OFERTELE PRIMCOM ŞI FP Suprasubscrierea duce spre o alocare echitabilă

Adina Ardeleanu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 4 iulie 2014

Suprasubscrierea duce spre o alocare echitabilă

Ofertele de cumpărare iniţiate de Fondul Proprietatea, anul trecut, şi Primcom (PRIB), luna trecută, au permis acţionarilor să plaseze intenţii de vânzare mai mari decât numărul de acţiuni ofertate, cu acordul Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Acest fapt a fost contestat de micii acţionari, care au considerat că nu este normal ca acţionarii mai mari să poată subscrie mai mult decât vor companiile să cumpere. Cei cu deţineri mici au susţinut că, prin suprasubscrierea creată de cei cu participaţii mai mari, au fost diluaţi, reuşind să vândă în ofertă mai puţin.

Însă, deşi pare ciudat ca un acţionar să poată subscrie mai mult decât oferta, de fapt, această metodă duce la o alocare care tinde spre echitate. Spre exemplu, dacă toţi acţionarii ar participa la ofertă cu toate acţiunile pe care le deţin, atunci, la final, oferta ar fi alocată corespunzător participaţiilor în companie, ceea ce ar reprezenta situaţia ideală (fiind aplicată metoda de alocare pro-rata). În schimb, dacă acţionarilor li se permite să vândă maxim numărul de acţiuni cerute în ofertă, atunci cei cu deţineri mai mari vor fi dezavantajaţi faţă de ceilalţi.

"Primcom" Bucureşti (PRIB) a derulat, în perioada 5 - 26 iunie, o ofertă publică de cumpărare a 8,1% din acţiunile proprii, în cadrul programului de răscumpărare aprobat de acţionari, la finalul anului trecut. Preţul în cadrul ofertei a fost de 30 de lei /unitate, în condiţiile în care, în piaţă, cotaţia a fost de 8,86 lei/ unitate, pe 26 iunie. Cotaţia PRIB a avut fluctuaţii mari, la începutul anului fiind de 14,5 lei/unitate, şi ajungând la 23,98 lei/acţiune, pe 3 iunie. Variaţiile au avut, însă, loc pe o lichiditate foarte mică.

Anterior ofertei, Fondul Proprietatea avea o deţinere de 75% din "Primcom" Bucureşti, în timp ce 14,89% aparţinea SIF Muntenia. După ofertă, FP şi-a redus deţinerea la 68,9707%.

În prospectul ofertei Primcom, se arată: "Pentru evitarea oricăror neclarităţi, un acţionar care deţine mai mult de 167.617 acţiuni disponibile plătite integral are dreptul de a subscrie un număr de acţiuni mai mare decât numărul de acţiuni ofertate şi acest număr va fi luat în considerare integral în calculul numărului total de acţiuni subscrise în cazul alocării pro rata".

Formularea este similară cu cea folosită la oferta de răscumpărare accelerată, iniţiată de FP, în noiembrie 2013.

Atunci, Fondul a derulat o ofertă de cumpărare a 600 de milioane de acţiuni (4,35% din capitalul social), la preţul de 1 leu/unitate. Fondul american de hedging "Elliott Associates", cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, a vândut 1% din acţiunile FP, în cadrul ofertei, încasând 139 milioane lei (31,2 milioane euro).

Indicele de alocare stabilit în oferta publică de răscumpărare a acţiunilor proprii ale "Fondului Proprietatea" este de 5,704%.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. fp a distrus si bursa si mai ales ideea pt care a fost constituit...cat de manager sa fii sa iei deciziile de azi?vanzare active si rascumparari de la baietii destepti, ca aia au cumparat de la deposedatii de pe vremea comunistilor...si ponta merge la londra....in plus lacomia lor se vede cu ocazia acestor oferte asa zis publice, de fapt sunt cu dedicatie, inghiti-i-ar iadul

    Daca ai capacitatea sa privesti atent toate miscarile, constati ca toate se leaga, politica romneasca, care de fapt nici nu mai apartine romanilor ci, o gasca fanariota din alte vremuri, joaca la DOUA, nici unul din ele insa nu apartin celor 20 de milioane de romani, ci unor miscari murdare, mizerabile de fraudare a "tot ce misca in Romantiv, bursa si tot ce misca in ea este unul din focarele active cu tot ce misca in ea", miscari "dictate" de "oriunde de aiurea" numai NU din ... Romania" si nu de interesele EI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb