Analişti: "Lichiditatea redusă şi reglementările, riscuri specifice pieţei noastre de capital"

ADRIAN DRĂGHICI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 mai 2014

Analişti: "Lichiditatea redusă şi reglementările, riscuri specifice pieţei noastre de capital"

Diferenţe între piaţa locală şi cea externă

Populaţia şi firmele ţin în depozite 47,57 miliarde de euro, potrivit datelor BNR din luna martie, în timp ce Bursa nu se află printre opţiunile preferate de investiţie, în ţara noastră.

Situaţia reflectă, într-o bună măsură, aversitatea cetăţenilor faţă de risc.

Cei care dispun de resurse financiare trebuie să opteze între diverse tipuri de plasamente, în funcţie de randamentul vizat, dar şi de riscul pe care sunt dispuşi să şi-l asume.

Prin riscul investiţional, cetăţeanul îşi asumă că există posibilitatea ca diferite evenimente să provoace pierderea parţială sau totală a sumelor investite.

Pe piaţa monetară, instrumentele financiare sunt mai lichide, cu maturităţi de până la un an şi cu un risc asociat scăzut. Pe de altă parte, pe piaţa de capital, instrumentele financiare sunt mai riscante, cu maturităţi pe termen lung şi sunt preferate de cei cu un apetit mai mare pentru risc.

Mai mulţi analişti şi brokeri din piaţa de capital ne-au spus care sunt, în opinia lor, riscurile aferente pieţei noastre de capital, de unde nu au lipsit scandalurile, în ultima vreme - WBS - Cristian Sima, "Harinvest", SSIF "Carpatica", furturi de acţiuni.

Piaţa noastră de capital este diferită de pieţele externe principale atunci când este vorba despre riscuri, având în vedere nivelul nostru redus de dezvoltare.

Diferenţele între piaţa locală şi pieţele mature de acţiuni sunt esenţiale la toate capitolele de risc, apreciază Florin Dolea, de la "Pioneer Asset Management".

Domnia sa ne-a spus: "Riscul de piaţă este mai mare în România, aspect dovedit de o volatilitate mai mare a preţului. Motivele sunt diverse, de la performanţa companiilor şi lipsa de transparenţă şi până la lichiditatea foarte scăzută. La acestea se adaugă numărul scăzut de acţiuni cu o lichiditate relevantă, fapt ce nu permite construirea unui portofoliu acceptabil".

Domnia sa adaugă că, pe piaţa din România, nu ar recomanda decât menţinerea unei componente limitate dintr-un portofoliu, care ar trebui să includă obligatoriu plasamente pe pieţele internaţionale: "Această componentă locală ar putea include titluri de stat, câteva acţiuni cu lichiditate suficientă şi unu-două fonduri de investiţii locale".

Ovidiu Dumitrescu, "Tradeville": "Reglementările din România sufocă piaţa"

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct Tradeville, este de părere că principalele riscuri specifice pieţei noastre sunt legate de numărul redus de emitenţi cu acţiuni lichide şi lipsa unor instrumente de bază cum ar fi vânzarea în lipsă sau tranzacţiile în marjă. "Paradoxal, în piaţa noastră există un set destul de strict de reglementări, însă dincolo de un anumit nivel, regementările mai degrabă «sufocă» piaţa, fără a aduce în mod real un grad suplimentar de protecţie", spune directorul "Tradeville", care completează: "De exemplu, la nivelul guvernanţei corporative avem un număr de societăţi care sunt transparente şi au un nivel relativ bun de guvernanţă, însă acestea nu sunt aşa de multe cum ne-am dori. Şi afară pot apărea probleme de transparenţă şi chiar scandaluri, însă acolo piaţa este una matură, iar aceste evenimente nu o afectează într-o proporţie mare".

Potrivit lui Nicu Grigoraş, broker la Intercapital Invest, piaţa locală nu oferă investitorilor posibilitatea să cumpere sau să vândă cantităţi mari de acţiuni într-un termen foarte scurt de timp: "Această limitare explică de multe ori diferenţa de evaluare între companiile listate pe pieţe nelichide cum este cea locală şi companiile listate pe pieţele de capital dezvoltate".

Domnia sa adaugă: "În afara riscului de lichiditate într-o piaţă de frontieră cum este cea locală, riscurile politice, fiscale sau legislative pot avea un impact mult mai ridicat asupra randamentelor companiilor listate decât în pieţele dezvoltate. Aceste riscuri au de asemenea un impact direct asupra evaluării companiilor locale comparativ cu cele listate pe pieţele mature".

Cazacu, "XTB" România: "În România apar situaţii specifice, ce ţin de respectarea drepturilor acţionarilor minoritari"

Claudiu Cazacu, analist şef la "XTB" România, consideră că, pe lângă riscurile generale, în România apar situaţii specifice, ce ţin de respectarea drepturilor acţionarilor minoritari, plata dividendelor la timp, oferirea unui preţ corect în cazul delistării companiilor. În general, însă, acestea nu se aplică companiilor din segmentul principal al BVB, precizează domnia sa: "Riscurile sunt mai ridicate în zona companiilor mici care provin din piaţa Rasdaq, însă pentru aceste riscuri investitorul atent este recompensat, uneori foarte generos".

Specialiştii le recomandă investitorilor să se informeze bine înainte să acceseze piaţa de capital

Fără cunoştinte de specialitate, riscurile investiţiei pe piaţa de capital sunt foarte mari, spune Florin Dolea, care le recomandă investitorilor să investească prin intermediul fondurilor de investiţii sau să apeleze la serviciile unui consultant de investiţii.

Şi Ovidiu Dumitrescu spune că investitorul trebuie să îşi aleagă cu grijă partenerul de drum: "Ideea de a testa două sau chiar trei societăţi de brokeraj până a decide care este cea care li se potriveşte cel mai bine este una foarte bună. Calitatea platformelor, nivelul serviciilor de suport oferit, gama de servicii şi experienţa în piaţă sunt doar câteva indicaţii atunci când fac această alegere. De asemenea, trebuie să îşi testeze tipologia investiţională pentru a vedea cum se raportează la risc".

Andrei Rădulescu i-ar sfătui pe investitori să analizeze climatul macro-financiar global în general şi pe cel din Zona Euro în principal: "Mare atenţie pe dezechilibre şi perspective macroeconomice. De asemenea, recomand să se analizeze sectoarele economice şi să se selecteze cele cu potenţial. În plus, trebuie analizate companiile listate din perspectiva fundamentală, astfel încât să se identifice potenţialul lor de evoluţie pe termen scurt".

Andrei Rădulescu, "SSIF Broker": "Conflictul din Ucraina a determinat majorarea percepţiei de risc pe pieţele de capital ale ţărilor din regiune"

Principalele clase de risc pe piaţa de capital sunt riscul de dobândă - fluctuaţia dobânzilor are impact la nivelul costului mediu ponderat al capitalului -, riscul de lichiditate, atât la nivel de piaţă, cât şi la nivel de companie, riscul de inflaţie şi riscul valutar, ne-a spus Andrei Rădulescu, senior analyst la "SSIF Broker".

Potrivit domniei sale, percepţia cu privire la riscul investiţional pe piaţa internă de capital fluctuează de la o perioadă la alta, în funcţie de climatul macro-financiar global şi european, dar şi cel intern. "De exemplu, conflictul din Ucraina a determinat majorarea percepţiei de risc pe pieţele de capital ale ţărilor din regiune", ne-a spus Andrei Rădulescu, adăugând: "Factori interni, precum evenimentele politice, au un impact imediat asupra percepţiei de risc pe piaţa internă de capital".

Florin Dolea, "Pioneer Asset Management": "Analiza cu atenţie a activelor ce sunt incluse în portofoliu este esenţială"

Printre principalele riscuri întâlnite pe piaţa de capital, Florin Dolea, director executiv la "Pioneer Asset Management", aminteşte riscul de piaţă, riscul de credit şi riscul de lichiditate.

Domnul Dolea a dezvoltat: "Riscul de piaţă, reprezentat de volatilitatea preţului, poate fi diminuat prin diversificare, respectiv prin construirea unui portofoliu de active cât mai puţin corelate. Bineînţeles, analiza cu atenţie a activelor ce sunt incluse în portofoliu este esenţială. Aceeaşi analiză este extrem de importantă şi în vederea diminuării riscului de credit asociat emitenţilor de obligaţiuni. În ceea ce priveşte riscul de lichiditate, sunt importante stabilirea şi respectarea unor reguli interne cu privire la nivelul de lichiditate permis. De exemplu, în cazul investirii pe burse, sunt esenţiale stabilirea şi respectarea unui raport maxim între valoarea totală a investiţiei într-o anumită acţiune şi lichiditatea zilnică medie".

Dragoş Manolescu, "OTP Asset Management": "Cea mai bună modalitate pentru diminuarea riscurilor este apelul la profesionişti"

Când vorbim despre riscuri pe piaţa de capital, ne putem gândi la multe lucruri plecând de la cele operaţionale legate de administrarea defectuoasă a unui ordin sau tranzacţii, la cele legate de decontare sau cele legate de păstrarea în siguranţă a valorilor mobiliare cumpărate de client, ne-a declarat Dragoş Manolescu, director de investiţii la "OTP Asset Management".

Potrivit domniei sale, cel mai important element legat de riscurile investiţiei pe piaţa de capital este riscul de piaţă.

Domnia sa este de părere că, pentru clienţii de retail, cea mai bună modalitate de diminuare semnificativă a acestor riscuri este aceea de a beneficia de expertiza unor profesionişti şi de a se diversifica cât mai mult portofoliul deţinut.

"Consider că cea mai uşoară modalitate de a obţine aceste lucruri este prin investiţia în unul sau mai multe fonduri de investiţii. Astfel, prin realizarea unui plasament într-un fond de investiţii, de fapt obţii o expunere pe un întreg portofoliu de acţiuni şi obligaţiuni administrate profesionist, tranzacţionate la costuri reduse şi păstrate în custodie la o bancă depozitară", a completat Dragoş Manolescu.

Ovidiu Dumitrescu, "Tradeville": "Rămân adeptul sfatului lui Warren Buffett: «Fii lacom, când alţii sunt speriaţi»"

Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct la "Tradeville", este de părere că primul şi cel mai important risc pe piaţa de capital este cel de a nu fi acolo sau de a ajunge atunci când euforia este generală.

"Atâta timp cât piaţa este dominată de teamă, eu rămân adeptul sfatului lui Warren Buffett: «Fii lacom când alţii sunt speriaţi»", spune domnul Dumitrescu, care adaugă: "Odată luată decizia de a investi pe piaţa de capital, principalele riscuri, în opinia mea, sunt riscul operaţional, riscul general de piaţă şi riscul de emitent: "riscurile operaţionale sunt datorate comunicării slabe cu brokerul, lipsa instrumentelor de gestionare a contului de investiţii, diverse alte erori de executare a deciziilor de investiţie sau de gestionare a activelor. Acestea sunt gestionate prin o alegere atentă a intermediarului cu care se lucrează, eventual prin folosirea a două sau trei conturi la intermediari diferiţi, pentru a putea judeca mai uşor asupra capacităţilor fiecăruia. Prin riscul general de piaţă, înţeleg eventualitatea ca piaţa de capital, în general, să treacă printr-un moment nefast".

Ovidiu Dumitrescu consideră că, la noi în ţară, există o tendinţă de "a se arunca copilul cu tot cu apă din cadă".

Domnia sa ne-a spus: "Mulţi uită că, pe lângă MF Global sau Bernie Madoff, cazurile Sima şi Harinvest sunt unele mărunte".

Adrian Bărbulescu, "Prime Transaction": "Fiecare investitor ar trebui să îşi formeze un orizont de timp pentru aşteptările sale"

Adrian Bărbulescu, director general adjunct la "Prime Transaction", clasifică riscurile investiţionale pe piaţa românească în trei categorii: riscul individual pe companie, riscul macroeconomic al României şi riscul internaţional, al pieţelor financiare mari.

Domnia sa este de părere că, înainte de a discuta despre risc, fiecare investitor ar trebui să îşi formeze un orizont de timp pentru aşteptările sale, pentru că riscul şi orizontul de timp sunt într-o relaţie directă, invers proporţională în marea majoritate a cazurilor".

Domnul Bărbulescu adaugă: "Odată cu reducerea semnificativă a dobânzilor la depozite, în mod normal o parte dintre deponenţi ar fi trebuit să se orienteze şi către investiţia bursieră. Din păcate, la noi acest lucru se lasă aşteptat. Unul dintre elementele centrale ale acestei manifestări este necunoscutul, care este asociat inevitabil cu un risc deloc atractiv".

Nicu Grigoraş, "Intercapital Invest": "Criza începută în 2007 - exemplu de risc nesistematic"

Nicu Grigoraş, director departament front - office la "Intercapital Invest", prezintă o abordare teoretică: "La modul general, riscurile pot fi împărţite în două categorii: riscuri sistematice şi riscuri nesistematice. Riscul sistematic este riscul care nu poate fi evitat prin diversificare şi care afectează pieţele financiare la nivel generalizat. Este un risc non-diversificabil deoarece este determinat de factori de risc care sunt independenţi de piaţă. Cel mai recent exemplu de manifestare a acestui risc este criza financiară care a debutat în 2007.

Riscul nesistematic este riscul asociat unui singur activ financiar sau unei singure industrii, risc care nu afectează şi alte clase de active. Riscurile nesistematice afectează direct doar companiile implicate sau chiar industrii întregi, însă nu au absolut niciun efect asupra altor active financiare.

Diversificându-şi portofoliile prin investiţii în mai multe industrii, ţări şi clase de active, investitorii sunt capabili să evite riscurile nesistematice".

Cristian Cochintu, "Admiral Markets": "România este adesea comparată cu Vestul Sălbatic în zona investiţiilor financiare, din cauza numeroaselor probleme din ultimii ani"

Investitorii cu disponibilitate mare pentru risc se pot orienta către piaţa Forex, şi aceasta zguduită de scandaluri, la noi.

Cristian Cochintu, analist la "Admiral Markets", ne-a declarat: "România este adesea comparată cu Vestul Sălbatic în zona investiţiilor financiare, din cauza numeroaselor probleme din ultimii ani. Piaţa Forex de retail nu este o excepţie, astfel că din diferite motive, tranzacţiile online cu valute nu se desfăşoară întotdeauna într-un mediu sigur, autorizat şi supravegheat de autorităţile locale şi internaţionale. A fi trader sau investitor în orice piaţă financiară implică un anumit grad de risc. Cele mai multe sunt riscurile de piaţă."

Domnia sa avertizează: "Piaţa Forex nu este centralizată precum o bursă locală, nu o vezi, dar este peste tot. În aceste condiţii, au apărut o serie de firme dubioase şi intermediari locali lipsiţi de scrupule care acţionează în numele unor entităţi străine pentru un comision din paguba produsă în conturile clienţilor".

Cristian Cochintu recomandă celor care doresc să investească în această piaţă să se documenteze în cărţi sau ghiduri ale pieţei, iar pentru început să tranzacţioneze bani virtuali, pentru a putea căpăta experienţă, mai apoi să treacă la cărţi avansate şi doar după aceea să înceapă tranzacţionarea cu un cont real profesionist.

"Dacă te pregăteşti corespunzător şi ai disciplina de a crea şi urma un plan, însoţit de un management al capitalului corespunzător, poţi menţine riscul la nivele acceptabile, ca în oricare altă investiţie sau afacere", spune Cristian Cochintu, care concluzionează: "Ca regulă generală, referitor la risc, putem spune ca este direct proporţional cu potenţialul de profit. Cu cât profitul urmărit este mai mare, cu atât riscul asumat poate fi mai mare".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9737
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4826
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2884
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8899
Gram de aur (XAU)Gram de aur370.5328

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb