BVB SI RASDAQ - BROKERII: "Sectorul energetic va continua să fie vedetă la BVB şi în 2014"

VERONICA PLĂCINTESCU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 6 ianuarie 2014

"Sectorul energetic va continua să fie vedetă la BVB şi în 2014"

Anul acesta ar trebui să fie mai bun decât 2013 pentru băncile listate

Marile listări de anul trecut ale companiilor de stat au fost, de departe, cele mai importante evenimente din piaţa de capital autohtonă, ne-au spus brokerii la finele lui 2013, ofertele publice ale "Romgaz" (simbol SNG), "Nuclearelectrica" (simbol SNN) şi "Transgaz" (simbol TGN) încheindu-se cu succes. Cu toate că toate cele trei companii activează în domeniul energetic, paradoxal, indicele companiilor din acest sector, BET-NG, a avut, cea mai slabă evoluţie din rândul indicilor interni, pe parcursul anului trecut, de numai 2,65%, de la 501,73 puncte, pe 3 ianuarie, la 600,27 puncte, pe 30 decembrie.

2013 a fost "al doilea cel mai bun an după 2007, din punctul de vedere al valorii tranzacţiilor", potrivit lui Valerian Ionescu, membru CA al BVB şi Head of Equity Sales and Trading at BCR. "Indicele BET a atins cel mai înalt nivel de după criză. Sunt suficient de multe motive de bucurie", ne-a precizat domnia sa la finele anului trecut.

Indicele BET, al celor mai lichizi zece emitenţi, a urcat cu aproape 22% în 2013, de la 5.328,33 puncte, la începutul anului, la 6.493,79 puncte, la sfârşitul lunii decembrie.

Indicele compozit al pieţei, BET-C, a urcat cu 16,25%, de la 2.877 puncte, la 3.344,38 puncte, BET-BK cu 15,55%, de la 1.091,94 puncte, la 1.261,74 puncte, în timp de BET-FI şi BET-XT au progresat cu puţin sub 20% fiecare, de la 26.103,62 puncte, la 31.291,82 puncte, şi, respectiv, de la 501,73 puncte, la 600,27 puncte.

Venirea lui Ludwik Sobolewski la conducerea BVB a fost, de asemenea, unul dintre evenimentele care au marcat evoluţia pieţei de capital autohtone în 2013, fiind de aşteptat ca BVB să facă eforturi importante pentru dezvoltarea bursei locale, potrivit lui Bogdan Gherghe, analist "Tradeville".

Una dintre provocările principale pe care le va avea anul acesta noul director general al Bursei o constituie listările companiilor de stat "Hidroelectrica", "Electrica" şi "Complexul Energetic Oltenia".

Întrucât anul acesta şi anul viitor sunt cei mai importanţi în calendarul liberalizării pieţei energetice, înseamnă că principalele companii de la BVB sunt într-o postură foarte bună pentru a rămâne în atenţia investitorilor, prin profituri şi dividende sustenabile, şi pe un trend ascendent, ne-a precizat Mihai Iulian Căruntu, Coordonatorul Echipei Cercetare Piaţă de Capital din cadrul Direcţiei Strategie Cercetare de Piaţă şi Macroeconomică a BCR. Potrivit domniei sale, "singura condiţie pentru ca BVB să nu rateze acest culoar de oportunitate ar fi ca noile taxe opozabile companiilor din energie (inclusiv noul regim de redevenţe) să fie rezonabile, adică noul regim fiscal să permită rate decente de creştere a profitabilităţii nete".

Sectorul energetic a ţinut capul de afiş în a doua parte a anului trecut, iar producătorii de energie vor continua să fie în prim plan şi anul acesta, potrivit Georgianei Androne, analist "Tradeville". Domnia sa ne-a transmis: "Sectorul energetic a fost vedeta pieţei locale de acţiuni, mulţumită listării companiilor de stat «Nuclearelectrica» şi «Romgaz». Fiind vorba despre companii cu afaceri stabile şi capacitatea de a plăti dividende generoase, ambele oferte s-au bucurat de un interes deosebit din partea investitorilor, fiind puternic suprasubscrise, mai ales pe tranşele de retail. În ceea ce priveşte alte companii din acest sector, cum ar fi «OMV Petrom» sau furnizorii de servicii petroliere, evoluţia titlurilor a fost determinată în special de rezultatele financiare, în lipsa ştirilor importante. Şi în 2014, producătorii de energie vor rămâne în prim plan, fiind aşteptate noi listări precum «Hidroelectrica» sau «Complexul Energetic Oltenia». Împreună cu societăţile deja prezente la BVB, acestea vor continua să beneficieze de liberalizarea pieţelor de energie şi gaze naturale, proces cu un efect pozitiv asupra veniturilor şi profiturilor lor, în timp ce pentru acţiunile «OMV Petrom» şi «Romgaz», un as în mânecă ar putea fi un nou anunţ privind zăcămintele din Marea Neagră".

Indicele companiilor din sectorul energetic a încheiat prima şedinţă a anului în scădere uşoară, cu 0,09%, la 666,1 puncte.

Titlurile SNG au coborât, vineri, cu 0,15%, la 34,15 lei/unitate, în timp ce, pe bursa londoneză, certificatele de depozit GDR "Romgaz" au urcat cu 0,1%, la 10,16 dolari/unitate.

Mihai Iulian Căruntu, BCR: "BVB are perspective atractive în 2014"

Mihai Iulian Căruntu consideră că, indiferent de cum vor evolua pieţele internaţionale, sunt şanse mari ca bursa autohtonă să aibă un an bun. Domnia sa ne-a transmis: "BVB are perspective atractive în 2014 chiar şi în condiţii relativ neprielnice pe pieţele mature. Instrumentul cel mai bun de detectare a oportunităţilor de investiţii rămâne sustenabilitatea indicatorului randamentul dividendului raportat la nivelul dobânzilor în lei de pe piaţă. Oricum, evoluţiile de după 2008 pe pieţele mature, dar şi experienţa specifică a BVB, demonstrează că raportul rentabilitate/risc rămâne net în favoarea celor mai lichide şi vizibile acţiuni, mai ales în condiţii de predictibilitate redusă precum cele corespunzătoare puzzle-ului economic actual. Cu alte cuvinte, de la caz la caz, acţiunile mai puţin lichide trebuie alese cu mare grijă şi în condiţii de documentare adecvată. Altfel, foarte probabil prima de risc asumată faţă de acţiunile lichide nu se va justifica, aşa cum s-a dovedit cu prisosinţă în trecutul recent".

2013, an problematic pentru sectorul bancar

Pentru băncile listate pe Bursă, 2013 a fost un an problematic şi cel puţin prima jumătate a acestui an va continua să fie astfel, potrivit lui Nicu Grigoraş, Director Departament Front Office la "Intercapital Invest". Domnia sa ne-a declarat: "Sectorul bancar suferă încă şi probabil prima parte a anului 2014 va fi dificilă, însă nu la fel de dificilă ca ultimii doi ani. În 2013, sectorul bancar a fost probabil printre cel mai puţin performante sectoare de la BVB, însă 2014 ar trebui sa fie primul an în care băncile să se ocupe mai mult de relansarea creditării şi mai puţin de restructurarea portofoliilor".

Brokerul Simion Tihon de la "Prime Transaction" consideră că anul trecut a fost unul bun pentru băncile listate. Domnia sa ne-a transmis: "Dintre băncile prezente la BVB, consider că Banca Transilvania a ieşit în evidenţă. Rezultatele bune ale băncii au dus la o apreciere de peste 20% a preţului acţiunilor. În plus, acţionarii identificaţi la data de înregistrare din luna mai au obţinut şi acţiuni gratuite".

Anul trecut, titlurile Băncii Transilvania (simbol TLV) au urcat cu 27%, de la 1,299 lei/unitate, la 1,65 lei/unitate, cele al Băncii Comerciale Carpatica (simbol BCC) au progresat cu 72,45%, de la 0,0392 lei/unitate, la 0,0676 lei/unitate, iar cele ale BRD au avansat cu 7,08%, de la 8,19 lei/unitate, la 8,77 leu/unitate.

Acţiunile EBS ale Erste Group Bank, banca mamă a BCR, cel mai mare jucător din sistemul bancar local, au crescut în 2013 cu 4,7%, de la 108,6 lei/unitate la începutul lui ianuarie, la 113,7 lei/unitate la finele lui decembrie.

FP a ţinut-o din maxim în maxim, pe final de 2013

Fondul Proprietatea (simbol FP) poate fi considerat unul din starurile anului 2013, înregistrând o creştere de 55% a preţului acţiunilor, de la începutul anului, depăşind, pentru prima dată, pragul de 0,8 lei/unitate şi consemnând noi maxime istorice, ne-au mai spus brokerii.

Franklin Templeton, administratorul unic al Fondului Proprietatea (FP), a anunţat, luna trecută, finalizarea celui de-al doilea program de răscumpărare. În cadrul acestui program, Fondul a răscumpărat 1.100.950.684 acţiuni FP, reprezentând 8,2% din capitalul social al companiei. Aceste acţiuni au fost achiziţionate atât prin tranzacţii zilnice, din piaţă, cât şi printr-un program de ofertă publică de cumpărare accelerată a 600 milioane de titluri FP, la preţul de 1 leu/unitate.

Pentru cumpărarea acţiunilor proprii, Fondul a alocat 962,6 milioane lei, fără a lua în calcul comisioanele de brokeraj şi alte costuri de achiziţie.

Franklin Templeton, în calitate de administrator al Fondului, va demara un al treilea program de răscumpărare, care va începe de îndată ce hotărârea acţionarilor este publicată în Monitorul Oficial şi Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) avizează anularea acţiunilor dobândite în cadrul primului program de răscumpărare.

Acţionarii FP sunt chemaţi, la începutul lunii viitoare, să aprobe reducerea capitalului social prin anularea acţiunilor dobândite în cadrul celui de-al doilea program de răscumpărare. Pe ordinea de zi a Adunării Generale din 2 februarie, se află şi reducerea capitalului, prin diminuarea valorii nominale a fiecărei acţiuni, cu suma de 0,05 lei/unitate şi restituirea banilor către acţionari.

An bun pentru SIF-uri

Anul trecut a fost, per ansamblu, unul bun pentru cele cinci societăţi de investiţii financiare, cea mai importantă creştere a cotaţiei aparţinând SIF5 "Oltenia", care a avansat cu aproximativ 31%, ne-au spus brokerii. Domniile lor au subliniat că unul dintre amănuntele esenţiale de anul acesta ar putea fi o posibilă modificare a pragului de deţinere a celor cinci emitenţi.

"Dacă discuţiile despre o posibilă modificare a pragului de deţinere vor continua sau chiar se vor intensifica, atunci am putea vedea evoluţii pozitive ale SIF-urilor şi noi repoziţionări în structura acţionariatului", ne-au precizat Nicu Grigoraş, de la "Intercapital Invest", şi Simion Tihon, de la "Prime Transaction.

Mircea Ursache, vicepreşedintele ASF pentru piaţa de capital, a anunţat anul trecut că are în vedere propunerea modificării pragului de deţinere la SIF-uri, precum şi cea ca SIF-urilor să le fie permis să se cumpere între ele.

Andrei Rădulescu, SSIF Broker: "Intensificarea riscurilor politice ar putea determina deteriorarea percepţiei de risc a investitorilor"

Evoluţia pieţei interne de capital va continua să fie dependentă, şi în acest an, de climatul din pieţele internaţionale, potrivit lui Andrei Rădulescu, Senior Investment Analyst în cadrul SSIF Broker. Domnia sa ne-a transmis: "Am putea asista la reorientarea capitalului din sfera economiei financiare către economia reală. Înclin să cred că va fi un an plin de provocări pentru bursele lumii, influenţat nu doar de deciziile de policy-mix, dar şi de planurile investiţionale ale companiilor: orientarea inter-sectorială şi intra-sectorială a capitalului. Ar putea fi un an al «selecţiei» proiectelor investiţionale pe termen mediu-lung, nu doar a rezultatelor pe termen scurt, cu impact pentru politica de dividend curentă. Într-un scenariu benign pe pieţele bursiere mature, există spaţiu de apreciere pe piaţa de la Bucureşti în 2014. Mă refer atât la companii cu un randament ridicat al dividendului (mai ales în contextul scăderii dramatice a dobânzii la depozite pe plan intern), dar şi la companii din eşalonul inferior al bursei (care au fost umbrite de companiile lichide în 2013). Atrag însă atenţia cu privire la faptul că este un an electoral, intensificarea riscurilor politice putând determina o deteriorare a percepţiei de risc a investitorilor".

Lichiditate de numai 35,23 milioane lei în prima şedinţă de tranzacţionare din 2014

Indicele compozit al pieţei, BET-C, a urcat, vineri, cu 0,11%, la 3.348,11 puncte, în timp ce rulajul BVB a fost de numai 35,23 milioane lei (7,85 milioane euro), aproximativ o treime fiind asigurată de tranzacţii cu acţiuni "Rogmaz" (simbol SNG). Astfel, în prima şedinţă a anului, au fost efectuate trei deal-uri cu 117.743 titluri SNG, în valoare de 4,02 milioane lei, şi 310 tranzacţii pe piaţa reglementată cu 236.760 titluri SNG, în valoare de 8,08 milioane lei.

Pe piaţa Rasdaq, lichiditatea din prima şedinţă a anului a fost mai mică de 100.000 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb