BROKERII: "IPO-ul Electrica, un mare câştig pentru piaţa de capital şi cea energetică"

A.T.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Energie / 30 iunie 2014

"IPO-ul Electrica, un mare câştig pentru piaţa de capital şi cea energetică"

Oferta Electrica este privită de brokerii de pe piaţa de capital ca fiind încheiată cu succes. Ei apreciază că IPO-ul (oferta publică iniţială) Electrica reprezintă un mare câştig pentru piaţa noastră de capital, dar şi pentru piaţa de energie, fiind prima mare privatizare realizată pe bursă. Brokerii au mai remarcat că investitorii instituţionali au fost mai rezervaţi în cadrul ofertei, despre care spun că a fost una dificilă şi s-a derulat în condiţii de piaţă mai puţin favorabile decât cele de anul trecut.

Victor Cionga, partener în cadrul AZ Capital Advisors, ne-a declarat: "Prin finalizarea cu succes şi în termenul de timp programat, a ofertei publice iniţiale a Electrica, s-a reuşit respectarea angajamentului convenit de autorităţile române cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană. După cum se ştie, este prima privatizare prin piaţa de capital în care statul a acceptat să cedeze majoritatea printr-o mărire de capital, permiţând, astfel, companiei să acumuleze capitalul necesar proiectelor sale de dezvoltare. Privind, însă, la ceea ce s-ar putea întâmpla în viitor, dar fără a anticipa nimic şi fără intenţia de a mă substitui structurilor de decizie ale companiei, cred că, cel puţin până la sfârşitul lui 2015, nu ar trebui luată în calcul mărirea, prin achiziţia de acţiuni existente, a pachetelor deţinute de Electrica în cele trei companii de distribuţie în care societatea este deja acţionar majoritar".

Domnia sa consideră că disponibilităţile financiare trebuie folosite prioritar pentru investiţii în cadrul grupului Electrica. Reprezentantul AZ Capital Advisors susţine că noul Consiliu de Administraţie (care, cel mai probabil, va fi ales în această toamnă) are nevoie de o perioadă de timp rezonabilă pentru a cunoaşte compania, pentru ca, ulterior, dacă va fi cazul, să transmită acţionarilor propunerile pe care le consideră cele mai potrivite referitoare la strategia de dezvoltare a societăţii.

Victor Cionga a conchis: "Cred că, în perioada următoare (care nu trebuie să aibă ca unitate de măsură luna sau trimestrul!), se va demonstra că decizia privatizării Electrica în termenii cunoscuţi se va dovedi justă, benefică pentru companie, pentru sectorul în care acţionează, pentru piaţa locală de capital şi, în ultima instanţă, pentru România. Ţin să menţionez că, prin dificultatea sa, prin execuţia sa corectă în condiţiile de piaţă mai puţin favorabile decât cele de anul trecut (şi cu un nepotrivit "vânt din faţă" creat de o ofertă concurentă programată în paralel), dar mai ales prin consecinţele sale viitoare, această listare este mai importantă decât cea a Romgaz, cu care va fi comparată".

Şi Alexandru Elian, director vânzări Blue Rock Financial Services, consideră că cel mai mare IPO de până acum din România s-a încheiat cu succes. "Este de notat participarea entuziastă a retail-ului, care a subscris 162.288.333 acţiuni, faţă de cele 177.189.000 acţiuni oferite şi a primit, în final, 21% din alocare, după transferarea a 6% din tranşa instituţionalilor în tranşa de retail", a remarcat domnia sa.

Investitorii instituţionali au fost mai rezervaţi, atât în ceea ce priveşte preţul (alocarea se face la 11 lei pe acţiune) cât şi în ceea ce priveşte gradul de suprasubscriere, ne-a mai spus Alexandru Elian, care speră ca întârzierea alocării să fie evitată la viitoarele IPO-uri.

Directorul Blue Rock Financial Services apreciază: "Pentru piaţa română de capital, acest IPO este un mare câştig. Oferta adaugă încă un emitent profitabil, substanţial, credibil şi cu resurse financiare semnificative pentru dezvoltare".

Simion Tihon, reprezentantul Prime Transaction, ne-a explicat că stabilirea preţului în cadrul ofertei la minimiul intervalului stabileşte, practic, interesul investitorilor instituţionali pentru titlurile Electrica. "Vânzarea unui pachet semnificativ din Romgaz de către Fondul Proprietatea pe perioada desfăşurării IPO Electrica poate fi unul din factorii care a determinat o reorientare a fondurilor investitorilor instituţionali", ne-a declarat domnia sa.

Brokerul consideră că realocarea din tranşa investitorilor instituţionali către cele două tranşe ale investitorilor de retail este o decizie de bun augur, care încurajează, practic, investitorii să subscrie în ofertele publice. Simion Tihon a subliniat: "Totuşi, această măsură poate determina o presiune mai mare la vânzare în primele zile de tranzacţionare. Mă aştept ca în prima săptămână să existe o volatilitate ridicată pe titlurile Electrica, urmând ca, apoi, preţul acţiunilor să se stabilizeze puţin peste preţul de ofertă".

Nicolescu: "BERD şi ING, ceilalţi acţionari mari ai Electrica, după statul român"

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a devenit al doilea cel mai mare acţionar al Electrica, după statul român, investind 75 milioane euro în oferta publică iniţială, iar al treilea acţionar este grupul financiar olandez ING, potrivit ministrului delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.

ING a participat la ofertă prin mai multe entităţi, a subliniat domnia sa citat de Mediafax.

"La retailul mic vorbim de cel puţin 2.000 noi participanţi pe piaţa de capital şi credem că este un lucru nemaipomenit", a continuat oficialul.

Ministrul Nicolescu a precizat că vineri după-masă a fost primit avizul autorităţilor din Marea Britanie pentru listarea la Londra a certificatelor globale de depozit (GDR) denominate în dolari subscrise în cadrul ofertei Electrica.

Ministrul Delegat pentru Energie a mai declarat că Electrica este cel mai mare IPO de până acum din România, iar fondurile-record obţinute din listare vor fi folosite pentru investiţii.

BERD a anunţat, vineri, că a investit peste 320 milioane de lei (echivalentul a 75 milioane de euro) pentru o participaţie de 8,6% în Electrica SA. Conducerea BERD a declarat că banca investeşte în companie pentru a ajuta la finanţarea unei strategii ambiţioase de investiţii menite să modernizeze infrastructura Electrica. Aceste investiţii vor permite distribuitorului de energie electrică să ofere clienţilor săi acelaşi nivel al serviciilor ca alte companii similare de pe piaţă care sunt deja privatizate, se arată într-un comunicat.

Nandita Parshad, directorul departamentului energetic al BERD, a menţionat: "Oferta publică iniţială a Electrica - cea mai mare de până acum în România - este o tranzacţie de referinţă. Participarea noastră demonstrează angajamentul BERD de a sprijini planurile Guvernului privind extinderea privatizării sectorului energetic. Vom colabora cu Electrica pentru implementarea cu succes a măsurilor ambiţioase destinate să alinieze guvernanţa sa corporativă la standardele internaţionale. Aceasta va furniza în viitor sprijin suplimentar şi încredere potenţialilor investitori".

Electrica a strâns 1,95 miliarde de lei din IPO

Grupul Electrica, lider în distribuţia şi furnizarea de energie electrică pe piaţa noastră, a obţinut aproximativ 1,95 miliarde lei din IPO, constând într-o ofertă de acţiuni şi certificate globale de depozit (GDR) şi admiterea la tranzacţionare a acţiunilor pe Bursa de Valori Bucureşti şi a GDR-urilor pe Bursa de Valori de la Londra.

Departamentul pentru Energie consideră că IPO-ul Electrica este un succes în cadrul competitiv al pieţei europene de profil, în care au fost 22 de listări în desfăşurare, dintre care unele au eşuat, precum şi în contextul tensiunilor geopolitice din zonă.

Autorităţile arată, într-un comunicat: "Preţul Final de Ofertă, la care vor fi vândute acţiunile investitorilor instituţionali şi investitorilor mari de retail, a fost stabilit la 11 lei/acţiune şi 13,66 USD/GDR. IPO-ul a constat într-o ofertă de 177.188.744 acţiuni ordinare noi, reprezentând 105% din numărul total de acţiuni existente ale companiei. Astfel, a rezultat o dimensiune a ofertei de aproximativ 1,95 miliarde lei şi o capitalizare bursieră a Electrica de 3,81 miliarde lei. Alocarea Acţiunilor Oferite şi GDR-urilor Oferite va fi condiţionată de confirmarea de către UKLA a eligibilităţii listării GDR-urilor".

Ca urmare a nivelului ridicat de suprasubcriere pe tranşele de retail, autorităţile au decis, în urma consultării cu intermediarul, realocarea unui număr de 10.631.325 din tranşa adresată investitorilor instituţionali către tranşele de retail. Pentru investitorii mici de retail, cu alocări garantate de până la 1.000 de acţiuni pe investitor, până la un total de 10.000.000 acţiuni, va fi alocat un număr de 8.269.977 acţiuni, la Preţul Final de Ofertă.

Potrivit ununţului Departamentului pentru Energie, un număr de 11.220.785 acţiuni va fi alocat restului din tranşa de retail, iar investitorii care au subscris în primele cinci zile din perioada de subscriere vor beneficia de un preţ de 10,45 lei/acţiune (la un discount de 5% faţă de Preţul Final de Ofertă), în timp ce investitorilor care au subscris ulterior le vor fi alocate acţiuni la Preţul Final de Ofertă. Investitorilor mari de retail le va reveni un număr de 17.781.875 acţiuni sub formă de acţiuni şi GDR-uri, la Preţul Final de Ofertă.

"Modul de alocare în cadrul tranşei pentru investitorii instituţionali urmăreşte să asigure confortul că interesele pe termen lung ale Electrica sunt protejate, luându-se în calcul criterii calitative, precum orientarea către sectorul energetic, atragerea unor investitori din regiunea Europei Centrale şi de Est, precum şi prin aplicarea unui raport mai mare de 5:1 între investitorii pe termen lung şi cei pe termen scurt. Investitorilor instituţionali le va fi alocat un număr de 139.979.107 acţiuni sub formă de acţiuni şi GDR-uri la Preţul final de Ofertă", mai arată comunicatul.

Alocarea în cadrul tranşei investitorilor mari va fi realizată pro-rata, în baza unui indice de alocare de 0,1475952193, iar în cadrul tranşei investitorilor mici vor fi alocate pro-rata doar acţiunile care nu se încadrează în criteriile de alocare garantată, cu un factor de alocare de 0,3303339908.

Sindicatul de intermediere anticipează că admiterea la tranzacţionare a acţiunilor pe Bursa din Bucureşti şi a GDR-urilor pe Bursa din Londra va avea loc în sau în jurul datei de 4 iulie 2014.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. bine ca e la bursa, asteptam imbunatatirea guvernantei corporative ce va creste performanta

    Pentru orice manager sau board convingerea actionarilor si planurile de dezvoltare ale companiei sunt o prioritate !

    In momentul de fata Electrica are toate ingredientele pentru dezvoltare insa trebuie ca managerii de acolo sa aiba un plan de dezvoltare si sa stie ce sa faca cu acesti bani spre folosul tuturor actionarilor actionarilor ! 

    Au de ales intre a actiona ca balteanu la sifuri(sifonarea banilor), CA de la BVB( a stat pe un "munte de cash" zeci de ani de zile mascand managementul defectuos sau "..."(cam greu de gasit un exemplu bun in Romania) ! 

    Intrebarea clasica pentru manageri "ce ati face daca actionarii va aduc maine 100.000.000 euro ?" este realitate la Electrica si CA ar trebui intrebat cat mai des ce planuri de viitor are ? 

    Orice raport de research pe Electrica va arata foarte bine in urmatoarele luni pana la sfarsitul anului dar acesti bani nu aduc automat si succesul in viitor al companiei.

    Sa speram ca toti ochii vor fi pe ce se intampla la Electrica ! 

    ... dupa inceperea tranzactionarii la bursa , la un pret chiar mai jos de 8 ron/actiune ...

    1. Cumpara SNN pina atunci,ca este tot la 8 ron

      sa nu te " electrocutezi "

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb