitate nouă în viaţa politică franceză. Or, FN este pe cale să schimbe totul, locul acestei formaţiuni extremiste este pe cale să treacă de la margine în centrul jocului politic.

Predoiu vrea să fie candidatul PDL la prezidenţialele din 2014

Prim-vicepreşedintele PDL, Cătălin Predoiu, a anunţat, la Digi 24, că se înscrie în cursa internă a partidului pentru a fi nominalizat la prezidenţialele din 2014. "E o cursă care începe imediat ce candidaturile vor fi validate şi va dura până în jur de 15 decembrie. E o cursă care va desemna acel candidat care poate să înfrângă un contracandidat al stângii. PDL face un efort fără precedent, e primul partid care nu stabileşte candidatul la masă verde, într-un birou. E primul partid care da dovadă de curaj", a spus fostul ministru al Justiţiei. Totodată, Cătălin Predoiu a precizat că va anunţa oficial vineri decizia lui şi că nici măcar preşedintele PDL, Vasile Blaga, nu a ştiut de acest pas, aflând "de la televizor".

ZIARUL FINANCIAR

Brokerii cred că vulturii americani de la Elliott vor lichidarea treptată a Fondului Proprietatea ca să-şi ia banii şi să plece acasă. Fondul Proprietatea răscumpără 600 de milioane de acţiuni la preţul de 1 leu.

Administratorul Fondului Proprietatea, Franklin Templeton, intervine direct în piaţă pentru a creşte preţul acţiunilor, prin răscumpărarea unui pachet de 4,35% din acţiuni la preţul de un leu, după ce timp de trei ani cât a administrat fondul nu a putut să-i convingă pe investitorii de pe bursă să plătească acest preţ. Fondul va plăti 600 milioane de lei pentru cele 600 milioane de acţiuni din banii proprii. O parte din bani provin din vânzarea unui pachet de 1,1% din acţiunile Petrom, dar şi din dividendele încasate de la companiile din portofoliu. În 2012 şi în 2013 fondul nu a făcut nicio investiţie proprie, iar veniturile încasate provin în principal din dividendele pe care le încasează de la companiile din portofoliu. Fondul are în portofoliu companii în valoare de peste 15 miliarde de lei, dintre care cele mai valoroase sunt acţiunile la Petrom, la Romgaz, la Hidroelectrica, la Nuclearelectrica.

Exporturile cresc, inflaţia şi dobânzile scad. Ce ne ţine în loc?

Institutul Naţional de Statistică a dat ieri două veşti bune pentru economie, inflaţia anualizată s-a dus sub pragul de 2% în septembrie, după o reducere a preţurilor care intră în coşul de consum cu 0,6% în prima lună din toamnă, iar exporturile au înregistrat în august o creştere în euro cu 9% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Totuşi veniturile la buget sunt sub proiecţie, iar mediul de business acuză în fiecare zi creşterea numărului de insolvenţe şi a gradului de neîncasare a creanţelor. Tot mai multe companii se simt sufocate nu atât de lipsa de clienţi, cât de lipsa cash-flow-ului, adică plăţile s-au dus de la 60 la 90 sau 120 de zile. O primă cauză a acestei situaţii, care a mai fost evidenţiată în Ziarul Financiar, este insuficienta capilaritate a companiilor care exportă cu restul economiei. Adică există multe situaţii de exportatori mari, mai ales de componente auto, din vestul ţării, care asamblează piese importate din străinătate, iar legăturile cu restul economiei româneşti sunt pur şi simplu utilizarea unui transportator pentru importul şi exportul pieselor/ansamblurilor, chiria plătită pe spaţiul de producţie şi bineînţeles salariile.

Dacă românii nu au reuşit, spaniolii au văzut oportunităţile: În criză, spaniolii au câştigat contracte de sute de milioane de euro din fondurile UE ale României

Parteneriatul dintre oamenii de afaceri din România şi cei spanioli a continuat să se consolideze în ultimii ani de criză, investiţiile făcute de mediul privat din Spania pe piaţa locală ajungând la un nivel aproape dublu. Astfel, dacă în 2008 soldul ibericilor în totalul investiţiilor străine din România era de 600 de milioane de euro, anul trecut investiţiile spaniole au ajuns la circa 1,1 miliarde de euro, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României. De altfel, chiar şi Cornelia Liliana Ştefănescu, care conduce Cancelaria şi Executivul Camerei de Comerţ şi Industrie a României, precizează că interesul investitorilor spanioli pentru economia de piaţă locală a crescut, în special în sectoare precum infrastructură, energie, agricultură şi sectorul imobiliar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb