BVB şi RASDAQ Lichiditate susţinută de transferuri deal

Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 16 mai 2014

Lichiditate susţinută de transferuri deal

Bursa de la Bucureşti a închis ieri în urcare uşoară, pe un rulaj semnificativ peste medie, susţinut în principal de transferuri deal cu titluri Fondul Proprietatea, BRD, Romgaz şi Transgaz, dar şi de tranacţii motivate de trecerea datelor ex-dividend pentru mai multe companii importante.

Tranzacţiile negociate pe piaţa secundară au acoperit trei sferturi din rulajul pieţei, de 136,95 milioane lei (30,88 milioane euro), în timp ce pe piaţa principală cele mai lichide acţiuni au fost Fondul Proprietatea (FP), Romgaz (SNG), Transelectrica (TEL) şi Transgaz (TGN).

În jurul orei 17:00, un pachet de 110 milioane de acţiuni Fondul Proprietatea, reprezentând 0,798% din capitalul instituţiei, au făcut obiectul a patru transferuri de tip deal cu o valoare totală de 87,86 milioane lei (20 milioane euro), reprezentând aproape două treimi din volumele tarnzacţionate pe BVB în şedinţa de joi.

Lichiditatea a fost sprijinită şi de patru transferuri de tip deal cu acţiuni BRD, în valoare totală de 7,8 milioane lei, 3 schimburi pe piaţa secundară cu titluri Romgaz, de 6,3 milioane lei, respectiv un deal cu acţiuni Transgaz, de 1,9 milioane lei.

Adrian Bărbulescu, director adjunct de operaţiuni "Prime Transaction", a comentat: "Şedinţa de tranzacţionare a început într-o notă optimistă, astfel că societăţiile aflate după data exdividend au fost afectate într-o măsură mai restrânsă decât calculul matematic. Valul de optimism este posibil să fi fost susţinut şi de datele eliberate astăzi (n.r. ieri) de INS cu privire la evoluţia PIB a României. Acest entuziasm a fost însoţit şi de volume semnificative mai ales în sectorul energetic, unde s-a observat un interes ridicat, propulsând Romgaz, Transelectrica şi Transgaz în topul celor mai tranzacţionate companii. Datele macroeconomice din SUA venite sub aşteptări au determinat o restrângere a aprecierilor. Din păcate sectorul bancar astăzi (n.r. ieri) a subperformat, băncile principale acumulând deprecieri semnificative, excepţie făcând doar BRD".

Indicele general BET-C a închis cu o creştere modestă, de 0,19%, după ce a scăzut miercuri cu 2,5% din cauza corecţiilor din ziua ex-dividend care au afectat mai multe acţiuni cu lichiditate mare. Investitorii au tranzacţionat miercuri acţiuni în valoare de 23,82 milioane lei (5,36 milioane euro).

Pe piaţa principală, cele mai lichide acţiuni au fost cele ale Fondului Proprietatea, cu un rulaj de 7 milioane lei. Titlurile FP au închis în scădere cu 0,38%, la 0,795 lei.

Acţiunile Romgaz au închis în urcare cu 3,79%, la 34,25 lei, pe o lichiditate de 6,1 milioane lei.

Miercuri şi joi au fost datele ex-dividend pentru mai multe companii importante, printre care OMV Petrom (SNP), Romgaz (SNG), Nuclearelectrica (SNN), Transgaz (TGN) şi Transelectrica (TEL). Data ex-dividend este ziua de la care investitorii care cumpără acţiuni nu mai au dreptul la dividendele acordate din profitul pe anul trecut. De regulă, în ziua ex-dividend, preţul acţiunilor respective scade cu o valoare apropiată de cea a dividendului care va fi distribuit de companie.

În ziua ex-dividend, titlurile Transelectrica (TEL) au coborât cu 7,67%, la 19,5 lei, înregistrând astfel o corecţie de 1,62 lei, mai mică faţă de valoarea dividendului net distribuit de companie, de 1,87 lei pe acţiune. Titlurile Transelectrica au avut joi o lichiditate de peste 4,1 milioane lei.

Acţiunile Transgaz au închis joi în scădere cu 4,37%, la 193,5 lei. Variaţia de 8,85 lei înregistrată este cu mult sub nivelul dividendului net acordat acţionarilor din profitul pe anul trecut, de 14,76 lei/acţiune. Titlurile Transgaz au generat o lichiditate de 3,6 milioane lei pe piaţa principală a BVB.

Un total de opt acţiuni au înregistrat joi rulaje de peste 1 milion de lei.

Schimburi importante s-au înregistrat şi cu titlurile Erste Bank (EBS), care au închis în scădere cu 2,53%, la 102 lei, pe un rulaj de 2,8 milioane lei.

În zona SIF-urilor, cele mai lichide acţiuni au fost cele ale SIF Transilvania (SIF3), cu schimburi de 1,9 milioane lei. Acţiunile societăţii au închis în urcare cu 2,73%, la 0,564 lei.

La finalul şedinţei, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, afişa o scădere de 0,58%.

Indicele BET-NG al acţiunilor din sectorul energiei a coborât joi cu 0,4%, iar BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 1,34%.

Indicele extins BET-XT a variat nesemnificativ, în coborâre cu 0,07%, iar indicele extins BET-BK a pierdut 0,35% din valoare.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea, iar BET-BK include cele mai lichide 25 de titluri, printre care SIF-urile şi Fondul Proprietatea, dar şi acţiunile băncii austriece Erste (EBS).

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Incet dar sigur piata isi pierde transparenta, evident cu ajutorul direct al ASF. Tranzactiile deal vor deveni astfel modalitatea cea mai frecventa de transfer a actiunilor intre cei care "negociaza direct la telefon sau pe coltul meselor" in tot felul de locatii exotice. Restul investitorilor...o masa de prosti care au bani si trebuie sa ramana fara ei.

    Semnalul este dat deja iar ASF tocmai a finalizat noile reguli si astfel o sa se legifereze abuzul ...iar piata de capital autohtona...fiindca tot nu exista... de ce sa ne mai complicam cu ea. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb