BVB SI RASDAQ Exit-ul BERD din Petrom a urcat lichiditatea şedinţei la 97,8 milioane de euro

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 noiembrie 2013

Exit-ul BERD din Petrom a urcat lichiditatea şedinţei la 97,8 milioane de euro

Lichiditatea şedinţei de vineri a fost umflată la 435,35 milioane de lei (97,8 milioane de euro), după ce a fost înregistrată tranzacţia prin care Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a vândut pachetul de 1,6% din compania "OMV Petrom" (SNP).

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat, joi seară, că a vândut acţiunile pe care le deţinea la OMV Petrom, reprezentând 1,6% din totalul titlurilor, pentru suma de 385,6 milioane lei (86,6 milioane euro). Pachetul de acţiuni vândut este dublu faţă de cel scos iniţial la vânzare. BERD a vândut acţiunile la preţul de 0,42 lei, cu 12,09% sub cotaţia de marţi, dinaintea lansării plasamentului privat, şi cu 6,9% sub ultima cotaţie de miercuri a acţiunilor OMV Petrom.

BERD a vândut pachetul de 1,62% din acţiunile OMV Petrom prin 179 de tranzacţii.

Cele mai mari două transferuri au vizat pachete de aproximativ 100 milioane de acţiuni (0,17% din titlurile companiei), pentru care cumpărătorii au plătit fiecare circa 42 milioane lei (9,4 milioane euro). Încă un pachet mai mare, de 60 milioane de titluri (0,1% din acţiunile OMV Petrom), a fost cumpărat cu 25,2 milioane lei (5,6 milioane euro), potrivit Mediafax.

Vineri, titlurile SNP au revenit pe creştere, după scăderile dinaintea plasamentului privat. Cotaţia SNP a ajuns la 0,4510 lei/unitate, după o urcare cu 1,12% în şedinţa de vineri. Tranzacţiile cu acţiuni SNP au însumat 9,38 milioane de lei.

În afara exitului făcut de BERD, schimburile pe BVB au însumat, vineri, 49,75 milioane de lei (11 milioane de euro).

Liviu Avram, director general NBG Securities, ne-a declarat: "Acţiunile româneşti au păstrat nota pozitivă, vineri, continuând aprecierile din ziua anterioară".

Liviu Avram remarcă aprecierea SNP, în urma plasamentului privat de 918,2 milioane de acţiuni, precum şi deprecierea Fondului Proprietatea (FP), după anunţul oficial al ratei de alocare în oferta de răscumpărare pentru 600 de milioane de acţiuni proprii.

Acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 1,17%, la 0,8 lei după ce joi, ultima zi a ofertei pentru răscumpărarea a 4,35% din titluri, cotaţia a urcat cu 2,6%.

Investitorii au plasat 3.384 de ordine de subscriere în ofertă, pentru pachete reprezentând cumulat 76,34% din acţiunile Fondului Proprietatea, operaţiunea fiind suprasubscrisă astfel de 17,5 ori. Fondul va răscumpăra doar 4,35% din acţiuni, pentru 600 milioane lei (134,8 milioane euro). Titlurile sunt răscumpărate la preţul de 1 leu/acţiune, cu 19% sub ultima cotaţie de joi. FP va cumpăra câte 5,7% din acţiunile puse la vânzare de fiecare investitor.

Tranzacţiile vor fi realizate luni, potrivit unui anunţ transmis Bursei de BCR, unul dintre intermediarii ofertei.

Lăsând la o parte vânzarea efectuată de BERD la Petrom, Simion Tihon, broker la Prime Transaction, precizează că volatilitatea şi lichiditatea au scăzut, vineri, piaţa înregistrând însă o evoluţie uşor ascendentă în contextul în care pieţele internaţionale au atins noi valori maxime istorice. Domnia sa adăugat: "Presiunea la vânzare pe titlurile SNP a slăbit după ce BERD a confirmat preţul şi valoarea pachetului vândut, iar preţul acţiunilor a revenit uşor peste pragul de 0,45 lei/acţiune".

Vineri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a urcat cu 0,37%, la 6.123,89 puncte, în timp ce titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 0,97% peste ziua precedentă, la 653,56 puncte.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), s-a plasat cu doar 0,13% peste nivelul de joi, iar indicele extins BET-XT a crescut cu 0,38%.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Acţiunile Romgaz (SNG) au crescut cu 0,62%, la 34,1 lei, în timp ce, pe piaţa de la Londra certificatele de depozit (GDR) erau schimbate la 10,30 dolari.

Tranzacţiile de pe piaţa Rasdaq au cumulat 274.000 de lei, faţă de 927.000 de lei, joi.

Pe segmentul obligaţiunilor, au fost tranzacţionate titluri de stat de 10.690.980 lei (2.402.359,44 euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb