BVB şi RASDAQ Lichiditatea, salvată de "deal"-uri

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 14 februarie 2014

Lichiditatea, salvată de "deal"-uri

Bursa de Valori Bucureşti a avut o lichiditate de 45,27 milioane de lei (10,07 milioane de euro), în şedinţa de ieri, din care 62,5% a fost reprezentată de schimburile "deal".

Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,55%, la finalul şedinţei, în timp ce indicele BET-NG, care reflectă evoluţia titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,29% sub nivelul de miercuri.

Potrivit lui Gabriel Aldea, Director General Adjunct "Intercapital Invest", indicii bursieri au închis şedinţa de ieri într-o notă mixtă, această evoluţie fiind susţinută şi de tendinţa nedecisă a pieţelor de capital europene.

Domnia sa ne-a declarat: "Chiar dacă astăzi (n.r. ieri) înregistrăm o creştere a valorii tranzacţiilor la Bursa de Valori Bucureşti, două treimi din aceasta a fost generată de tranzacţiile deal realizată cu acţiuni ale BRD, Banca Transilvania, Romgaz şi Biofarm.

O mare parte din timpul şedinţei, indicii locali au fluctuat în teritoriul negativ, tendinţa de scădere fiind inversată de-abia pe final, atunci când reintrarea pe plus a pieţelor europene a dat un impuls şi investitorilor locali să reintre pe poziţii de cumpărare şi întorcând o parte dintre indici pe plus".

Domnia sa a mai spus că aprecierea BET a fost susţinută de creşterea acţiunilor Băncii Transilvania (TLV), Fondului Proprietatea (FP) şi BRD Societe Generale (BRD).

"Remarcăm evoluţia foarte bună a acţiunilor TLV, acestea crescând cu 1,83% pe fondul anunţării rezultatelor preliminate, acestea fiind peste aşteptările analiştilor", a precizat domnul Aldea, adăugând: "Remarcăm cu atât mai mult rezultatele Băncii Transilvania cu cât acestea survin la numai o zi după ce BRD, cea de-a două bancă locală ca mărime, a anunţat pierderi record pentru anul trecut.

Notăm de asemenea evoluţia foarte bună a acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), acestea încheind şedinţa pe plus (0,85%). Evoluţia acţiunilor FP este cu atât mai surprinzătoare cu cât chiar astăzi (n.r. ieri) fondul a anunţat scăderea cu 0,78% a activului net unitar la 31 ianuarie faţă de nivelul acestuia la finalul anului trecut. Reţinem faptul că, în cazul FP, întoarcerea pe creştere s-a realizat de la nivelul important de suport de 0,8150 lei/acţiune, şedinţa putând reprezenta reintrarea pe termen scurt pe o tendinţă pozitivă a preţului în cazul acestui emitent".

Profitul net al Băncii Transilvania a crescut anul trecut cu 17%, la 374,9 milioane lei (85 milioane euro), în timp ce BRD Group Societe Generale (simbol BRD) a încheiat anul trecut cu o pierdere de 385 milioane lei, cu 19,56% mai mare decât cea înregistrată în 2012.

Georgiana Androne, Financial Analyst "Tradeville", a comentat: "BRD - Groupe Societe Generale SA (BRD) a raportat pentru anul 2013 rezultate cu mult sub aşteptările noastre şi sub propriile ţinte stabilite prin buget, înregistrând în loc de revenirea pe profit o pierdere netă mai mare decât cea din anul 2012. În aceste condiţii, credem că, pentru al doilea an consecutiv, BRD nu va plăti dividende acţionarilor. Deşi cotele de piaţă stabile, controlul strict al costurilor operaţionale şi creşterea gradului de autonomie financiară ar putea genera o stabilizare a rezultatelor viitoare, banca nu a confirmat această perspectivă în cursul anului trecut. Aşteptăm să vedem dacă anul 2014 va reprezenta un punct de întoarcere pe plus, într-un mediu economic care rămâne dificil. Prin urmare, din această perspectivă nu estimăm o evoluţie pozitivă a titlurilor BRD. Surprize pot apărea în condiţiile în care sentimentul general al pieţei sau cel asociat sectorului bancar românesc devine euforic.

Comparativ cu emitenţii europeni din domeniu, titlurile BRD se tranzacţionează la valori situate uşor peste nivelul preţurilor teoretice ale multiplului P/B (preţ pe valoare contabilă), potrivit rezultatelor generate de instrumentul nostru automatizat de analiză «BVB vs Europa». Un preţ teoretic în funcţie de multiplul P/E (n.r. price to earnings) nu se poate calcula din cauza pierderii înregistrate de emitent în ultimele 12 luni".

Ieri, acţiunile BRD au avansat cu 1,18%, la 8,6 lei, după ce miercuri au coborât cu 3,19%. Operaţiunile de ieri au cumulat 2,6 milioane lei, sumă din care trei deal-uri de 1,4 milioane lei.

Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a scăzut, ieri cu 0,11%.

Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni "Prime Transaction", ne-a declarat: "În categoria SIF-urilor s-a putut observa un interes în ultimele şedinţe pe SIF1 Banat-Crişana, dar în acelaşi timp SIF3 Transilvania a fost astăzi (n.r.ieri) supusă unei vânzări agresive tranzacţionându-se aproape 0,5% din aceasta. Pe ansamblu, este sesizabilă o prezenţă preponderentă a speculatorilor pe bursă şi doar izolat se poate suspecta şi prezenţa unor investitori calificaţi (cazul BRD şi SNN Nuclearelectrica)".

Acţiunile Nuclearelectrica (SNN) au rămas pe linia descendentă pe care au intrat la începutul anului şi au scăzut joi cu 0,45%, la 8,91 lei, pe un rulaj de 274.000 de lei. În şedinţa precedentă, titlurile Nuclearelectrica au coborât cu 5% şi au încheiat la 8,95 lei, iar pe parcursul zilei au atins un nou minim istoric, de 8,81 lei/acţiune.

Pe piaţa Rasdaq, investitorii au transferat acţiuni de 378.000 de lei, faţă de 395.000 de lei în şedinţa precedentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb