ÎN ANALIZĂ Impozite suplimentare, în locul majorării redevenţelor petroliere

ANA ZIDARU
Ziarul BURSA #Companii #Industrie Extractivă / 17 februarie 2014

Impozite suplimentare, în locul majorării redevenţelor petroliere

Autorităţile noastre analizează varianta impozitării suplimentare a companiilor petroliere dacă rata lor de profitabilitate trece peste un anumit nivel, în cadrul dezbaterilor pe noul sistem de redevenţe, ne-au spus mai multe surse guvernamentale.

Astfel, în loc de o majorare substanţială a redevenţelor pentru petrol şi gaze, am putea avea un cadru fiscal prin care statul va percepe companiilor petroliere o taxă suplimentară de 20-30% peste un anumit nivel al ratei de profitabilitate, conform surselor noastre.

Oficial, în urmă cu aproape doi ani, Guvernul a anunţat că doreşte ca, din 2015, să avem un nou sistem de redevenţe petroliere, în piaţă vehiculându-se posibilitatea unei dublări a acestui tip de taxe. În acest an, expiră perioada în care statul s-a angajat să nu crească redevenţele la petrol şi gaze, conform legii de aprobare a contractului de privatizare a Petrom. În prezent, nivelul redevenţelor variază între 3,5% şi 13%, în funcţie de producţia fiecărui zăcământ. În 2013, valoarea totală a redevenţelor încasate la bugetul de stat a fost de circa 1,4 miliarde de lei, din care 85% provin din sectorul de petrol şi gaze, conform surselor citate.

Anul trecut, Constantin Niţă, ministrul delegat pentru Energie, declara că este necesar ca redevenţele pentru producţia de petrol şi gaze să crească şi să ajungă la nivelul din Uniunea Europeană, "undeva la 20%-30%". Ulterior, premierul Victor Ponta a anunţat că ar putea exista şi un un sistem diferenţiat de taxe, astfel încât gazele de şist şi extracţia rezervelor din Marea Neagră ar putea beneficia de redevenţe mai mici.

Sursele noastre ne-au explicat: "Sistemele de redevenţe petroliere variază foarte mult de la o ţară la alta. Puţine state mai au cotă din producţie, majoritatea preferând să taxeze companiile în funcţie de producţie şi încasări. Sunt şi sisteme de redevenţe care impun taxe în funcţie de tipul de zăcăminte.

Guvernul doreşte să promoveze noul sistem de redevenţe în prima parte a acestui an. Aşa că analizează, împreună cu societăţile de profil mai multe scenarii: majorarea procentelor actuale, redevenţe diferenţiate pe tipurile de zăcăminte, dar şi un sistem fiscal prin care să fie perceput un impozit de 20-30% peste un anumit nivel al ratei de profit a companiilor. Urmează ca autorităţile să discute cu operatorii şi să determine care ar fi acest nivel al profitabilităţii peste care poate fi perceput impozitul suplimentar".

Recent, Erste Group Research a avansat un scenariu conform căruia nivelul redevenţelor petroliere s-ar putea tripla. Sursele citate, însă, nu susţin această variantă considerând-o exagerată.

În vara anului trecut, Gheorghe Duţu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) a declarat, într-un interviu acordat ziarului BURSA, că Guvernul doreşte un sistem de redevenţe, care să asigure o colectare bună la bugetul de stat, dar şi o atractibilitate a ţării noastre pentru investiţiile în explorarea şi exploatarea resurselor naturale, care sunt costisitoare. "Dacă noul sistem de redevenţe va stabili tarife foarte mari, riscăm să nu mai atragem investitori şi să nu mai avem parteneri cu care să explorăm şi să exploatăm resursele", a subliniat domnia sa. Preşedintele ANRM a apreciat, la data respectivă, că trebuie să stabilim un sistem prin care să găsim echilibrul corect între interesul statului de a avea venituri mai mari la buget şi interesul investitorilor, care cer condiţii cât mai atractive pentru astfel de operaţiuni.

Gheorghe Duţu a explicat că operatorii din domeniul petrolier analizează, de fapt, pachetul fiscal aferent explorării şi exploatării resurselor naturale. Acest pachet conţine, pe lângă redevenţe, toate taxele şi impozitele aferente acestei activităţi.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Daca media europeana a redeventelor este 30% si noi avem redevente minime acestea trebuiesc logic sa creasca logic pana la 30 %. Gargara asta cu alt sistem de impozitare este o hotie la adresa Romaniei !

    Statele care au productie petroliera si de gaze insemnata au sistemul cu redevente si logic cele care au o productie neisemnala sau deloc au alt sistem de tazare si control a pretului la pompa. Fara un sistem de redevente aliniate la media europeana producatorii de gaze si petrol din Romania vor folosi folosi preturi de dumping si mecanisme contabile de scoatere din Romania a productiei si a profitului ca intr-o tara bananiera ! Analizati contractele de afaceri ale OMV Petrom si a celorlalti producatori din Romania cu companiile mama si furnizori si veti vedea ca aproape totul este sifonat prin diverse tertipuri catre exterior ! 

    Gherorghe Dutu asta si cei care promoveaza acest nou sistem de impozitare si pacaleala cu redevente mici ar trebui supraveghet 25 de ore din 24 de SRI pentru ca este o HOTIE uriasa la adresa Romaniei si un atentat vizibil la adresa securitatii energetice nationale si implicit economiei pentru urmatorii 15 ani.

    Un sistem al redeventelor cu 10-20 de procente sub media europeana ar trebui sa astupe cu varf si indesat gura companiilor si a vanzatorilor de tara din guvern si parlament care vor "sa plateasca redevente de "rahat" in Romania ! 

    1. + inconstienti!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb