Ioan Niculae: "Himerica taxă de 60% la producătorii de gaze nu a ajutat statul"

A.G.
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 24 ianuarie 2014

Statul nu a fost ajutat de "himerica" taxă de 60% aplicată, din 2013, producătorilor de gaze, care s-a dovedit, de fapt, un "fiasco", a apreciat preşedintele Consiliului Investitorilor Români, Ioan Niculae, care s-a întâlnit, ieri, cu Misiunea FMI.

Niculae a precizat, citat de Agerpres: "În final, nici statul român nu a fost ajutat. În ceea ce priveşte acea taxare himerică cu 60% a producătorilor de gaze, ea s-a dovedit de fapt un fiasco, în sensul că ei au încasat mai puţin decât încasau într-un an normal, în anul anterior 2012. În acelaşi timp, a fost o scădere dramatică a vânzărilor de gaze. De la 17,5 miliarde de metri cubi de gaze, cât consuma România în 2008 - 2009, am ajuns la aproape 12 miliarde de metri cubi, în 2013, ceea ce generează închiderea unor capacităţi de producţie, desfiinţarea unor locuri de muncă şi dispariţia unor surse importante de venit la bugetul de stat". Acesta a precizat că investitorii au cerut o analiză amănunţită a calendarului de liberalizare a preţului gazelor naturale, care "nu mai are nimic cu actuala realitate".

"Acea anexă la hotărârea de guvern, de creştere a preţurilor, a fost făcută pe un studiu care s-a terminat în 2009. În 2009, era cu totul alta piaţa energiei şi gazelor la nivel mondial. Astăzi, preţul la gaze a scăzut în toată lumea, inclusiv în Europa. Noi lucrăm pe un calendar din 2009, în care se previziona un preţ de 500 de dolari la gazele din Federaţia Rusă. Noi suntem în 2014, iar astăzi preţul gazelor din Federaţia Rusă se apropie de 300 de dolari. Am cerut să se reanalizeze cuantumul acestor creşteri de preţ propuse", a explicat Ioan Niculae. Taxa asupra veniturilor suplimentare rezultate din vânzarea gazelor naturale este plătită de operatorii economici care desfăşoară cumulativ activităţi de extracţie şi comercializare a gazelor naturale se aplică din februarie 2013 până în decembrie 2014.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb